Femke, 30 mg, 1 comprimat filmat, Mylan

contraceptiv de urgenţă

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: MYLAN

Tip: Medicament fara reteta

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat este valabil atât pentru comenzile online cât și pentru toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Femke, 30 mg, 1 comprimat filmat, Mylan

Indicații:
Femke este un contraceptiv destinat prevenirii sarcinii după un act sexual neprotejat sau dacă metoda dumneavoastră de contracepţie nu a funcționat. 
De exemplu:
- dacă aţi avut raporturi sexuale fără protecţie;
- dacă prezervativul dumneavoastră sau al partenerului dumneavoastră s-a rupt, a alunecat, s-a desprins sau dacă aţi uitat să folosiţi prezervativ;
- dacă nu v-aţi luat comprimatul contraceptiv conform recomandărilor. 

Trebuie să luaţi comprimatul cât mai curând după actul sexual şi în decurs de maxim 5 zile (120 de
ore).
Motivul este faptul că sperma poate supravieţui timp de până la 5 zile în organismul dumneavoastră în
urma actului sexual.
Acest medicament este adecvat pentru orice femeie aflată la vârsta fertilă, inclusiv adolescente.
Puteţi lua comprimatul în orice moment al ciclului menstrual

Dacă aveţi raporturi sexuale neprotejate după ce aţi luat comprimatul, medicamentul nu va preveni o
eventuală sarcină.
Actul sexual neprotejat în orice perioadă a ciclului dumneavoastră menstrual poate duce la sarcină. 

Contraindicatii:
Nu utilizați Femke:
- Dacă sunteţi alergică la acetatul de ulipristal sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament. 

Precautii:
Înainte să utilizaţi Femke, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea și fertilitatea:
Sarcina:
Înainte de a lua acest medicament, dacă menstruaţia dumneavoastră a întârziat, adresaţi-vă farmacistului, medicului dumneavoastră sau personalului medical sau efectuaţi un test de sarcină, pentru a vă asigura că nu sunteţi deja gravidă 
Acest medicament este un contraceptiv utilizat pentru a preveni instalarea unei sarcini. Dacă sunteţi deja gravidă, acesta nu va întrerupe o sarcină existentă.
Dacă rămâneţi însărcinată în pofida faptului că aţi luat Femke, sunteţi încurajată să cereţi medicului dumneavoastră să vă înregistreze sarcina într-un registru oficial. De asemenea, puteţi raporta aceste informaţii şi singură, la www.ulipristal-pregnancy-registry.com. Informaţiile dumneavoastră vor rămâne anonime – nimeni nu va şti că sunt informaţii despre dumneavoastră. Împărtăşirea informaţiilor dumneavoastră poate ajuta pe viitor femeile să înţeleagă siguranţa sau riscurile administrării Femke în timpul sarcinii.

Alăptarea:
Dacă luaţi acest medicament în timp ce alăptaţi, opriţi alăptarea timp de o săptămână după ce aţi luat Femke. În această perioadă, se recomandă să utilizaţi o pompă de sân pentru a menţine producerea de lapte, dar să aruncaţi laptele pompat. Nu se cunoaşte efectul alăptării în săptămâna următoare a administrării acestui medicament.

Fertilitatea:
Acest medicament nu va afecta fertilitatea dumneavoastră viitoare. Dacă aveţi raporturi sexuale neprotejate după ce aţi luat comprimatul, medicamentul nu va preveni o eventuală sarcină. Prin urmare, este important să utilizaţi prezervative până la următoarea dumneavoastră menstruaţie.
Dacă doriţi să începeţi sau să continuaţi o metodă de contracepţie regulată după utilizarea acestui medicament, puteţi face acest lucru, dar trebuie, de asemenea, să utilizaţi prezervative până la următoarea dumneavoastră menstruaţie. 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
După administrarea acestui medicament, unele femei prezintă ameţeli, somnolenţă, vedere înceţoşată şi/sau pierdere a capacităţii de concentrare. Dacă prezentaţi aceste simptome, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje. 

Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Mod şi cale de administrare:
Luaţi un comprimat pe cale orală cât mai curând posibil şi nu mai târziu de 5 zile (120 de ore) după ce aţi avut un contact sexual neprotejat sau în cazul în care metoda contraceptivă utilizată nu a funcționat. Luaţi comprimatul fără întârziere.
-Puteţi lua comprimatul în orice moment al ciclului menstrual.
-Puteţi lua comprimatul în orice moment al zilei, fie înaintea, fie în timpul, fie după masă.
-Dacă utilizați unul dintre medicamentele care pot împiedica acțiunea corespunzătoare a Femke (vezi secțiunea de mai sus „Femke împreună cu alte medicamente”) sau dacă ați utilizat în ultimele 4 săptămâni unul dintre aceste medicamente, este posibil ca acțiunea Femke să fie mai puțin eficace în cazul dumneavoastră. Adresați-vă medicului dumneavoastră sau
farmacistului înainte de a utiliza Femke. Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă prescrie un alt tip de contracepție de urgență (non-hormonală), de exemplu un dispozitiv intrauterin cu Cupru (DIU-Cu). 

Dacă aveţi din nou un contact sexual după administrarea Femke
Dacă aveţi raporturi sexuale neprotejate după ce aţi luat comprimatul, medicamentul nu va preveni o eventuală sarcină. După ce luaţi comprimatul şi până la următoarea dumneavoastră menstruaţie, trebuie să utilizaţi prezervative de fiecare dată când aveţi contacte sexuale. 

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.

Compozitie:
- Substanţa activă este acetat de ulipristal. Fiecare comprimat filmat conţine acetat de ulipristal 30 miligrame.
- Celelalte componente sunt lactoză monohidrat, amidon pregelatinizat (porumb), amidon glicolat de sodiu, stearat de magneziu, hipromeloză (E464), hidroxipropilceluloză (E463), acid stearic (E570), talc (E553b), dioxid de titan (E171). 

Prezentare:
1 comprimat filmat

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Femke 30 mg 1 comprimat filmat Mylan(contraceptiv de urgenţă) , contine substanța activă:ulipristal.
Informatii utile despre Femke, 30 mg, 1 comprimat filmat, Mylan gasiti in articolele: Contraceptia.
Informatii utile: Contraceptia
Substanța activă: Ulipristal
Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Femke, 30 mg, 1 comprimat filmat, Mylan

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 11518/2019/01 Anexa 1
Prospect
Prospect: Informații pentru utilizator
Femke 30 mg comprimate filmate
Acetat de ulipristal
Citiți cu atenție și în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizați acest medicament
deoarece conține informații importante pentru dumneavoastră.
Luaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor
farmacistului, medicului dumneavoastră sau personalului medical.
- Păstrați acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiți.
- Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.
- Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă farmacistului, medicului dumneavoastră, sau
personalului medical. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest
prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiți în acest prospect:
1. Ce este Femke și pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să știți înainte să utilizați Femke
3. Cum să utilizați Femke
4. Reacții adverse posibile
5. Cum se păstrează Femke
6. Conținutul ambalajului și alte informații
- Informaţii utile despre contracepţie
1. Ce este Femke și pentru ce se utilizează
Femke este un contraceptiv de urgenţă.
Femke este un contraceptiv destinat prevenirii sarcinii după un act sexual neprotejat sau dacă metoda
dumneavoastră de contracepţie nu a funcționat. De exemplu:
dacă aţi avut raporturi sexuale fără protecţie;
dacă prezervativul dumneavoastră sau al partenerului dumneavoastră s-a rupt, a alunecat, s-a
desprins sau dacă aţi uitat să folosiţi prezervativ;
dacă nu v-aţi luat comprimatul contraceptiv conform recomandărilor.
Trebuie să luaţi comprimatul cât mai curând după actul sexual şi în decurs de maxim 5 zile (120 de
ore).
Motivul este faptul că sperma poate supravieţui timp de până la 5 zile în organismul dumneavoastră în
urma actului sexual.
Acest medicament este adecvat pentru orice femeie aflată la vârsta fertilă, inclusiv adolescente.
Puteţi lua comprimatul în orice moment al ciclului menstrual.
Femke nu are efect dacă sunteţi deja gravidă.
Dacă menstruaţia dumneavoastră a întârziat, există posibilitatea să fi rămas gravidă. Când menstruaţia
dumneavoastră a întârziat sau când aveţi simptome de sarcină (sâni grei, greaţă de dimineaţă), trebuie
să vă adresați unui medic sau unui cadru medical înainte de a lua comprimatul.
2
Dacă aveţi raporturi sexuale neprotejate după ce aţi luat comprimatul, medicamentul nu va preveni o
eventuală sarcină.
Actul sexual neprotejat în orice perioadă a ciclului dumneavoastră menstrual poate duce la sarcină.
Femke nu trebuie utilizat pentru contracepţia uzuală.
Dacă nu aveţi o metodă de contracepţie cu utilizare regulată, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau
personalul medical pentru a alege una care să vi se potrivească.
Cum acţionează Femke
Femke conţine substanţa acetat de ulipristal, care acţionează prin modificarea activităţii hormonului
natural progesteron, necesar pentru instalarea ovulaţiei. Drept urmare, acest medicament acţionează
prin amânarea ovulaţiei. Contracepţia de urgenţă nu este eficace în fiecare caz. Din 100 de femei care
iau acest medicament, aproximativ 2 vor rămâne gravide.
Acest medicament este un contraceptiv utilizat pentru a preveni instalarea unei sarcini. Dacă sunteţi
deja gravidă, acesta nu va întrerupe o sarcină existentă.
Contracepţia de urgenţă nu protejează împotriva infecţiilor cu transmitere sexuală.
Doar prezervativele vă pot proteja de infecţiile cu transmitere sexuală. Acest medicament nu vă va
proteja împotriva infecţiei cu virusul HIV sau a oricăror altor boli cu transmitere sexuală (de exemplu,
infecția cu Chlamydia, herpes genital, condiloame genitale, gonoree, hepatită B şi sifilis). Adresaţi-vă
personalului medical pentru recomandări dacă sunteţi îngrijorată.
Mai multe informaţii despre contracepţie găsiţi la sfârşitul acestui prospect.
2.Ce trebuie să știți înainte să utilizați Femke
Nu utilizați Femke
Dacă sunteţi alergică la acetatul de ulipristal sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui
medicament (enumerate la pct. 6).
Atenționări și precauții
Înainte să luaţi Femke, adresaţi-vă farmacistului, medicului dumneavoastră sau personalului medical
dacă menstruaţia dumneavoastră a întârziat sau aveţi simptome de sarcină (sâni grei, greaţă de
dimineaţă), deoarece este posibil să fiţi deja gravidă (vezi pct. „Sarcina, alăptarea şi fertilitatea”);
dacă aveţi astm bronșic sever;
dacă aveţi o boală hepatică severă.
La toate femeile, contraceptivul de urgenţă trebuie administrat cât mai curând posibil după contactul
sexual neprotejat. Există unele dovezi că acest medicament poate fi mai puţin eficace odată cu
creşterea în greutate sau a indicelui de masă corporală (IMC), dar aceste date sunt limitate şi
neconcludente. Ca urmare, Femke este recomandat în continuare tuturor femeilor, indiferent de
greutatea lor corporală sau IMC.
Dacă sunteţi îngrijorată cu privire la orice problemă legată de administrarea contraceptivului de
urgenţă, vă recomandăm să vă adresaţi unui profesionist în domeniul sănătăţii.
3
Dacă rămâneţi gravidă, în pofida faptului că aţi luat comprimatul, este important să vă adresați
medicului. Vezi pct. „Sarcina, alăptarea şi fertilitatea” pentru mai multe informaţii.
Femke împreună cu alte contraceptive
Acest medicament poate scădea temporar eficacitatea contraceptivelor hormonale uzuale, precum
comprimatele şi plasturii.
Dacă luaţi în prezent contracepţie hormonală, continuaţi să o utilizaţi ca de obicei după ce luaţi acest
medicament, dar aveţi grijă să utilizaţi prezervative de fiecare dată când întreţineţi raporturi sexuale
până la următoarea dumneavoastră menstruaţie.
Nu luați Femke împreună cu un alt medicament pentru contracepția de urgenţă care conţine
levonorgestrel. Luându-le împreună, aţi putea scădea eficacitatea acestui medicament.
Femke împreună cu alte medicamente
Spuneţi farmacistului, medicului dumneavoastră sau personalului medical dacă luaţi sau aţi luat recent
orice alte medicamente, inclusiv medicamente eliberate fără prescripție medicală sau medicamente pe
bază de plante.
Unele medicamente pot împiedica Femke să acţioneze eficace. Dacă în ultimele 4 săptămâni ați luat
oricare dintre medicamentele enumerate mai jos, este posibil ca Femke să fie mai puțin potrivit pentru
dumneavoastră. Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă prescrie un alt tip de contracepție de
urgență (non-hormonală), adică un dispozitiv intrauterin cu Cupru (DIU-Cu):
medicamente utilizate în tratamentul epilepsiei (de exemplu, primidonă, fenobarbital,
fenitoină, fosfenitoină, carbamazepină, oxcarbazepină şi barbiturice)
medicamente utilizate în tratamentul tuberculozei (de exemplu, rifampicină, rifabutină)
un tratament pentru infecţia cu virusul HIV (ritonavir, efavirenz, nevirapină)
un medicament utilizat în tratamentul infecţiilor fungice (griseofulvină)
remedii pe bază de plante care conțin sunătoare (Hypericum perforatum).
Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte de a utiliza Femke atunci când utilizaţi
(sau aţi utilizat recent) oricare dintre medicamentele menţionate mai sus.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Sarcina
Înainte de a lua acest medicament, dacă menstruaţia dumneavoastră a întârziat, adresaţi-vă
farmacistului, medicului dumneavoastră sau personalului medical sau efectuaţi un test de sarcină,
pentru a vă asigura că nu sunteţi deja gravidă (vezi pct. „Atenţionări şi precauţii”).
Acest medicament este un contraceptiv utilizat pentru a preveni instalarea unei sarcini. Dacă sunteţi
deja gravidă, acesta nu va întrerupe o sarcină existentă.
Dacă rămâneţi însărcinată în pofida faptului că aţi luat Femke, sunteţi încurajată să cereţi medicului
dumneavoastră să vă înregistreze sarcina într-un registru oficial. De asemenea, puteţi raporta aceste
informaţii şi singură, la www.ulipristal-pregnancy-registry.com. Informaţiile dumneavoastră vor
rămâne anonime – nimeni nu va şti că sunt informaţii despre dumneavoastră. Împărtăşirea
informaţiilor dumneavoastră poate ajuta pe viitor femeile să înţeleagă siguranţa sau riscurile
administrării Femke în timpul sarcinii.
Alăptarea
Dacă luaţi acest medicament în timp ce alăptaţi, opriţi alăptarea timp de o săptămână după ce aţi luat
Femke. În această perioadă, se recomandă să utilizaţi o pompă de sân pentru a menţine producerea de
4
lapte, dar să aruncaţi laptele pompat. Nu se cunoaşte efectul alăptării în săptămâna următoare a
administrării acestui medicament.
Fertilitatea
Acest medicament nu va afecta fertilitatea dumneavoastră viitoare. Dacă aveţi raporturi sexuale
neprotejate după ce aţi luat comprimatul, medicamentul nu va preveni o eventuală sarcină. Prin
urmare, este important să utilizaţi prezervative până la următoarea dumneavoastră menstruaţie.
Dacă doriţi să începeţi sau să continuaţi o metodă de contracepţie regulată după utilizarea acestui
medicament, puteţi face acest lucru, dar trebuie, de asemenea, să utilizaţi prezervative până la
următoarea dumneavoastră menstruaţie.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
După administrarea acestui medicament, unele femei prezintă ameţeli, somnolenţă, vedere înceţoşată
şi/sau pierdere a capacităţii de concentrare (vezi pct. 4 „Reacții adverse posibile”). Dacă prezentaţi
aceste simptome, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje.
Femke conţine lactoză
Dacă medicul dumneavoastră v-a spus că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, adresați-vă
medicului dumneavoastră înainte de a lua acest medicament.
Femke conţine sodiu
Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic ‘nu
conține sodiu’.
3. Cum să luați Femke
Luați întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a spus
farmacistul, medicul dumneavoastră sau personalul medical. Discutaţi cu farmacistul sau cu medicul
dumneavoastră dacă nu sunteţi sigură.
Cum să luaţi comprimatul filmat de Femke
Luaţi un comprimat pe cale orală cât mai curând posibil şi nu mai târziu de 5 zile (120 de ore)
după ce aţi avut un contact sexual neprotejat sau în cazul în care metoda contraceptivă utilizată
nu a funcționat. Luaţi comprimatul fără întârziere.
Puteţi lua comprimatul în orice moment al ciclului menstrual.
Puteţi lua comprimatul în orice moment al zilei, fie înaintea, fie în timpul, fie după masă.
Dacă utilizați unul dintre medicamentele care pot împiedica acțiunea corespunzătoare a Femke
(vezi secțiunea de mai sus „Femke împreună cu alte medicamente”) sau dacă ați utilizat în
ultimele 4 săptămâni unul dintre aceste medicamente, este posibil ca acțiunea Femke să fie
mai puțin eficace în cazul dumneavoastră. Adresați-vă medicului dumneavoastră sau
farmacistului înainte de a utiliza Femke. Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă prescrie
un alt tip de contracepție de urgență (non-hormonală), de exemplu un dispozitiv intrauterin cu
Cupru (DIU-Cu).
Dacă prezentaţi vărsături după administrarea Femke
Dacă prezentaţi vărsături (vă este rău, vomitaţi) în mai puţin de 3 ore de la administrarea
comprimatului, luaţi un alt comprimat în cel mai scurt timp.
Dacă aveţi din nou un contact sexual după administrarea Femke
5
Dacă aveţi raporturi sexuale neprotejate după ce aţi luat comprimatul, medicamentul nu va preveni o
eventuală sarcină. După ce luaţi comprimatul şi până la următoarea dumneavoastră menstruaţie,
trebuie să utilizaţi prezervative de fiecare dată când aveţi contacte sexuale.
Dacă următoarea dumneavoastră menstruaţie întârzie după administrarea Femke
După ce aţi luat comprimatul, este normal ca următoarea dumneavoastră menstruaţie să întârzie cu
câteva zile.
Cu toate acestea, dacă menstruaţia dumneavoastră întârzie cu mai mult de 7 zile, dacă este neobişnuit
de redusă cantitativ sau neobişnuit de abundentă sau dacă prezentaţi simptome precum dureri
abdominale (de stomac), sensibilitate la nivelul sânilor, vărsături sau greaţă, s-ar putea să fiţi gravidă.
Trebuie să efectuaţi imediat un test de sarcină. Dacă sunteţi gravidă, este important să vă adresaţi
medicului. (Vezi pct. „Sarcina, alăptarea şi fertilitatea”)
Dacă luaţi mai mult Femke decât trebuie
Nu s-au raportat reacţii adverse ca urmare a administrării unei doze mai mari decât cea recomandată
din acest medicament. Cu toate acestea, adresaţi-vă farmacistului, medicului dumneavoastră sau
personalului medical pentru recomandări.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă farmacistului,
medicului dumneavoastră sau personalului medical.
4. Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Unele simptome, precum sensibilitatea sânilor şi durerile abdominale (de stomac), vărsăturile, greaţa
(senzaţia de rău ), sunt, de asemenea, posibile semne de sarcină. Dacă menstruaţia nu vine şi prezentaţi
astfel de simptome după ce aţi luat Femke, trebuie să efectuaţi un test de sarcină (vezi pct. 2 „Sarcina,
alăptarea şi fertilitatea”).
Reacţii adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
greaţă, durere sau disconfort abdominal (de stomac), vărsături
menstruaţie dureroasă, durere pelviană, sensibilitate a sânilor
dureri de cap, ameţeli, modificări ale dispoziţiei
dureri musculare, durere de spate, oboseală
Reacţii adverse mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane)
diaree, senzaţie de arsură în capul pieptului, flatulenţă, uscăciune a gurii
sângerări vaginale neobişnuite sau neregulate, menstruaţie abundentă/prelungită, sindrom
premenstrual, iritaţie sau secreţii vaginale, apetit sexual scăzut sau crescut
bufeuri
modificări ale poftei de mâncare, tulburări emoţionale, anxietate, agitaţie, tulburări ale somnului,
somnolenţă, migrenă, tulburări de vedere
gripă
acnee, leziuni pe piele, mâncărime
febră, frisoane, indispoziţie generală
Reacţii adverse rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane)
durere sau mâncărime genitală, durere în timpul contactului sexual, ruptura unui chist ovarian,
menstruaţie neobişnuit de redusă cantitativ
6
pierdere a capacităţii de concentrare, vertij, tremurături, dezorientare, leşin
senzaţie neobişnuită la nivelul ochilor, ochi roşii, sensibilitate la lumină
gât uscat, tulburări ale simţului gustativ
urticarie (erupţie pe piele cu mâncărime), senzaţie de sete
Raportarea reacțiilor adverse
Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau
asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. De
asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, ale
cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor
Medicale din România http://www.anm.ro/.
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucuresti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro.
Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța
acestui medicament.
5. Cum se păstrează Femke
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi pe blister după EXP. Data de
expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.
Acest medicament nu necesită condiții speciale de temperatură de păstrare.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi
medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conținutul ambalajului și alte informații
Ce conține Femke
Substanţa activă este acetat de ulipristal. Fiecare comprimat filmat conţine acetat de ulipristal 30
miligrame.
Celelalte componente sunt lactoză monohidrat, amidon pregelatinizat (porumb), amidon glicolat de
sodiu, stearat de magneziu, hipromeloză (E464), hidroxipropilceluloză (E463), acid stearic (E570),
talc (E553b), dioxid de titan (E171).
Cum arată Femke și conținutul ambalajului
Femke este un comprimat rotund, biconvex, de culoare albă, cu diametru de 9,0 – 9,2 mm, marcat cu
„U30” pe o față.
Femke este disponibil într-o cutie conţinând un blister transparent din PVC-PVDC/aluminiu cu 1
comprimat.
Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul
7
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Mylan S.A.S
117 Allée des Parcs
69800 Saint-Priest
Franța
Fabricantul
Haupt Pharma Münster GmbH
Schleebrüggenkamp 15
48159 Münster
Germania
Acest medicament este autorizat în Statele membre ale Spațiului Economic European sub
următoarele denumiri comerciale:
Olanda Femke 30 mg filmomhulde tablet
Austria Femke 30 mg Filmtablette
Republica Cehă Femke 30 mg potahovaná tableta
Danemarca Femke 30 m
g
Filmovertrukket tablet
Finlanda Femke 30 mg Tabletti, kalvopäällysteinen
Germania Femke 30 mg Filmtablette
Italia Femke 30 mg Compressa rivestita con film
Norvegia Femke 30 mg Tablett, filmdrasjert
Polonia Femke 30 mg Tabletka powlekana
Portu
g
alia Femke 30 m
g
Comprimido revestido por película
România Femke 30 mg comprimate filmate
Suedia Femke 30 m
g
Filmdra
g
erad tablett
Acest prospect a fost revizuit în februarie 2020.
8
INFORMAŢII UTILE DESPRE CONTRACEPŢIE
MAI MULTE DESPRE CONTRACEPŢIA DE URGENŢĂ
Cu cât luaţi mai devreme contracepţia de urgenţă, cu atât aveţi mai mari şanse de a evita o sarcină.
Contracepţia de urgenţă nu vă va afecta fertilitatea.
Contracepţia de urgenţă poate întârzia ovulaţia în cursul unui anumit ciclu menstrual, dar nu va
preveni o eventuală sarcină dacă întreţineţi din nou raporturi sexuale neprotejate. După ce luaţi
contracepţia de urgenţă şi până la următoarea dumneavoastră menstruaţie, trebuie să utilizaţi
prezervativul de fiecare dată când aveţi contacte sexuale.
MAI MULTE DESPRE CONTRACEPŢIA UZUALĂ
Dacă aţi luat contracepţie de urgenţă şi nu utilizaţi o metodă de contracepţie regulată (sau nu aveţi o
metodă contraceptivă care să vi se potrivească), adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau clinicii de
planificare familială pentru recomandări.
Sunt disponibile numeroase tipuri diferite de contracepţie şi ar trebui să puteţi găsi metoda potrivită
pentru dumneavoastră.
Exemple de metode contraceptive regulate:
Metode zilnice
Comprimat contraceptiv
Metode săptămânale sau lunare
Plasture contraceptiv Inel vaginal
Metode de durată
Implant contraceptiv DIU (dispozitiv intrauterin)
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Femke, 30 mg, 1 comprimat filmat, Mylan pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  09-04-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente din aceeasi categorie

Vezi Politica de confidentialitate date personale