Timonil suspensie orala, 100mg/5ml, 250 ml, Destin

carbamazepină

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: DESITIN ARZNEIMITTEL

Data expirarii: 01-06-2028

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

52,23 LEI
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Timonil suspensie orala, 100mg/5ml, 250 ml, Destin

Indicatii:
TIMONIL conţine carbamazepină, care face parte din grupul de medicamente numite anticonvulsivante. TIMONIL este indicat în tratamentul anumitor tipuri de epilepsie, a unor crize dureroase paroxistice de origine nervoasă, precum şi ca adjuvant în controlul tulburărilor de dispoziţie.
Astfel TIMONIL este administrat pentru tratarea următoarelor afecţiuni:
- epilepsie: crize care pornesc de la o zonă limitată a creierului (crize focale); crizele pot apărea fără tulburări ale conştienţei (crize simple parţiale) sau asociate cu tulburări ale conştienţei (crize complexe parţiale, crize psihomotorii). Crize care afectează ambele emisfere cerebrale (crize generalizate), în special când acestea sunt cauzate de o zonă limitată a creierului (grand mal în timpul somnului, grand mal difuz); forme mixte de epilepsie.
- durere facială paroxistică (nevralgia trigeminală).
- durere paroxistică în regiunea gâtului de cauză necunoscută (nevralgia genuină glosofaringiană).
- crize de durere datorate leziunilor nervilor periferici secundare diabetului (neuropatia diabetică).
- convulsii non-epileptice în scleroza multiplă, de ex. nevralgie trigeminală, crize tonice (crize cu contracţii musculare egale ca intensitate), tulburări de vorbire şi de mişcare (disartrie paroxistică şi ataxie), tulburări senzitive (parestezii paroxistice) şi crize dureroase.
- prevenirea convulsiilor asociate cu sindromul de sevraj în dezalcoolizare. TIMONIL poate fi utilizat pentru prevenirea convulsiilor asociate sindromului de sevraj din dezalcoolizare numai în
condiţii de spitalizare.
- profilaxia tulburărilor maniaco-depresive atunci când tratamentul cu litiu nu este eficient.
- tratamentul episoadelor maniacale.

Contraindicatii:
Nu utilizaţi Timonil:
- dacă sunteţi alergic la carbamazepină, la parahidroxibenzoat de metil şi parahidroxibenzoat de propil sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Inainte să utilizaţi Timonil, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Tratamentul cu TIMONIL poate afecta contracepţia cu ajutorul pilulelor, cauzând astfel apariţia unei sarcini nedorite. De aceea, trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră în legătură cu metodele alternative de contracepţie.
Sarcina:
Înainte de a rămâne gravidă, trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră în legătură cu tratamentul dumneavoastră pentru epilepsie. Dacă rămâneţi gravidă în timpul tratamentului cu TIMONIL, trebuie să spuneţi imediat medicului dumneavoastră.
Este important să ţineţi sub control crizele epileptice în cursul sarcinii. Pe de altă parte, dacă utilizaţi medicamente antiepileptice (medicamente pentru tratamentul convulsiilor) în timpul sarcinii, există un risc potenţial pentru copilul dumneavoastră. La fel ca în cazul altor antiepileptice, au fost raportate în legătură cu carbamazepina diferite tipuri de malformaţii ale feţei, craniului sau sistemului cardiovascular, dezvoltarea redusă a unghiilor de la degetele mâinilor precum şi malformaţii ale altor organe (cunoscute sub denumirea de „sindrom anticonvulsivant fetal”), precum şi tulburări ale
dezvoltării. Diferite studii au arătat că riscul de formare a unor divizări la nivelul coloanei vertebrale (spina bifida) este crescut până la 1%, adică de aproximativ 10 ori mai mare decât nivelul normal de risc. Este recomandată folosirea măsurilor de diagnostic, cum sunt ultrasonografia şi testele pentru alfa-fetoproteină, pentru depistarea precoce a posibilelor defecte ale fătului şi embrionului.
Medicul dumneavoastră va discuta cu dumneavoastră potenţialele riscuri care decurg din utilizarea
TIMONIL în cursul sarcinii.
Nu întrerupeţi tratamentul cu TIMONIL fără să întrebaţi mai întâi medicul dumneavoastră.
În cursul sarcinii, trebuie folosită cea mai mică doză eficace, iar aceasta trebuie divizată în câteva doze mai mici pe parcursul zilei, întrucât malformaţiile sunt probabil cauzate de nivelurile înalte ale substanţei active în sânge. Dacă este posibil, carbamazepina nu trebuie administrată împreună cu alte antiepileptice în cursul sarcinii, întrucât riscul de malformaţii este crescut.
TIMONIL poate agrava deficitul de acid folic în timpul sarcinii. Prin urmare, trebuie să luaţi suplimente cu acid folic înainte de sarcină şi în timpul sarcinii. De asemenea, trebuie să luaţi vitamina K1 în ultimele săptămâni de sarcină. Discutaţi cu medicul dumneavoastră despre acest lucru.
Alăptarea:
Spuneţi medicul dumneavoastră dacă alăptaţi. Substanţa activă a TIMONIL trece în laptele matern.
Veţi putea alăpta dacă medicul dumneavoastră este de acord cu acest lucru în cazul dumneavoastră, în mod individual, şi dacă copilul este atent supravegheat cu privire la apariţia reacţiilor adverse.
Totuşi, dacă apar reacţii adverse, de exemplu copilul dumneavoastră prezintă o întârziere a creşterii în greutate, stare de somnolenţă, erupţii cutanate tranzitorii sau semne de tulburări hepatice, trebuie să încetaţi alăptarea şi să contactaţi medicul dumneavoastră.
Fertilitatea:
Foarte rar, au fost raportate cazuri de disfuncţie sexuală, de exemplu impotenţă au scădere a libidoului, reducerea fertilităţii masculine şi/sau producţie anormală de spermă.

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor:
Întrucât reacţiile adverse care implică sistemul nervos central, cum sunt ameţeala, somnolenţă, oboseala, deficitul de coordonare a mişcărilor, tulburările de vedere cum sunt vederea dublă sau vederea înceţoşată apar în special la începutul tratamentului sau în cazul ajustării dozelor, TIMONIL poate reduce viteza de reacţie şi capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje sau de a face munci riscante. Aceste efecte pot fi potenţate de consumul de alcool. Chiar şi atunci când simptomatologia afecţiunii de bază care trebuie tratată este controlată adecvat sub tratament cu TIMONIL, acesta poate reduce capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Evitaţi conducerea de vehicule, folosirea utilajelor sau alte activităţi periculoase pe toată durata sau cel puţin în primele câteva zile de tratament. Decizia asupra acestei probleme va fi luată de către medic, în funcţie de răspunsul pacientului la tratament şi de doza utilizată.

Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
TIMONIL se administrează oral, cu o cantitate suficientă de lichid, indiferent de orarul meselor, uzual în 2-3 doze divizate.
Dozajul se stabileşte şi se controlează în mod individual de medicul specialist, urmărindu-se absenţa crizelor prin doze cât mai mici, mai ales în timpul sarcinii.
Tratamentul cu TIMONIL se începe gradat, cu o doză iniţială mică, unică, în funcţie de tipul şi severitatea tabloului clinic. După aceea, doza este crescută lent până la doza de întreţinere cea mai eficientă, pentru a evita apariţia reacţiilor adverse asupra SNC, cum sunt ameţelile şi letargia.
În general, doza zilnică se administrează în mai multe prize. În unele cazuri s-a dovedit eficientă împărţirea dozei zilnice totale în 4-5 prize separate

Compozitie:
- Substanţa activă este carbamazepina. Fiecare 5 ml suspensie orală conţin carbamazepină 100 mg.
- Celelalte componente sunt: parahidroxibenzoat de metil (E 218), parahidroxibenzoat de propil (E 216), ciclamat de sodiu, docusat de sodiu, gumă Xantan, hidrogenofosfat de disodiu dodecahidrat, dihidrogenofosfat de potasiu, aromă de vanilie *), apă purificată.
*) Conţine: guaiacol, parametoxibenzaldehidă, 2-metoxi-4-metilfenol, diacetil, heliotropină, vanilină, propilenglicol.

Prezentare:
250 ml

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Timonil suspensie orala, 100mg/5ml, 250 ml, Destin

Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Timonil suspensie orala, 100mg/5ml, 250 ml, Destin pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  18-04-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale producatorului DESITIN ARZNEIMITTEL

Vezi Politica de confidentialitate date personale