Bronșita (afecțiuni medicale)

Ce este bronsita?

Bronsita este reprezentata de inflamatia mucoasei bronhiilor insotita de obicei de trei simptome majore: tuse, expectoratie si dispnee (dificultati de respiratie).

Bronhiile impreuna cu traheea formeaza arborele traheobronsic. Traheea este trunchiul arborelui situat in mediastinul superior. Bronhiile sunt ramnificatiile care se extind din trahee in plamani. Desi scopul traheei este de a conduce aerul din gura si nas spre plamani, bronhiile sunt cele care distribuie aerul in plamani pana la bronhiole (ramnificatii si mai mici ale arborelui pulmonar) si pana la sacii alveolari. La acest nivel se realizeaza schimbul de gaze respiratorii.


Ce este bronsita acuta?

Este o boala a cailor respiratorii caracterizata printr-un sindrom bronsitic acut, cu debut recent si durata scurta, neasociat cu modificari radiologice pulmonare.


Care sunt cauzele bronsitei acute?

Cauzele bronsitei acute pot fi multiple:

Virala: Virusuri gripale A și B; virus respirator sincitial; Mycoplasma pneumoniae; adenovirusuri; virusuri paragripale.

Bacteriana: Bacterii comensale (pneumococi, streptococi, neisserii, anaerobi din familia Bacteroides).

Chimica: Vapori de acizi, amoniac, acetona.


Care sunt simptomele bronsitei acute?

Agentul etiologic determina un proces inflamator al peretelui bronsic caracterizat prin: inflamatia mucoasei, hipersecretia de mucus, tuse, bronhoconstrictie, durere retrosternala, dispnee.


Care este tratamentul bronsitei acute?

Cele mai multe cazuri de bronsita acuta sunt de cauza virala si se vindeca de la sine, fara a fi nevoie de un tratament specific. Tratamentul ales depinde de cauza bronsitei. In caz de suprainfectare bacteriana, medicul poate asocia un antibiotic.
De asemenea, poate recomanda medicamente antitermice (pentru scaderea febrei), aerosoli, medicamente cu actiune mucolitica, cat si preparate fitoterapice pe baza de extracte din plante cu efect mucolitic, emolient.
Se recomanda hidratare adecvata si odihna.


Ce este bronsita cronica?

Bronsita cronica este o afectiune a bronhiilor mari si mici caracterizata printr-un sindrom bronsitic cronic cu o vechime de cel putin 2-3 ani ale carui semne clinice (tusea si sputa) sunt prezente cel putin 3 luni pe an.


Care pot fi cauzele bronsitei cronice?

Fumatul: Stimuleaza secretia de mucus, inhiba motilitatea cililor bronsici si activitatea macrofagelor alveolare (celule ale sistemului imunitar) scăzand rezistenta la infectii și bronhospasm.

Poluanti atmosferici: Stimularea secretiilor de mucus, diminuarea clearance-ului mucociliar (traseul mucociliar), inhiba activitatea macrofagelor.

Infectiile virale si bacteriene: Produc inflamatia bronhiilor si pot favoriza obstructia bronsica.


Care este tratamentul bronsitei cronice?

Tratamentul bronsitei cronice se poate concentra pe:

Reducerea iritatiei bronsice: Intreruperea fumatului, eliminarea din mediu a factorilor poluanti.

Tratamentul infectiilor acute bronsice;

Eliminarea secretiilor bronsice: Hidratare corecta, aerosoli, mucolitice, expectorante orale.

Tratament bronhodilatator:

Simpaticomimetice
Anticolinergice
Derivați de teofilină

Corticoterapie: Indicata in caz de raspuns partial sau nesatisfacator la tratamentul bronhodilatator.

Alte mijloace de tratament: Oxigenoterapie.


Cum se stabileste diagnosticul bronsitei ?

Diagnosticul este stabilit in baza unui consult clinic efectuat de catre medic. Pe langa examenul clinic si anamneza, pot fi necesare si alte investigatii suplimentare (teste de spirometrie, radiografii pulmonare, examen de sputa, analize de sange). Tratamentul este stabilit de catre medic in urma consultului medical si al investigatiilor recomandate de acesta!
Profilaxia infectiilor virale si bacteriene consta in vaccinare antigripala, tratamentul refluxului gastro-esofagian si tratamentul infectiilor acute bronsice.

 

  Bronchitis, symptoms, causes, diagnosis and treatment, Mayo Clinic official website.
  Bronchitis , NHS UK official website.
  Bronchitis, Learn about acute bronchitis, Americam Lung Association Sabrina Felson MD, Chronic bronchitis, WebMD official   website.
  Dr. Bucsa Dobre Simona Stefania ( Medic  primar pneumologie) , Bronsita, Centrum Medical de diagnostic si tratament " Dr.   Victor Babes".
  Amador C, Weber C, Varacallo M. Anatomy, Thorax, Bronchial. [Updated 2023 Aug 8]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2023 Jan-. 
Atenție! Acest articol are un caracter strict informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a urma orice tratament.
Informatiile din prezenta sectiune sunt cu titlu exemplificativ si au la bază date incluse în prospectele medicale. Orice decizie privind achizitionarea unui produs apartine exclusiv consumatorului, în baza unei opinii medicale de specialitate.
Pagina actualizata la data de: 25-03-2024

Produse utilizate în baza recomandării medicale în Bronșita

Vezi Politica de confidentialitate date personale