Capusele si Boala Lyme (Borellioza) (informatii utile)

Ce este Boala Lyme si care sunt cauzele?

Boala Lyme este o boala infectioasa cauzată de patru specii principale de bacterii: Borrelia burgdorferi, Borrelia mayonii, Borrelia afzelii, Borrelia garinii. Modalitatea de transmitere a Bolii Lyme este prin muscatura de capusa.

In cele mai multe cazuri, pentru a transmite boala Lyme, o capusa trebuie sa stea atasata timp de 36 pana la 48 de ore. Daca o capusa deja atasata de piele pare umflata, este posibil sa se fi hranit suficient de mult pentru a transmite boala. Indepartarea capusei cat mai curand posibil poate preveni infectia.

Unde se intalnesc capusele ?

Este mai probabila contactarea unei capuse ce poate provoca Boala Lyme daca se frecventeaza zone ierboase, cu iarba necosita si puternic impadurite. Este importanta respectarea masurilor de precautie in aceste zone.

Care sunt simptomele timpurii ale Bolii Lyme?

O umflatura mica, rosie, asemanatoare cu cea a muscaturii de tantar, apare adesea la locul muscaturii sau indepartarii capuselor si se rezolva in cateva zile. Acest semn normal nu indica Boala Lyme.

Cu toate acestea, anumite semne si simptome specifice pot sa apara in decurs de o luna dupa infectare:

Eczema - De la trei pana la 30 de zile dupa o muscatura de capusa infectata, poate aparea o zona rosie in expansiune care uneori se limpezeste in centru, formand un model de ochi de taur. Eritemul migrator (eritem migrans) se extinde lent pe parcursul zilelor si se poate extinde la 30 de centimetri in diametru. De obicei, nu este insotit de mancarime sau durere, dar zona se poate simti calda la atingere.

Eritemul migrans sau eritemul migrator este unul dintre semnele distinctive ale bolii Lyme, desi nu toata lumea cu boala Lyme dezvolta acest tip de eruptie cutanata. Unii oameni dezvolta aceasta eruptie cutanata in mai multe zone ale corpului.

Alte simptome ar putea aparea: febra, frisoane, oboseala, dureri corporale, cefalee, rigiditatea gatului si ganglioni limfatici inflamati pot insoti eruptia cutanata.

Care sunt simptomele tardive ale Bolii Lyme?

Daca nu sunt tratate, noi semne si simptome ale infectiei cu Lyme pot sa apara in urmatoarele saptamani sau luni. Acestea includ:

Eritemul migrator - Eruptia poate sa apara pe alte zone ale corpului.
Dureri articulare - Crizele de durere articulara severa si umflarea articulatiilor pot afecta in mod deosebit genunchii, dar durerea se poate schimba de la o articulatie la alta.
Probleme neurologice - La saptamani, luni sau chiar ani de la infectie, s-ar putea dezvolta meningita, paralizia temporara a unei parti a fetei (paralizia lui Bell), amorteala sau slabiciune la nivelul membrelor si poate fi afectata coordonarea musculara.

Cum se poate indeparta o capusa?

Se poate folosi o penseta curata, cu varful fin, pentru a prinde capusa cat mai aproape de suprafata pielii.
Se trage in sus cu o presiune constanta si uniforma. Nu se rasuceste si nu se smuceste capusa, acest lucru poate face ca partile bucale sa se rupa si sa ramana in piele. Daca se intampla acest lucru, se indeparteaza partile bucale cu o penseta. Daca acestea nu pot fi indepartate, este bine sa se apeleze la personalul medical. Exista un risc de infectie asociat, insa potentiala infectie cauzata de partile bucale ale capusei nu are legatura cu Boala Lyme.
Dupa indepartarea capusei, se curata bine zona muscaturii si mainile cu alcool sau cu apa si cu sapun.

Nu se recomanda in nici o situatie zdrobirea capusei vii cu unghiile sau cu degetele!

Capusa scoase se va pune fie in alcool, fie intr-o punga sau un recipient sigilat, infasurata strans intr-o banda adeziva sau pur si simplu se arunca in toaleta. Unele surse recomanda depozitarea capusei intr-un flacon inchis etans, intr-un loc intunecat si rece, si in cazul in care se dezvolta simptome specifice bolii Lyme in decurs de 4 saptamani, aceasta poate fi dusa medicului pentru analiza. Insa, analizele de acest gen nu sunt foarte concludente. Un rezultat negativ poate fi de fapt fals negativ, si un rezultat pozitiv atesta faptul ca bacteria cauzatoare de boala Lyme este prezenta la capusa, dar nu inseamna neaparat ca a si transmis-o mai departe gazdei.

Cand este cazul sa mergem la medic?

In cazul unei muscaturi de capusa urmata de aparitia simptomelor

Doar unele capuse pot provoca Boala Lyme. Cu cat capusa ramane mai mult atasata de piele, cu atat este mai mare riscul de a dezvolta boala. Infectia cu Lyme este putin probabila daca capusa este atasata mai putin de 36 pana la 48 de ore.

In cazul unei muscaturi de capusa insotita de aparitia simptomelor sau in cazul aparitiei simptomelor in conteztul in care zona domiciliului este o zona in care boala Lyme este frecventa, se recomanda consultul medical. Tratamentul pentru Boala Lyme este mai eficient daca este administrat cat mai curand posibil.

Se recomanda consultul medicului chiar daca simptomele dispar.

Se recomanda consultul medicului chiar daca semnele si simptomele dispar deoarece absenta simptomelor nu inseamna ca boala a disparut. Netratata, boala Lyme se poate raspandi in alte zone ale corpului intr-o perioada ce poate varia de cateva luni pana la ani dupa infectie, cauzand artrita si probleme ale sistemului nervos.

Care sunt complicatiile Bolii Lyme?

Boala Lyme netratata poate provoca: inflamatie cronica a articulatiilor (artrita Lyme), in special a genunchiului, simptome neurologice, cum ar fi paralizia faciala si neuropatia, defecte cognitive, cum ar fi afectarea memoriei, aritmii.

Cum se stabileste diagnosticul bolii Lyme?

Multe semne si simptome ale bolii Lyme sunt adesea comune cu simptomele altor afectiuni, astfel incat diagnosticul poate fi dificil. Mai mult, capusele care transmit boala Lyme pot raspandi si alte boli.

Daca eruptia cutanata caracteristica a bolii Lyme nu este prezenta, medicul ar putea sa intrebe despre istoricul medical, inclusiv despre zonele frecventate precum zone unde boala Lyme este frecventa. Se poate efectua si un examen fizic.

Testele de laborator pentru identificarea anticorpilor bacteriei pot ajuta la confirmarea sau excluderea diagnosticului.
Aceste teste sunt cele mai concludente la cateva saptamani dupa infectie, dupa ce corpul a avut timp sa dezvolte anticorpi. 

Testul ELISA (enzyme-linked immunosorbent assay) - Testul folosit cel mai des pentru depistarea bolii Lyme, ELISA detecteaza anticorpii la B. burgdorferi. Dar pentru ca uneori poate oferi rezultate fals pozitive, nu este singurul test ce sta la baza stabilirii diagnosticului.

Acest test ar putea sa nu fie pozitiv in stadiul incipient al bolii Lyme, dar eruptia cutanata este specifica pentru a stabili diagnosticul fara teste suplimentare la persoanele care locuiesc in zonele infestate cu capuse care transmit boala Lyme.

Testul Western blot - Daca testul ELISA este pozitiv, acest test se face de obicei pentru a confirma diagnosticul. Western blot detecteaza anticorpi la mai multe proteine ale B. burgdorferi.

Care este tratamentul bolii Lyme?

Antibioticele sunt folosite pentru a trata boala Lyme. In general, recuperarea va fi mai rapida si mai completa cu cat administrarea tratamentului incepe mai devreme.

Antibiotice orale -  Acestea reprezinta tratamentul standard pentru boala Lyme in stadiu incipient. Acestea includ de obicei doxiciclina pentru adulti si copiii mai mari de 8 ani sau amoxicilina sau cefuroxima pentru adulti, copii mai mici si femeile insarcinate sau care alapteaza.

Antibiotice intravenoase- Daca boala implica sistemul nervos central, medicul poate prescrie un tratament cu un antibiotic intravenos timp de 14 pana la 28 de zile. Acest lucru este eficient in eliminarea infectiei, desi  poate dura ceva mai mult timp pentru ca simptomele sa dispara.

Dupa tratament, un numar mic de persoane au inca unele simptome, cum ar fi dureri musculare si oboseala. Cauza acestor simptome continue, cunoscuta sub numele de sindromul bolii Lyme post-tratament, este necunoscuta, iar tratamentul suplimentar cu antibiotice nu ajuta.

Cum putem preveni Boala Lyme?

Cel mai bun mod de a preveni boala Lyme este de a evita zonele in care traiesc capusele, in special zonele impadurite, stufoase, cu iarba lunga. Poate fi redus riscul de a face boala Lyme respectand cateva masuri de precautie simple:
Purtarea unor haine adecvate- In zone impadurite sau cu iarba este recomandata purtarea pantofilor, a pantalonilor lungi si a sosetelor lungi, camasilor cu maneci lungi si a palariilor. Se recomanda evitarea spatiilor verzi cu iarba netunsa sau cu tufisuri.
Folosirea insecticidelor - Se recomanda utilizarea repelentilor de insecte. Parintii ar trebui sa aplice repelent adecvat copiilor lor, evitand mainile, ochii si gura. In farmacii se gasesc multiple formule, sub diverse forme (spray-uri, lotiuni, bratari etc.)
Unii repelentii chimici pot fi toxici, asa ca este recomandata respectarea instructiunilor. 
Ingrijirea spatiilor verzi - Curatarea frunzelor, tunderea gazonului in mod regulat poate ajuta la protejarea spatiilor verzi de contaminarea cu capuse. 
Se recomanda verificarea imbracamintii si a animalelor de companie mai ales dupa frecventarea zonelor impadurite sau cu iarba necosita. Imbaierea sau dusul sunt recomandate. Capusele raman adesea pe piele ore intregi inainte de a se atasa. Dusul si folosirea unui prosop ar putea elimina capusele neatasate.
Nu presupune ca esti imun. Puteti face boala Lyme de mai multe ori.

 

● Lyme Disease, Mayo Clinic official website
● Ticks and Lyme disease, NHS official website
● Tick Removal, CDC  (Center for Deasease Control and Prevention) official website
Autor: Farmacist Marza Andreea Simona
  Informațiile scrise și imaginile prezentate sunt cu titlu informativ, acestea nu substituie o recomandare specializată.

Pagina actualizata la data de: 13-11-2023

Produse indicate pentru capuse Capusele si Boala Lyme (Borellioza)

Non-farma (30)

Vezi Politica de confidentialitate date personale