12
Lisinopril este un inhibitor al peptidil-dipeptidazei. Lisinopril inhibă enzima de conversie a angiotensinei
(ECA), care catalizează conversia angiotensinei I în peptida vasoconstrictoare, angiotensina II. De
asemenea, angiotensina II stimulează secreţia de aldosteron de către cortexul suprarenal. Inhibarea ECA
conduce la concentraţii scăzute de angiotensină II, care determină diminuarea activităţii vasopresoare şi
scăderea secreţiei de aldosteron. Această din urmă scădere poate determina o creştere a concentraţiei
plasmatice de potasiu.
Efecte farmacodinamice
În timp ce mecanismul prin care lisinoprilul scade tensiunea arterială se crede a fi în principal supresia
sistemului renină-angiotensină-aldosteron, lisinoprilul acţionează antihipertensiv chiar şi la pacienţii cu
hipertensiune arterială hiporeninemică. ECA este identică cu kininaza II, o enzimă care degradează
bradikinina. Rămâne încă de elucidat dacă concentraţiile plasmatice crescute de bradikinină, o peptidă
vasodilatatoare puternică, au un rol în efectele terapeutice ale lisinoprilului.
Eficacitate clinică şi siguranţă
Efectul lisinoprilului asupra mortalităţii şi morbidităţii în insuficienţa cardiacă a fost studiat prin
compararea unei doze mari (32,5 mg sau 35 mg o dată pe zi) cu o doză mică (2,5 mg sau 5 mg o dată pe
zi). În cadrul unui studiu care a inclus 3164 de pacienţi, cu o perioadă mediană de urmărire de 46 luni
pentru pacienţii supravieţuitori, doza mare de lisinopril a determinat o scădere cu 12% a riscului privind
criteriul final combinat al mortalităţii de orice cauză şi al spitalizărilor de orice cauză (p = 0,002) şi o
scădere cu 8% a riscului de mortalitate de orice cauză şi al spitalizărilor cardiovasculare (p = 0,036),
comparativ cu dozele mici. S-a observat scăderea riscului de mortalitate de orice cauză (8%; p = 0,128) şi
de mortalitate cardiovasculară (10%; p = 0,073). În cadrul unei analize retrospective, numărul de
spitalizări pentru insuficienţă cardiacă s-a redus cu 24% (p = 0,002) la pacienţii trataţi cu doze mari de
lisinopril, comparativ cu dozele mici. Avantajele simptomatice au fost similare la pacienţii trataţi cu
lisinopril în doze mari, respectiv mici.
Rezultatele studiului au arătat că profilurile globale ale evenimentelor adverse pentru pacienţii trataţi cu
lisinopril în doze mari sau mici au fost similare atât ca natură, cât şi ca număr. Evenimentele adverse
anticipate determinate de inhibarea ECA, cum sunt hipotensiunea arterială sau disfuncţia renală, au putut
fi rezolvate şi au condus rareori la întreruperea tratamentului. Tusea a apărut mai puţin frecvent la
pacienţii trataţi cu lisinopril în doze mari, comparativ cu dozele mici.
În cadrul studiului GISSI-3, conceput factorial 2x2 pentru a compara efectele lisinoprilului şi ale
nitroglicerinei administrate în monoterapie sau în asociere, timp de 6 săptămâni comparativ cu substanţa
de control la 19394 pacienţi trataţi în primele 24 de ore după un infarct miocardic acut, lisinopril a
determinat o scădere semnificativă din punct de vedere statistic a riscului de mortalitate de 11%,
comparativ cu substanţa de control (2p = 0,03). Scăderea riscului în cazul monoterapiei cu nitroglicerină
nu a fost semnificativă, însă asocierea de lisinopril şi nitroglicerină a determinat o scădere semnificativă a
riscului de mortalitate de 17% comparativ cu substanţa de control (2p = 0,02). În subgrupele de persoane
vârstnice (vârsta peste 70 ani) şi la femei, predefiniţi ca pacienţi cu risc crescut de mortalitate, au fost
observate beneficii importante pentru criteriul de evaluare combinat de mortalitate şi funcţie cardiacă.
Criteriul de evaluare combinat la 6 luni pentru toţi pacienţii, precum şi pentru subgrupele cu risc crescut,
a demonstrat beneficii semnificative pentru cei trataţi cu lisinopril sau lisinopril plus nitroglicerină timp
de 6 săptămâni, indicând un efect preventiv pentru lisinopril. Aşa cum era de aşteptat de la un tratament
vasodilatator, incidenţa crescută a hipotensiunii arteriale şi a disfuncţiei renale a fost asociată cu
tratamentul cu lisinopril, dar acestea nu au fost asociate şi cu o creştere proporţională a mortalităţii.
În cadrul unui studiu multicentric, randomizat, dublu-orb care a comparat lisinopril cu un blocant al
canalelor de calciu la 335 pacienţi hipertensivi cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie incipientă
caracterizată prin microalbuminurie, lisinopril 10 mg până la 20 mg, administrat o dată pe zi timp de 12
luni, a redus tensiunea arterială sistolică/diastolică cu 13/10 mm Hg şi microalbuminuria cu 40%.
Comparativ cu blocantul canalelor de calciu, care a determinat o scădere similară a tensiunii arteriale,
persoanele tratate cu lisinopril au arătat o scădere semnificativ mai mare a microalbuminuriei, aceasta
fiind dovada că acţiunea inhibitoare ECA a lisinoprilului a scăzut microalbuminuria printr-un mecanism
Favorite
Cosul meu
Cumpara 
