Furosemid, 40 mg, 20 comprimate, Zentiva

furosemidă

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: ZENTIVA

Cod produs: 5944705001830

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Furosemid, 40 mg, 20 comprimate, Zentiva [5944705001830]

Indicatii:
Furosemida este un medicament diuretic (creşte eliminarea de urină) de ansă cu acţiune intensă.
Este utilizată în tratamentul edemelor din insuficienţa cardiacă, ciroza hepatică sau afecţiunile renale.
Poate fi utilizată în edemele grave şi în cele rezistente la diuretice tiazidice, eventual în asociere cu acestea. De asemenea, se poate asocia cu diuretice care economisesc potasiu.
Furosemida este activă şi în condiţiile unei filtrări glomerulare reduse, în cazurile de insuficienţă renală severă.
Este indicată în formele uşoare şi moderate de hipertensiune arterială, în monoterapie sau în asociere cu alte antihipertensive.
De asemenea, este indicată în unele cazuri de insuficienţă renală acută cu oligurie: poate înlătura oliguria dar, probabil, nu influenţează evoluţia insuficienţei renale.
Acest medicament este indicat la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 6 ani. 

Contraindicatii:
Nu utilizaţi Furosemid Zentiva:
- dacă sunteţi alergic la furosemidă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precauţii:
Înainte să utilizaţi Furosemid Zentiva, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Furosemid Zentiva nu trebuie administrată în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar (în cazul edemelor patologice din timpul sarcinii) şi numai dacă beneficiul terapeutic matern
justifică riscul potenţial pentru făt.
Furosemida se excretă în laptele matern. S-a observat că diureticele de ansă scad secreţia lactată. De aceea, furosemida este contraindicată în timpul alăptării. 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Din cauza reacţiilor adverse (de exemplu scăderea pronunţată, nedorită, a tensiunii arteriale), furosemida poate influenţa capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. 

Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Comprimatele Furosemid Zentiva se administrează întregi, pe cale orală, cu o cantitate suficientă de apă, pe nemâncate.
Dozele şi modul de administrare trebuie adaptate în funcţie de afecţiunea pe care o aveţi şi de gravitatea acesteia.
Trebuie utilizată cea mai mică doză care este suficientă pentru a obţine efectul dorit.
Medicul dumneavoastră va stabili doza şi durata tratamentului în cazul dumneavoastră.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compozitie:
- Substanţa activă este furosemida. Fiecare comprimat conţine furosemidă 40 mg.
- Celelalte componente sunt: amestec lactoză monohidrat cu amidon de porumb*, amidon de porumb, celuloză microcristalină tip 101, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu, povidonă K 30.
*conţine: 85 părţi lactoză monohidrat şi 15 părţi amidon de porumb.

Prezentare:
20 comprimate

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Furosemid 40 mg 20 comprimate Zentiva(furosemidă) face parte din grupa medicament:antihipertensive, diuretice , contine substanța activă:furosemid..
Substanța activă: Furosemid

Furosemid, 40 mg, 20 comprimate, Zentiva [5944705001830]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 8646/2016/01-02 Anexa 1
Prospect
Prospect: Informaţii pentru utilizator
Furosemid Zentiva 40 mg comprimate
Furosemidă
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Furosemid Zentiva şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Furosemid Zentiva
3. Cum să utilizaţi Furosemid Zentiva
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Furosemid Zentiva
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este Furosemid Zentiva şi pentru ce se utilizează
Furosemida este un medicament diuretic (creşte eliminarea de urină) de ansă cu acţiune intensă.
Este utilizată în tratamentul edemelor din insuficienţa cardiacă, ciroza hepatică sau afecţiunile renale.
Poate fi utilizată în edemele grave şi în cele rezistente la diuretice tiazidice, eventual în asociere cu
acestea. De asemenea, se poate asocia cu diuretice care economisesc potasiu.
Furosemida este activă şi în condiţiile unei filtrări glomerulare reduse, în cazurile de insuficienţă
renală severă.
Este indicată în formele uşoare şi moderate de hipertensiune arterială, în monoterapie sau în asociere
cu alte antihipertensive.
De asemenea, este indicată în unele cazuri de insuficienţă renală acută cu oligurie: poate înlătura
oliguria dar, probabil, nu influenţează evoluţia insuficienţei renale.
Acest medicament este indicat la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 6 ani.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Furosemid Zentiva
Nu utilizaţi Furosemid Zentiva
- dacă sunteţi alergic la furosemidă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui
medicament (enumerate la punctul 6),
- dacă sunteţi alergic la alte sulfonamide (de exemplu sulfonamide antibacteriene sau
medicamente sulfonilureice),
- dacă aveţi un obstacol pe căile urinare, cu oligurie (eliminare de urină în cantităţi foarte mici),
- dacă aveţi un volum mai scăzut de sânge în corp (hipovolemie),
- dacă suferiţi de deshidratare,
- dacă aveţi insuficienţă renală cu absenţa eliminării de urină (anurie),
- dacă aveţi valori foarte mici ale sodiului şi potasiului în sânge (vezi punctul 4),
- dacă aveţi encefalopatie hepatică (afectare a creierului ca urmare a unei boli a ficatului),
2
- dacă pacientul se află într-o stare precomatoasă sau în comă asociate encefalopatiei hepatice,
- dacă alăptaţi,
- la copii cu vârsta sub 6 ani,
- dacă aveţi intoxicaţie cu digitalice.
Atenţionări şi precauţii
Înainte să utilizaţi Furosemid ZENTIVA, adresaţi-vă medicului dumneavoastră:
- dacă aveţi tensiune arterială mică;
- dacă sunteţi vârstnic, dacă luaţi alte medicamente care pot determina scăderea tensiunii arteriale
şi dacă aveţi alte afecţiuni medicale care presupun risc de scădere a tensiunii arteriale. La
persoanele în vârstă, există un risc mai mare de scădere pronunţată a tensiunii arteriale (colaps)
sau de formare a cheagurilor de sânge (tromboembolie).
- deoarece în cazul tratamentului cu furosemidă, mai ales când se administrează doze mari, este
necesar controlul echilibrului electrolitic (valorile sodiului şi potasiului în sânge), al
concentraţiei ureei şi creatininei în sânge, precum şi al volumului de urină eliminată, încă de la
începutul tratamentului. Furosemida poate provoca scăderea valorilor sodiului şi potasiului din
sânge, cu posibile consecinţe grave.
Medicul dumneavoastră vă va supraveghea cu stricteţe dacă prezentaţi dezechilibru al
electroliţilor din sânge sau pierderi de lichide, de exemplu prin vărsături, diaree sau transpiraţii
abundente. Acestea trebuie corectate şi este posibil să vă recomande întreruperea temporară a
administrării furosemidei.
- medicul dumneavoastră se va asigura să evitaţi pe cât posibil tratamentul cu doze mari sau
însoţit de o dietă hiposodată prea strictă, deoarece există riscul deshidratării cu hiperazotemie şi
hipovolemie. Apariţia semnelor deshidratării şi a hipotensiunii arteriale impune întreruperea
tratamentului sau reducerea dozei.
- la pacienţii cu obstrucţia parţială a tractului urinar (de exemplu cu tulburări de eliminare a urinii,
mărire de volum a prostatei sau îngustări ale uretrei), creşterea producţiei de urină poate
provoca sau agrava simptomatologia.
- dacă aveţi ciroză hepatică, deoarece este necesară prudenţă, pentru a evita instalarea
encefalopatiei hepatice. Apariţia manifestărilor acesteia impune întreruperea imediată a
tratamentului.
- dacă aveţi funcţia rinichilor afectată, asociată cu o boală severă de ficat (sindrom hepato-renal).
Se recomandă monitorizarea atentă a administrării furosemidei.
- dacă aveţi anumite afecţiuni, cum sunt îngustare semnificativă a vaselor de sânge de la nivelul
inimii sau a vaselor de sânge care aprovizionează creierul, în care scăderea pronunţată a
tensiunii arteriale vă supune unui risc deosebit.
- dacă aveţi hipoproteinemie (valori scăzute ale proteinelor din sânge), de exemplu cea asociată
cu sindrom nefrotic, deoarece este necesară ajustarea cu precauţie a dozelor.
- dacă aveţi diabet zaharat.
- dacă aveţi gută.
- dacă aveţi sau aţi avut o afecţiune numită lupus eritematos sistemic.
- dacă urmaţi un tratament cu risperidonă, deoarece este necesară prudenţă la asocierea cu
furosemidă, în cazul administrării la persoane vârstnice cu demenţă.
Supravegherea valorilor potasiului în sânge se impune la vârstnici şi la pacienţii la care furosemida
este asociată cu alte medicamente, cum sunt: digitalice, diuretice tiazidice, antiaritmice chinidinice,
corticosteroizi sau laxative. În aceste situaţii, precum şi în cazul în care aveţi malnutriţie, anorexie,
diaree cronică sau valori scăzute ale potasiului în sânge, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă
recomande un aport suplimentar de potasiu sub formă de clorură sau asocierea furosemidei cu un
medicament diuretic care reţine potasiul (amilorid, spironolactonă, triamteren).
Copii
La sugari prematuri, poate determina dezvoltarea de cristale de calciu la nivelul rinichiului şi formarea
de pietre la nivelul rinichiului (nefrocalcinoză/nefrolitiază.
Sportivi
Acest medicament conţine furosemidă, care poate determina pozitivarea testelor antidoping.
3
Furosemid Zentiva împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să
utilizaţi orice alte medicamente.
În special, spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi:
- cloralhidrat: administrarea intravenoasă de furosemidă, în decurs de 24 de ore de la utilizarea de
cloralhidrat, poate duce la înroşirea feţei, transpiraţie, agitaţie, greaţă, creşterea tensiunii
arteriale şi accelerarea bătăilor inimii. Nu este recomandată utilizarea concomitentă de
furosemidă şi cloralhidrat
- alte medicamente pentru tratarea tensiunii arteriale mari – antihipertensive, cum sunt inhibitorii
enzimei de conversie a angiotensinei, antagoniştii receptorilor de angiotensină II,
medicamentele alfa-blocante post-sinaptice (de exemplu prazosin),
- alte diuretice – medicamente pentru creşterea eliminării apei din organism – diuretice tiazidice,
cum sunt metolazona, hidroclorotiazida,
- sertindol, pimozidă, amisulpridă, risperidonă, medicamente fenotiazinice – folosite în
tratamentul unor afecţiuni psihice;
- levotiroxină, utilizată în tratarea hipotiroidismului (glandă tiroidă mai puţin activă). Medicul
dumneavoastră vă va supraveghea valorile hormonilor tiroidieni,
- medicamente folosite pentru tratarea tulburărilor de ritm ale inimii, cum sunt amiodaronă,
sotalol, disopiramidă, flecainidă, lidocaină, tocainidă şi mexiletină,
- medicamente folosite pentru stimularea activităţii inimii – glicozide cardiotonice (digitalice);
- medicamente cunoscute că prelungesc intervalul QT pe ECG (înregistrare a activităţii electrice a
inimii),
- timoxamină sau hidralazină – medicamente care dilată vasele de sânge,
- aliskiren – folosit pentru tratarea tensiunii arteriale mari,
- nitraţi – medicamente care dilată vasele de sânge,
- sucralfat – trebuie respectat un interval de 2 ore între administrarea furosemidei şi a
sucralfatului,
- carbenoxolonă – utilizată în tratarea ulcerului gastro-duodenal
- medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, cum sunt salicilaţii (cum este acidul acetilsalicilic,
folosit pentru ameliorarea durerii şi scăderea febrei), indometacinul, ketorolacul,
- corticosteroizi – folosite pentru tratarea unor inflamaţii,
- tetracicline, aminoglicozide, polimixine vancomicină, trimetoprim şi anumite cefalosporine –
folosite pentru tratarea unor infecţii,
- cefaloridină: creşte riscul de toxicitate asupra rinichilor,
- ritonavir, saquinavir şi nelfinavir – folosite pentru tratamentul unor infecţii virale, cum este
infecţia cu HIV,
- medicamente folosite pentru tratamentul depresiei, cum sunt inhibitorii monoaminooxidazei,
antidepresivele triciclice şi reboxetina,
- medicamente folosite pentru tratamentul diabetului zaharat;
- carbamazepină, fenitoină – recomandate pentru tratamentul epilepsiei,
- antihistaminice – folosite pentru tratamentul alergiilor,
- medicamente folosite pentru tratamentul infecţiilor cu fungi, cum este amfotericina,
- medicamente folosite pentru tratarea anxietăţii (stare de frică prelungită şi nejustificată) sau
pentru a induce somnul (cum este triclofosul),
- stimulante ale sistemului nervos central,
- litiu – medicament pentru tratarea unor afecţiuni psihice,
- levodopa, utilizată în tratamentul bolii Parkinson,
- ciclosporină, tacrolimus – folosite pentru scăderea activităţii sistemului imunitar la persoanele
care au primit un transplant,
- medicamente folosite în tratamentul cancerului, cum sunt aldesleukina, cisplatina sau
metotrexatul,
- medicamente folosite pentru relaxarea muşchilor (miorelaxante), cum sunt baclofenul,
tizanidina şi anumite medicamente numite „curarizante”,
- teofilină, utilizată pentru tratarea dificultăţilor de respiraţie,
4
- medicamente cu efect toxic asupra rinichilor, deoarece efectul dăunător al acestora poate fi
crescut de furosemidă,
- estrogeni, progesteron, cum sunt în medicamentele contraceptive,
- alprostadil, utilizat pentru îmbunătăţirea circulaţiei sângelui la nivelul picioarelor,
- medicamente simpatomimetice, cum sunt epinefrina sau norepinefrina,
- probenecid, utilizat pentru tratamentul gutei,
- anestezice,
- warfarină, clofibrat – folosite pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge,
- aminoglutetimidă, utilizată în tratarea cancerului de sân,
- laxative – recomandate pentru stimularea eliminării scaunului,
- preparate pe bază de plante care conţin Glycyrrhiza glabra (lemn dulce), dacă sunt administrate
în doze mari,
- medicamente administrate înainte de o examinare radiologică, numite substanţe de contrast.
Furosemid Zentiva împreună cu alimente, băuturi şi alcool
Nu este recomandat consumul de alcool pe durata tratamentului cu furosemidă, deoarece asocierea
creşte riscul de scădere excesivă a tensiunii arteriale. Comprimatele de Furosemid Zentiva se
administrează pe nemâncate.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Furosemid Zentiva nu trebuie administrată în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut
necesar (în cazul edemelor patologice din timpul sarcinii) şi numai dacă beneficiul terapeutic matern
justifică riscul potenţial pentru făt.
Furosemida se excretă în laptele matern. S-a observat că diureticele de ansă scad secreţia lactată. De
aceea, furosemida este contraindicată în timpul alăptării.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Din cauza reacţiilor adverse (de exemplu scăderea pronunţată, nedorită, a tensiunii arteriale),
furosemida poate influenţa capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Furosemid Zentiva conţine lactoză
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm
să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
3. Cum să utilizaţi Furosemid Zentiva
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul. Discutaţi cu medicul
dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Comprimatele Furosemid Zentiva se administrează întregi, pe cale orală, cu o cantitate suficientă de
apă, pe nemâncate.
Dozele şi modul de administrare trebuie adaptate în funcţie de afecţiunea pe care o aveţi şi de
gravitatea acesteia.
Trebuie utilizată cea mai mică doză care este suficientă pentru a obţine efectul dorit.
Medicul dumneavoastră va stabili doza şi durata tratamentului în cazul dumneavoastră.
Adulţi
Edeme din insuficienţă cardiacă cronică
Doza iniţială recomandată este de 20 mg – 80 mg pe zi, administrată oral. Aceasta poate fi ajustată în
funcţie de răspunsul terapeutic. Este recomandat ca doza zilnică să fie divizată în 2 – 3 prize.
5
Edeme din ciroză hepatică
Furosemida este utilizată ca tratament suplimentar celui cu antagonişti ai aldosteronului, în cazul în
care doar efectul acestora nu este suficient.
Pentru a evita complicaţiile cum sunt hipotensiunea arterială ortostatică, dezechilibrele electrolitice şi
acido-bazice, doza trebuie ajustată cu atenţie astfel încât pierderea iniţială de lichid să fie graduală. La
adulţi, aceasta corespunde unei doze care determină o scădere cu aproximativ 0,5 kg pe zi a greutăţii
corporale.
Doza iniţială recomandată este cuprinsă între 20 mg – 80 mg pe zi, administrată oral. Aceasta poate fi
ajustată în funcţie de răspunsul terapeutic, după cum este necesar. Doza zilnică poate fi administrată în
una sau mai multe prize.
Edeme asociate insuficienţei renale cronice
Efectul natriuretic al furosemidei depinde de mai mulţi factori, inclusiv de severitatea insuficienţei
renale şi echilibrul sodic; în consecinţă, efectul unei doze nu poate fi anticipat cu acurateţe. La
pacienţii cu insuficienţă renală cronică, doza trebuie ajustată cu atenţie astfel încât pierderea iniţială de
lichid să fie graduală. La adulţi, aceasta corespunde unei doze care determină o scădere cu aproximativ
2 kg pe zi a greutăţii corporale (aproximativ 280 mmoli Na+).
Doza iniţială recomandată este cuprinsă între 40 mg – 80 mg pe zi, administrată oral. Aceasta poate fi
ajustată în funcţie de răspunsul terapeutic, după cum este necesar. Doza se poate creşte cu 80 mg
furosemidă pe zi, până la obţinerea răspunsului optim. Doza zilnică totală poate fi administrată în una
sau două prize.
La pacienţii care efectuează dializă, doza de întreţinere uzuală, pentru administrare orală, este de
250 mg - 1500 mg pe zi.
În insuficienţa renală sunt necesare uneori doze mai mari: 500 – 1000 mg furosemidă pe zi.
Menţinerea diurezei în insuficienţa renală acută
Înainte de a începe tratamentul cu furosemidă, trebuie corectate hipovolemia, hipotensiunea arterială,
dezechilibrul electrolitic semnificativ şi dezechilibrul acido-bazic semnificativ. Se recomandă ca
trecerea de la administrarea intravenoasă la administrarea orală să se efectueze cât mai curând posibil
(la 3 ore după ultima injectare).
Edeme din sindromul nefrotic
Doza iniţială recomandată este de 40 mg – 80 mg pe zi, administrată oral. Aceasta poate fi ajustată în
funcţie de răspunsul terapeutic, după cum este necesar. Doza zilnică totală poate fi administrată în una
sau mai multe prize.
Hipertensiune arterială
Doza uzuală de întreţinere recomandată este de 20 mg furosemidă pe zi, administrată dimineaţa.
În cazul unui răspuns insuficient, doza zilnică poate fi crescută la 40 mg furosemidă sau furosemida
poate fi asociată cu un alt antihipertensiv. În cazul hipertensiunii arteriale asociată cu insuficienţă
renală cronică, pot fi necesare doze mai mari.
Utilizarea la copii şi adolecenţi
La copii cu vârsta peste 6 ani, doza uzuală recomandată este de 1 - 2 mg furosemidă/kg şi zi. În cazul
unui răspuns terapeutic insuficient doza poate fi crescută cu 1 - 2 mg/kg, dar nu mai devreme de 6 - 8
ore de la administrarea precedentă. Nu trebuie depăşită o doză zilnică maximă de 40 mg.
Dacă utilizaţi mai mult Furosemid Zentiva decât trebuie
Dacă dumneavoastră sau altcineva utilizaţi din greşeală mai mult Furosemid Zentiva decât a fost
prescris, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi la departamentul de urgenţă al
celui mai apropiat spital.
În caz de supradozaj, apar tulburări precum modificări ale concentraţiei de electroliţi din sânge,
hipovolemie, deshidratare, creşterea densităţii sângelui, tulburări ale ritmului bătăilor inimii.
6
Simptomele acestor tulburări includ scăderea severă a tensiunii arteriale (până la şoc), insuficienţă
renală acută, formarea de cheaguri de sânge, delir, paralizie, apatie şi confuzie.
Dacă uitaţi să utilizaţi Furosemid Zentiva
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să utilizaţi Furosemid Zentiva
Luaţi Furosemid Zentiva întreaga perioadă a tratamentului stabilită de medicul dumneavoastră, chiar şi
atunci când începeţi să vă simţiţi mai bine.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Următoarele reacţii adverse au fost raportate la administrarea de furosemidă:
Foarte frecvente (afectează mai mult de 1 din 10 utilizatori):
- tulburări ale concentraţiilor ionilor din organism, care uneori pot să se şi manifeste,
- deshidratarea şi reducerea volumului de sânge din organism (hipovolemie), în special la
pacienţii vârstnici,
- creşterea valorilor creatininei în sânge,
- creşterea concentraţiei unui tip de grăsimi în sânge (trigliceride),
- scăderea tensiunii arteriale (hipotensiune arterială), uneori doar la ridicarea din poziţia culcat
sau aşezat în poziţie verticală (hipotensiune arterială ortostatică).
Frecvente (afectează mai puţin de 1 din 10 utilizatori):
- scăderea valorilor sodiului, potasiului şi clorului în sânge,
- creşterea concentraţiei unui tip de grăsimi din sânge (colesterolul),
- creşterea concentraţiei de acid uric din sânge, uneori însoţită de dureri la nivelul articulaţiilor
(atacuri de gută),
- creşterea volumului de urină,
- afectare a funcţiei cerebrale la pacienţii cu disfuncţie hepatică severă,
- creşterea concentraţiei sângelui (hemoconcentraţie).
Mai puţin frecvente (afectează mai puţin de 1 din 100 utilizatori):
- modificarea toleranţei la glucoză,
-greaţă,
- tulburări ale auzului, de obicei trecătoare,
- surditate (uneori ireversibilă),
- mâncărime pe piele,
-urticarie,
- erupţii trecătoare pe piele,
- erupţii cutanate severe, însoţite de descuamare, exfoliere, formare de vezicule şi durere
(dermatită buloasă, eritem polimorf, pemfigoid, dermatită exfoliativă),
- apariţia de pete roşii-violete pe piele (purpură),
- creşterea sensibilităţii la lumină a pielii,
- scăderea numărului celulelor din sânge responsabile de coagularea acestuia (trombocitopenie).
Rare (afectează mai puţin de 1 din 1000 utilizatori):
- inflamaţia vaselor de sânge mici (vasculită),
- afectare a ţesutului renal (nefrită tubulo-interstiţială),
- vărsături,
- diaree,
7
- ţiuituri în urechi,
- reacţii alergice severe (anafilactice sau anafilactoide, de exemplu cu şoc),
- amorţeală sau înţepături la nivelul mâinilor şi picioarelor (parestezii),
- scăderea numărului de celule albe din sânge responsabile de apărarea împotriva infecţiilor
(leucopenie),
- creşterea numărului unui tip particular de celule albe din sânge (eozinofilie),
- febră.
Foarte rare (afectează mai puţin de 1 din 10000 utilizatori):
- scăderea semnificativă a numărului mai multor tipuri de celule albe din sânge (agranulocitoză),
- scăderea numărului tuturor tipurilor de celule din sânge (anemie aplastică),
- scăderea numărului de celule roşii din sânge (anemie),
- afectarea metabolismului hepatic (colestază),
- creşterea concentraţiei unor enzime hepatice (transaminaze),
- inflamaţia pancreasului (pancreatită acută).
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile):
- scăderea valorilor calciului şi magneziului din sânge,
- creşterea valorilor ureei în sânge,
- scăderea acidităţii sângelui,
- sindrom pseudo-Bartter (complex de simptome care includ valori mici ale potasiului în sânge,
alcaloză metabolică şi uneori tensiune arterială mică), în cazul utilizării în doze mari şi de lungă
durată,
- formarea de cheaguri de sânge (tromboză),
- valori crescute ale sodiului şi clorului în urină,
- retenţie de urină,
- depuneri de săruri de calciu în rinichi şi formarea de calculi renali la prematuri,
- afectare a funcţiei rinichilor,
- reacţii severe pe piele însoţite de sângerare, durere, exfoliere, formare de vezicule (sindrom
Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică, pustuloză exantematică acută generalizată
(PEAG) (erupţie acută însoţită de febră, cauzată de medicament)),
- erupţie cutanată la medicament, însoţită de febră şi creşterea numărului de eozinofile în sânge
(DRESS),
- agravarea sau activarea lupusului eritematos sistemic,
- defect cardiac la nou-născuţii trataţi cu furosemidă în primele săptămâni de viaţă,
- ameţeli, leşin sau pierderea cunoştinţei, durere de cap,
- rabdomioliză (distrugere de fibre musculare), adesea în cazul unor valori sever scăzute ale
potasiului în sânge.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta
reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate
pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/.
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa
acestui medicament.
5. Cum se păstrează Furosemid Zentiva
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după „EXP”. Data de expirare se
referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
8
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Furosemid Zentiva
- Substanţa activă este furosemida. Fiecare comprimat conţine furosemidă 40 mg.
- Celelalte componente sunt: amestec lactoză monohidrat cu amidon de porumb*, amidon de
porumb, celuloză microcristalină tip 101, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu,
povidonă K 30.
*conţine: 85 părţi lactoză monohidrat şi 15 părţi amidon de porumb.
Cum arată Furosemid Zentiva şi conţinutul ambalajului
Furosemid Zentiva se prezintă sub formă de comprimate neacoperite, de culoare albă sau aproape albă,
rotunde, prevăzute cu linie mediană pe una dintre feţe.
Furosemid Zentiva este disponibil:
- în cutie cu un flacon din PEÎD cu 20 comprimate, închis cu dop şi compensator din PEJD.
- în cutie cu un blister din PVC/Al cu 25 de comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
S.C. ZENTIVA S.A.
B-dul Theodor Pallady nr. 50
Sector 3, 032266 Bucureşti,
România
Tel.: + 40 21 317 31 36
Fax: + 40 21 317 31 34
Pentru orice informaţii referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactaţi deţinătorul autorizaţiei
de punere pe piaţă:
România
S.C. ZENTIVA S.A.
B-dul Theodor Pallady nr. 50
Sector 3, 032266 Bucureşti,
România
Tel.: + 40 21 317 31 36
Fax: + 40 21 317 31 34
Acest prospect a fost revizuit în Februarie 2017
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Furosemid, 40 mg, 20 comprimate, Zentiva pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  05-03-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale producatorului ZENTIVA

Vezi Politica de confidentialitate date personale