Gardasil 9 suspensie injectabilă, 10 seringi preumplute, Merck

Vaccin papilomavirus uman 9-valent (Recombinant, adsorbit)

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: MERCK

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Gardasil 9 suspensie injectabilă, 10 seringi preumplute, Merck

Indicatii:
Gardasil 9 este un vaccin pentru copii și adolescenţi începând cu vârsta de 9 ani şi pentru adulţi. El se administrează pentru a proteja împotriva bolilor determinate de papilomavirusul uman (HPV)
tipurile 6, 11, 16, 18, 31, 33, 45, 52 şi 58.

Aceste boli includ leziunile precanceroase şi cancerele organelor genitale feminine (col uterin, vulvă şi vagin), leziunile precanceroase şi cancerele anusului şi verucile genitale la bărbaţi şi femei.

Gardasil 9 a fost studiat la persoane de sex masculin cu vârsta de 9 până la 26 ani şi de sex feminin cu vârsta de 9 până la 45 ani.

Gardasil 9 oferă protecţie împotriva tipurilor de HPV care provoacă cele mai multe cazuri de astfel de boli.

Gardasil 9 are scopul de a preveni apariţia acestor boli. Vaccinul nu este utilizat pentru a trata bolile determinate de HPV. Gardasil 9 nu are niciun efect la persoanele care deja prezintă o infecţie persistentă sau boală asociată oricărui tip de HPV din vaccin. Cu toate acestea, la persoanele care sunt deja infectate cu unul sau mai multe tipuri de HPV din vaccin, Gardasil 9 poate proteja în continuare împotriva bolilor asociate cu celelalte tipuri de HPV din vaccin.

Gardasil 9 nu poate produce bolile determinate de HPV.

După vaccinarea unei persoane cu Gardasil 9, sistemul imunitar (sistemul natural de apărare al organismului) stimulează formarea de anticorpi împotriva celor nouă tipuri de HPV din componenţa vaccinului, pentru a ajuta la protecţia împotriva bolilor cauzate de aceste tipuri virale.

Dacă dumneavoastră sau copilului dumneavoastră vi se administrează o primă doză de Gardasil 9, trebuie să încheiaţi schema completă de vaccinare tot cu Gardasil 9.

Dacă dumneavoastră sau copilului dumneavoastră vi s-a administrat deja un vaccin HPV, discutați cu medicul dumneavoastră dacă Gardasil 9 este potrivit pentru dumneavoastră.

Gardasil 9 trebuie utilizat în conformitate cu recomandările oficiale.

Contraindicatii:
Nu trebuie să vi se administreze Gardasil 9 dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră:
- sunteţi alergic la oricare dintre substanţele active sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui vaccin. 

Precautii:
Înainte să utilizaţi Gardasil 9, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.

Sarcina şi alăptarea:
Dacă sunteţi gravidă, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a vi se administra acest vaccin.
Gardasil 9 poate fi administrat femeilor care alăptează sau intenţionează să alăpteze.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Gardasil 9 poate avea o influenţă uşoară şi temporară asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Mod de administrare:
Gardasil 9 se administrează prin injectare de către medicul dumneavoastră. Gardasil 9 este destinat adulților, adolescenților și copiilor începând cu vârsta de 9 ani.

Dacă aveți vârsta de 9 până la 14 ani inclusiv, la momentul primei injectări:
Gardasil 9 poate fi administrat conform unei scheme cu 2 doze:
- Prima injectare: la o dată aleasă
- A doua injectare: administrată la un interval cuprins între 5 și 13 luni după prima injectare
Dacă a doua doză de vaccin se administrează mai devreme de 5 luni după prima doză, trebuie administrată întotdeauna o a treia doză.

Gardasil 9 poate fi administrat conform unei scheme cu 3 doze:
- Prima injectare: la o dată aleasă
- A doua injectare: la 2 luni după prima injectare (nu mai devreme de o lună după prima doză)
- A treia injectare: la 6 luni după prima injectare (nu mai devreme de 3 luni după a doua doză)
Toate cele trei doze trebuie administrate în decursul unei perioade de 1 an. Vă rugăm adresați-vă medicului dumneavoastră pentru mai multe informații.

Dacă aveți vârsta de 15 ani și peste, la momentul primei injectări:
Gardasil 9 trebuie administrat conform unei scheme cu 3 doze:
- Prima injectare: la o dată aleasă
- A doua injectare: la 2 luni după prima injectare (nu mai devreme de o lună după prima doză)
- A treia injectare: la 6 luni după prima injectare (nu mai devreme de 3 luni după a doua doză)
Toate cele trei doze trebuie administrate în decursul unei perioade de 1 an. Vă rugăm adresați-vă medicului dumneavoastră pentru mai multe informații.

Se recomandă ca persoanele cărora li se administrează o primă doză de Gardasil 9, să completeze schema de vaccinare tot cu Gardasil 9.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.

Compozitie:
Substanţele active sunt: proteine înalt purificate non-infecţioase pentru fiecare dintre tipurile de
papilomavirus uman (6, 11, 16, 18, 31, 33, 45, 52 şi 58).
1 doză (0,5 ml) conţine aproximativ:
Papilomavirus uman1 tip 6, proteina L12,3 30 micrograme
Papilomavirus uman1 tip 11, proteina L12,3 40 micrograme
Papilomavirus uman1 tip 16, proteina L12,3 60 micrograme
Papilomavirus uman1 tip 18, proteina L12,3 40 micrograme
Papilomavirus uman1 tip 31, proteina L12,3 20 micrograme
Papilomavirus uman1 tip 33, proteina L12,3 20 micrograme
Papilomavirus uman1 tip 45, proteina L12,3 20 micrograme
Papilomavirus uman1 tip 52, proteina L12,3 20 micrograme
Papilomavirus uman1 tip 58, proteina L12,3 20 micrograme
1Papilomavirus uman = HPV
2proteina L1, sub formă de particule asemănătoare virusului, produsă pe celule de drojdie
(Saccharomyces cerevisiae CANADE 3C-5 (tulpina 1895)) prin tehnologie ADN recombinant.
3adsorbit pe sulfat hidroxifosfat amorf de aluminiu cu rol de adjuvant (0,5 miligrame Al).
Sulfatul hidroxifosfat amorf de aluminiu este inclus în vaccin ca adjuvant.
Adjuvanții sunt incluși pentru a îmbunătăți răspunsul imun la administrarea vaccinurilor.
Celelalte componente ale suspensiei vaccinului sunt: clorură de sodiu, histidină, polisorbat 80, borax şi apă pentru preparate injectabile.

Prezentare:
10 seringi preumplute

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Gardasil 9 suspensie injectabilă 10 seringi preumplute Merck(Vaccin papilomavirus uman 9-valent (Recombinant, adsorbit)) face parte din grupa medicament:vaccinuri..
Grupa medicament: Vaccinuri

Gardasil 9 suspensie injectabilă, 10 seringi preumplute, Merck

Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Gardasil 9 suspensie injectabilă, 10 seringi preumplute, Merck pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  05-03-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale producatorului MERCK

Vezi Politica de confidentialitate date personale