Descriere - GASTROCALM 60 COMPRIMATE
Stomacul este unul dintre organele cele mai expuse greşelilor noastre. De ce? Pentru că uneori nu suntem atenţi la compatibilitatea alimentelor, alteori suntem nervoşi, furioşi şi aceste greşeli se repercutează asupra funcţiei gastrice (stomacale), producand inflamaţie, secreţie crescută de acid gastic şi/sau pepsină, ceea ce conduce la apariţia eroziunilor sau chiar a ulcerelor gastrice (stomacale) şi/sau duodenale. Plantele alese sunt combinate in aşa fel incat să refacă funcţionalitatea şi chiar structura stomacului, duodenului şi esofagului.
COMPOZITIE:
Gălbenele (Calendula officinalis)
Cunoscută şi sub numele de "filimică”, ea este in prezent una dintre cele mai populare ierburi de leac din Europa. Este apreciată mai ales ca drenor şi protector hepatic, antiinflamator general şi vascular (de unde şi utilizările sale in varice şi tromboflebită). Extern, gălbenelele sunt cunoscute şi ca "plante bune la toate”, ele fiind folosite in tratarea rănilor, varicelor, infecţiilor şi inflamaţiilor la nivelul pielii şi mucoaselor.
Salcam (Robinia pseudacacia)
Florile de salcam cu parfum suav, angelic, conţin principii active foarte valoroase: flavonide, ulei volatil, acizii cafeic şi clorogenic, mucilagii cu efecte de "pansament gastric”.
Lemn dulce (Glycyrrhiza glabra)
Creşte in Oltenia, in Sudul Moldovei şi in Banat, fiind adus din indepărtata Indie şi aclimatizat in ţara noastră cu mii de ani in urmă. Este o plantă care a produs in ultimul deceniu o adevarată revoluţie in industria farmaceutică, datorită efectelor sale curative excepţionale. Lemnul dulce este antialergic, antispastic, expectorant, emolient, antiinflamator, laxativ sau purgativ (in funcţie de doză), antiulceros şi anti-dismenoreic, tonic.
Obligeană (Acorus calamus)
Este numită şi "trestie mirositoare”, deoarece planta are aspectul unei trestii şi o mireasmă inconfundabilă. Obligeana creşte pe malul bălţilor, in mlaştini şi pe locuri inundabile. Atunci cand este in stare proaspătă rădăcina sa (care este de altfel partea cu proprietăţi terapeutice) are o aromă foarte agreabilă. A fost adusă acum mii de ani din India şi s-a aclimatizat perfect la noi, devenind plantă spontană in zonele mai calde şi cu multă umiditate. Este folosită incă din Antichitate, fiind apreciată mai ales pentru efectele sale excepţionale asupra sistemului nervos şi asupra psihicului. Medicina modernă i-a confirmat efectele reglatoare ale activităţii nervoase, uşor sedative şi calmante, fiind recomandată pentru surmenaj intelectual, tulburări de memorie, diverse boli organice (ulcer, gastrită, colită) care apar pe fond de stres.
Roiniţă (Melissa officinalis)
Plantă miraculoasă pentru secolul nostru, roiniţa este extrem de valoroasă datorită acţiunii sale de reglare psiho-emoţională, fiind cunoscut faptul că in gastro-duodenite şi ulcer factorul psiho-emoţional joacă un rol decisiv. Planta conţine principii active valoroase: flavonoide, triterpene, uleiuri volatile (dintre care cel rosmarinic ii conferă calităţile reglatoare mentale). Alte efecte benefice ale roiniţei sunt: sedativ, tranchilizant, analgezic, antiinflamator, antispastic, carminativ.
Scorţişor (Cinnamonum cassia)
Denumirea de scortişoară este un derivat grec (kinnamomon) al denumirii indoneziene a plantei (kayu manis – lemn-dulce). Tradiţional, atat indigestia cat şi lipsa poftei de mancare erau tratate cu scorţişoara. In practica ayurvedică (cea mai veche metodă de vindecare a omului, originară din India), scortişoara este folosită pentru circulaţie şi digestie. Uleiurile esenţiale din scorţişoară inhibă creşterea multor specii de microorganisme (bacterii gram-negative, gram-pozitive, mucegaiuri, dermatofiţi şi fungi.
Zmeur (Rubus idaeus)
Frunzele de zmeur se folosesc pentru calităţile lor antidiareice, astringente, antisecretoare, dezinfectante, tonice, diuretice, sudorifice, răcoritoare.
ADMINISTRARE:
Actiuni
antispastic, antiseptic, astringent, alcalinizant, reglator al secreţiei de suc gastric
Indicatii
gastro-duodenite acute şi/sau cronice, esofagite de reflux, ulcer gastric şi/sau duodenal.
Administrare
Adulţi şi copii peste 14 ani: de 3 ori pe zi cate 1-2 comprimate, administrate inainte de masă.(se pot suge).
Copii cu varste cuprinse intre 7-14 ani: jumătate din doza adultului, după greutate şi varstă.(se pot suge).
Contraindicatii
nu exista contraindicatii absolute dar gravidele, lehuzele şi copiii sub 7 ani trebuie să ceară avizul medicului.