Capecitabina (substanța activă)

Definitie:

Capecitabina este un carbamat de fluoropirimidina necitotoxic care, administrat oral, actioneaza ca un precursor al fractiunii 5-fluorouracil (5-FU) citotoxice. 

Medicamentele care contin capecitabina sunt incadrate in clasa farmacoterapeutica: antineoplazice, antimetaboliti.

 

Actiune farmacologica:

Exista dovezi ca metabolismul 5-fluorouracilului pe cale anabolica blocheaza reactia de metilare a acidului dezoxiuridilic in acidul timidilic, interferand consecutiv sinteza ADN-ului. Incorporarea 5-fluorouracilului duce, de asemenea, la inhibarea sintezei de ARN si proteine. Deoarece ADN si ARN sunt esentiale pentru diviziunea si cresterea celulara, 5-fluorouracilul poate determina o deficienta de timidina, care provoaca crestere dezechilibrata si moartea celulelor. Efectele lipsei de ADN si ARN sunt mai evidente asupra acelor celule care prolifereaza mai rapid si care metabolizeaza 5-fluorouracilul cu viteza mai mare.

 

Indicatii terapeutice:

- pentru tratamentul adjuvant al pacientilor cu cancer de colon stadiul III (Stadiul Duke C) dupa interventia chirurgicala 
- pentru tratamentul cancerului colorectal metastazat 
- pentru tratamentul de prima linie al pacientilor cu cancer gastric avansat in asociere cu chimioterapie pe baza de saruri de platina 
- in asociere cu docetaxel pentru tratamentul pacientilor cu cancer mamar local avansat sau cu cancer mamar metastazat dupa esecul chimioterapiei citotoxice. Terapia anterioara trebuie sa fi inclus o antraciclina.
- in monoterapie pentru tratamentul pacientilor cu cancer mamar local avansat sau metastazat dupa esecul chimioterapiei cu taxani si antraciclina sau pentru care terapia cu antraciclina nu mai este indicata.

 

Reactii adverse:

Cele mai frecvent raportate si/sau relevante clinic reactii adverse la medicament, legate de tratament, au fost tulburari gastrointestinale (in special diaree, greata, varsaturi, dureri abdominale, stomatita), sindromul mana-picior (eritrodisestezie palmo-plantara), fatigabilitate, astenie, anorexie, cardiotoxicitate, accentuarea disfunctiei renale la cei cu functie renala compromisa preexistenta si tromboza/embolism.

A se consulta prospectul produsului ce contine capecitabina pentru lista completa a reactiilor adverse.

 

Profil de siguranta:

Acest medicament se elibereaza numai pe baza de prescriptie medicala! Administrati  medicamentul asa cum v-a fost prescris de medic!

Adresati-va medicului dvs. in cazul in care aveti intrebari sau nelamuriri cu privire la tratament sau aveti ingrijorari cu privire la starea dvs. de sanatate!

 

Bibliografie:

Agentia Nationala a Medicamentului, platforma online oficiala

Platforma online Mediately

 

 

 

 

Atenție! Acest articol are un caracter strict informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a urma orice tratament.
Informatiile din prezenta sectiune sunt cu titlu exemplificativ si au la bază date incluse în prospectele medicale. Orice decizie privind achizitionarea unui produs apartine exclusiv consumatorului, în baza unei opinii medicale de specialitate.
Pagina actualizata la data de: 13-03-2024

Medicamente care contin Capecitabina

Medicamente(2)

Vezi Politica de confidentialitate date personale