Lactobacillus acidophilus (substanța activă)

Definitie:

Lactobacillus acidophilus (L. acidophilus) este un important probiotic intestinal uman, initial izolat din tractul gastrointestinal uman.

Medicamentele care contin Lactobacillus acidophilus (L. acidophilus) pot fi incadrate in grupa farmacoterapeutica: Alte antiinfectioase si antiseptice (preparate farmaceutice cu administrare intravaginala, in combinatie cu alte substante).

 

Actiune farmacologica:

Preparate farmaceutice cu administrare intravaginala

In cazul preparatelor farmaceutice cu administrare intravaginala, Lactobacillus acidophilus actioneaza local la nivelul vaginului. In conditii fiziologice, Lactobacillus acidophilus este predominant in flora vaginului. Lactobacilii sunt bacterii nepatogene, protejand mucoasa vaginala prin fermentarea glicogenului prezent in epiteliu la acid lactic. Mediul acid rezultat (pH 3,8 - 4,5) determina conditii nefavorabile pentru colonizarea si cresterea microorganismelor patogene, avand in vedere ca acest mediu este optim pentru dezvoltarea lactobacililor. Pe langa acidul lactic, lactobacilii produc peroxid de hidrogen care inhiba cresterea microorganismelor patogene.

 

Indicatii terapeutice:

- Refacerea florei vaginale cu Lactobacillus acidophilus, dupa tratament topic sau sistemic cu chimioterapice antibacteriene.
- Afectiuni vaginale usoare pana la moderate de etiologie neprecizata, vaginite bacteriene si candidozice in cazul in care tratamentul antiinfectios nu este absolut necesar.

 

Reactii adverse:

A fost raportat un singur caz de reactie alergica la Lactobacillus liofilizat.

A se consulta prospectul produsului ce contine Lactobacillus acidophilus  pentru lista completa a reactiilor adverse.

 

Profil de siguranta:

Acest medicament se elibereaza numai pe baza de prescriptie medicala! Administrati  medicamentul asa cum v-a fost prescris de medic!

Adresati-va medicului dvs. in cazul in care aveti intrebari sau nelamuriri cu privire la tratament sau aveti ingrijorari cu privire la starea dvs. de sanatate!

 

Bibliografie:

Agentia Nationala a Medicamentului, platforma online oficiala

Lista de Medicamente Mediately

Gao H, Li X, Chen X, Hai D, Wei C, Zhang L, Li P. The Functional Roles of Lactobacillus acidophilus in Different Physiological and Pathological Processes. J Microbiol Biotechnol. 2022 Oct 28;32(10):1226-1233. doi: 10.4014/jmb.2205.05041. Epub 2022 Aug 30. PMID: 36196014; PMCID: PMC9668099.
 

 

Autor: Farmacist Marza Andreea Simona

 

Atenție! Acest articol are un caracter strict informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a urma orice tratament.
Informatiile din prezenta sectiune sunt cu titlu exemplificativ si au la bază date incluse în prospectele medicale. Orice decizie privind achizitionarea unui produs apartine exclusiv consumatorului, în baza unei opinii medicale de specialitate.
Pagina actualizata la data de: 15-12-2023

Medicamente care contin Lactobacillus acidophilus

Medicamente(1)

Vezi Politica de confidentialitate date personale