Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies.Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.

Saliform Forte Crema, 50g, Antibiotice SA

Cod bare: 5944736017053
Data expirarii: 30-05-2023
Document:
Optiuni Livrare
Livrabil la usa in Bucuresti si Constanta
Pret: de la 17.85 RON
Ridicare de la ghiseu
Pret: de la 0.50 RON
14.50 RON
> 10 în stoc, acum 3 minute
Disponibilitate in locatii:
  • Barbu Vacarescu : Disponibil
  • Plaza Romania : Disponibil
  • Dristor : Disponibil
  • Vivo Constanta : Disponibil
  • Rahova : Disponibil
Pretul afisat este valabil doar pentru comenzile online, pretul din fiecare punct de lucru putand varia.

Saliform Forte Crema, 50g, Antibiotice SA [5944736017053]

Compozitie:
Salicilat de metil 15 g,levomentol 10 g si excipienti - acid stearic,monostearat de glicerol,macrogol 25 cetosteril eter, carbomer(Carbopol Ultrez 10NF),trolamina,apa purificata,pentru 100 g crema.

Indicatii terapeutice:
Înaintea eforturilor fizice susţinute - pentru relaxarea musculaturii ce urmează a fi solicitată.
Imediat după eforturi fizice susţinute - pentru reducerea durerii.
A se citi prospectul inainte de utilizare:
- A nu se lasa la indemana si vederea copiilor
- A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj
- A se pastra la temperaturi de 25 C, in ambalajul original
- A se evita contactul cu ochii

Doze si mod de administrare:
Frictii usoare, urmate de infasurare calda.

Contraindicatii:
Boli de piele, varice, accidente vasculare, alergie la una din componente;
Se vor feri ochii si mucoasele;
La gravide si copiii mici nu se aplica pe suprafete mari, timp indelungat.

Reactii adverse:
Aplicarea pe regiuni sensibile ale pielii, pe pielea lezata sau pe mucoase provoaca iritatie puternica; rareori reactii alergice la salicilat sau mentol.

Prezentare:
50g



Saliform Forte Crema, 50g, Antibiotice SA [5944736017053]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 12382/2019/01-02-03 Anexa 1
Prospect
Prospect: Informaţii pentru utilizator
Saliform Forte 150 mg/100mg/g cremă
salicilat de metil/levomentol
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect, înainte de a începe să utilizaţi acest
medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor
medicului dumneavoastră sau farmacistului.
-Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
-Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.
-Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct.4.
-Dacă după 10 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Saliform Forte şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Saliform Forte
3. Cum să utilizaţi Saliform Forte
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Saliform Forte
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este Saliform Forte şi pentru ce se utilizează
Saliform Forte face parte din clasa de medicamente cunoscută sub denumirea de medicamente
topice pentru dureri articulare şi musculare; medicamente cu derivaţi de acid salicilic.
Saliform Forte este utilizat pentru ameliorarea durerilor musculo-tendo-ligamentare determinate de
suprasolicitarea din urma eforturilor fizice sau din artritele minore.
Saliform Forte mai poate fi utilizat înaintea eforturilor fizice susţinute, pentru relaxarea
musculaturii ce urmează a fi solicitată.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizați Saliform Forte
Nu utilizați acest medicament şi spuneţi medicului dumneavoastră:
-dacă sunteţi alergic la salicilat de metil și levomentol, sau la oricare dintre celelalte componente ale
acestui medicamente (enumerate la punctul 6).
-pe pielea lezată sau iritată.
Atenţionări şi precauţii
Saliform Fortese utilizează numai pentru uz extern. Se evită contactul cu ochii şi mucoasele.
Nu aplicaţi Saliform Forte sub pansament ocluziv, pe suprafeţe mari şi nici cu pernă electrică.
În cazul apariţiei iritaţiilor și înroșirii pielii se recomandă întreruperea utilizării cremei de Saliform
Forte.
Dacă durerea persistă mai mult de 10 zile fără ameliorare, trebuie consultat medicul.
Copii
Nu se recomandă administrarea la copii cu vârsta sub 15 ani.
2
Saliform Forte împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi
orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Deoarece salicilatul de metil se absoarbe prin piele putând determina fenomene de excitaţie nervoasă
centrală, mai ales după aplicarea pe suprafeţe mari, administrarea Saliform Forte în timpul sarcinii şi
alăptării se va face numai după evaluarea raportului beneficiu terapeutic matern - risc potenţial fetal.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Saliform Forte nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
3. Cum să utilizaţiSaliform Forte
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau aşa cum v-a
spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul dacă nu sunteţi
sigur.
Doza recomandată este de 3 - 4 aplicaţii pe zi. Saliform Forte se aplică pe piele, masând uşor zona
afectată până la absorbţia completă.
Dacă utilizaţi mai mult Saliform Forte decât trebuie
Aplicarea de Saliform Forte pe suprafeţe mari, pe pielea lezată şi/sau sub pansament ocluziv poate
determina apariţia supradozajului, manifestat prin: vărsături, tulburări de respiraţie şi perceperea de
zgomote neobişnuite.
Dacă apar astfel de simptome, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau departamentului de
primire urgenţe.
Dacă uitaţi să utilizaţi Saliform Forte
Nu aplicaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Daca aţi uitat o doză, aplicaţi medicamentul
imediat ce vă amintiţi. Totuşi, dacă este timpul pentru urmatoarea doză, aplicati-o doar pe aceasta.
Dacă încetaţi să utilizaţi Saliform Forte
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, Saliform Forte poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane)
- reacţii alergice: urticarie, eritem, dermatită de contact, iritaţii locale severe.
Cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile)
- în condiţiile în care se aplică pe tegumentele lezate, pe suprafeţe mari şi/sau sub pansament ocluziv:
alterarea echilibrului acido-bazic, dureri de cap, ameţeală, mers ebrios, somnolenţă, comă, perceperea
unor zgomote în urechi, tulburări ale frecvenţei respiratorii, vărsături, greaţă, dureri abdominale.
3
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta
reacţiile adverse direct la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478 – RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: + 4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro.
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa
acestui medicament.
5. Cum se păstrează Saliform Forte
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj după “EXP”. Data de expirare
se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25oC, în ambalajul original
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Saliform Forte
-Substanţele active sunt: salicilat de metil şi levomentol. Un gram cremă conţine salicilat de metil 150
mg şi levomentol 100 mg.
-Celelalte componente sunt: acid stearic, monostearat de glicerol, macrogol 25 cetostearil eter,
carbomer (Carbopol Ultrez 10NF), trolamină, apă purificată.
Cum arată Saliform Forte şi conţinutul ambalajului
Acest medicament se prezintă sub formă de cremă omogenă, de culoare albă sau aproape albă, cu
miros caracteristic salicilatului de metil şi levomentolului.
Este disponibil în cutii cu un tub din aluminiu care conţine 25 g, 50 g sau 100 g cremă.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Antibiotice SA
Str. Valea Lupului nr. 1, 707410
Iaşi, România
Acest prospect a fost revizuit în august 2019.
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.

Produse similare

Cos de cumparaturi

Obiect sters Anuleaza

Wishlist -

Obiect sters Anuleaza