Sindromul colonului iritabil (afecțiuni medicale)

Ce este Sindromul de colon iritabil?
Sindromul de colon iritabil consta in perturbarea functiei digestive pentru o perioada de cel putin trei luni. Sindromul de colon iritabil este o afectiune frecventa, afectand aproximativ de doua ori mai multe femei decat barbati si se intalneste cel mai adesea la persoanele sub 45 de ani. Nu se cunoaste cauza exacta a Sindromului de colon iritabil. Nu exista un test specific pentru a-l diagnostica. Majoritatea persoanelor diagnosticate cu Sindrm de colon iritabil pot controla simptomele prin dieta, prin managementul stresului si prin medicatie.


Care sunt cauzele Sindromului de colon iritabil?

Cauzele aparitiei Sindromului de colon iritabil nu sunt cunoscute. Tulburarile functionale gastrointestinale, cum este si Sindromul de colon iritabil, sunt de regula probleme asociate cu interactiunea dintre creier si intestin, acestea functionand impreuna. Se crede ca aceasta interactiune creier-intestin poate influenta modul in care functioneaza organismul si ca poate cauza simptomele Sindromului de colon iritabil. 

Anumite probleme sunt mai frecvente la persoanele cu Sindrom de colon iritabil, precum:
evenimente stresante sau dificile in copilarie, cum ar fi abuzul fizic sau abuzul sexual
anumite tulburari mintale, cum ar fi depresia, anxietate si tulburarile somatice
infectii bacteriene gastro-intestinale
proliferarea excesiva a bacteriilor din intestinul subtire sau o schimbare a tipului de bacterii din intestinul subtire
intolerante sau sensibilitati alimentare, in care anumite alimente provoaca simptome digestive
Cercetarile sugereaza ca si factorii genetici pot predispune unele persoane la dezvoltarea Sindromului de colon iritabil.

Insa, cele mai frecvente cauze ale Sindromului de colon iritabil pot fi:

stresul, care perturba motilitatea intestinala (contractia musculaturii care este reglata nervos si hormonal)

infectia bacteriana atractului gastrointestinal

tratamentul antibiotic poate perturba flora microbiana si poate fi un factor declansator al sindromului de colon iritabil

alimentele care determina producerea unor cantitati excesive de gaz, mese grase, exces de cafea, abuz de alcool, cantitati mici de fibre si supraalimentatia

grasimile sub orice forma (animale sau vegetale) sunt unstimulator puternic al motilitatii intestinale, determinand colon iritabil

simptomele sindromului de colon iritabil se exprima mai puternic la femei in timpul perioadelor menstruale, din cauza cresterii concentratiei hormonilor sexuali in sange


Care sunt simptomele Sindromului de colon iritabil?

Simptomele sindromului de colon iritabil pot varia de la o persoana la alta si consta in:
 
durere abdominala care variaza foarte mult ca intensitate si frecventa de la distensie abdominala pana la crampe abdominale dureroase. Durerea in sindromul de colon iritabil apare de obicei dupa mese, impreuna cu distensie, si se reduce dupa cateva zeci de minute.
defecatie insotita de senzatia de eliminare incompleta care aduce de obicei ameliorarea sau disparitia durerii.
tipic pentru sindromul de colon iritabil este ca episoadele de constipatie alterneaza cu cele de diaree si dureaza 2-3 zile. Adesea poate aparea o falsa diaree, aceasta fiind un scaun lichid de iritatie colonica.
fecalele amestecate cu mucus (deseori, aceasta se constata la constipatie, unde scaunele sunt eliminate cu o cantitate crescuta de mucus ca dovada clara a iritatiei la nivelul peretelui colonului)
balonarea este frecventa in sindromul de colon iritabil, fiind localizata difuz sau in anumite zone ale abdomenului
senzatia de plin dupa ingestia unei cantitati mici de mancare, regurgitare excesiva, greata, reflux gastroesofagian sunt de asemenea acuze frecvente la pacientii cu colon iritabil. Multi pacienti se plang de senzatia de plin,distensie abdominala, disconfort si devin incomodati de propriile haine
alte simptome asociate sindromului de colon iritabil sunt somnolenta continua, durerile de cap si de spate
Cum se stabileste diagnosticul Sindromului de colon iritabil?

Pentru diagnosticul sindromului de colon iritabil nu exista un test specific. Diagnosticul se pune pe baza simptomelor tipice si excluderea altor diagnostice prin testele de rutina. 

Este necesar un screening biologic uzual, o ecografie abdominala poate fi utila, fiind neinvaziva si neiradianta, dar si pentru ca ofera multe informatii despre organele abdominale (ficat, colecist, pancreas, rinichi, splina) cu un disconfort minim pentru pacient. Uneori, este necesara si o tomografie abdominala sau o endoscopie digestiva superioara, pentru excluderea unor afectiuni organice.

Colonoscopia trebuie rezervata cazurilor care se prezinta cu semne de alarma (scadere ponderala involuntara, inapetenta, varsta peste 50 de ani, rectoragii, anemie, istoric personal sau familial de  cancer colonic). Aceasta are avantajul unei vizualizari directe a mucoasei colonice si a posibilitatii prelevarii de biopsii, in cazul in care se depisteaza leziuni colonice suspecte. 


 Care este tratamentul Sindromului de colon iritabil?

Simptomele usoare pot fi deseori controlate prin gestionarea stresului si prin modificari dietetice si ale stilului de viata. 
Urmatoarele masuri pot ameliora si preveni simptomele Sindromului de colon iritabil:
- Evitarea alimentelor care declanseaza simptomele
- Consumul de alimente bogate in fibre
- Consum crescut de lichide
- Efectuarea de exercitii fizice regulate
- Odihna si un program de somn potrivit

Medicul poate recomanda eliminarea din dieta a:
- Alimentelor cu continut ridicat de gaze precum bauturile carbogazoase si alcoolice si anumite alimente care pot duce la meteorism.
- Gluteului. Cercetarile arata ca unele persoane cu Sindromul de colon iritabil raporteaza o imbunatatire a simptomelor de diaree daca inceteaza sa consume gluten, chiar daca nu au boala celiaca.
- FODMAP. Unele persoane sunt sensibile la anumiti carbohidrati, cum ar fi fructoza, fructanii, lactoza si altii, cunoscuti sub numele de FODMAP. FODMAP se gasesc in anumite cereale, legume, fructe si produse lactate.
Cel mai indicat este ca un medic nutritionist sa stabileasca modificarile necesare in dieta unei persane cu Sindrom de colon iritabil.

Pe baza simptomelor, pot fi recomandate de catre medic medicamente sau suplimente alimentare precum:
- Suplimente cu fibre 
- Laxative
- Medicamente antidiareice 
- Antidepresive triciclice 
- Medicamente pentru ameliorarea durerii

Medicamentele aprobate pentru tratamentul persoanelor cu Sindrom de colon iritabil

- Alosetron. Alosetronul este conceput pentru a relaxa colonul si a incetini miscarile intestinale. Alosetronul este rezervat numai cazurilor severe de Sindrom de colon iritabil predominant diareic la femeile care nu au raspuns la alte tratamente. Alosetronul a fost asociat cu reactii adverse rare, dar importante, asa ca ar trebui luat in considerare numai atunci cand alte tratamente nu au dat rezultat.
- Eluxadoline. Eluxadolina poate ameliora diareea prin reducerea contractiilor musculare si a secretiei de lichide in intestin. De asemenea, ajuta la cresterea tonusului muscular rectal. Efectele secundare pot include greata, dureri abdominale si constipatie usoara. Eluxadolina a fost, de asemenea, asociata cu pancreatita, care poate fi grava si mai frecventa la anumite persoane.
- Rifaximina. Acest antibiotic poate reduce proliferarea bacteriana si diareea.
- Lubiprostone. Lubiprostone poate creste secretia de lichid in intestinul subtire pentru a ajuta la eliminarea scaunului. Este aprobat pentru femeile care sufera de Sindrom de colon iritabil cu constipatie si, in general, este prescris numai pentru femeile cu simptome severe care nu au raspuns la alte tratamente.
- Linaclotida. Linaclotida poate creste, de asemenea, secretia de lichid in intestinul subtire pentru a ajuta la eliminarea scaunului. Linaclotida poate provoca diaree, dar administrarea medicamentului cu 30 pana la 60 de minute inainte de consuma alimente ar putea ajuta.

Tratamente de viitor pentru Sindrom de colon iritabil

Cercetatorii investigheaza noi tratamente pentru Sindromul de colon iritabil, cum ar fi transplantul de microbiota fecala . Considerata in stadiu de cercetare in acest moment, aceasta procedura restabileste microbiota intestinala sanatoasa prin plasarea scaunului procesat al altei persoane in colonul unei persoane afectate de Sindrom de colon iritabil. In prezent sunt in curs de desfasurare studii clinice pentru a studia transplanturile fecale.


IBS, National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Disease
What is IBS? Irritable bowel syndrome(IBS), NHS UK official website
Irritable bowel syndrome, Mayo Clinic official website
IBS: Symptoms, Causes, Diagnosis, Triggers, Treatment, Healthline official website
Irritable Bowel Syndrome, Medline Plus official website
Symptoms & Causes of Irritable Bowel Syndrome, National Institute of Diabetes and Digestive and kidney Diseases, NIH official website
 
Autor: Farmacist Marza Andreea Simona
Atenție! Acest articol are un caracter strict informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a urma orice tratament.
Informatiile din prezenta sectiune sunt cu titlu exemplificativ si au la bază date incluse în prospectele medicale. Orice decizie privind achizitionarea unui produs apartine exclusiv consumatorului, în baza unei opinii medicale de specialitate.
Pagina actualizata la data de: 21-08-2024

Produse utilizate în baza recomandării medicale în Sindromul colonului iritabil

Momentan, nu exista nici un produs disponibil.

Vezi Politica de confidentialitate date personale