Indicatii:
Nurofen Junior Suspensie orală, 6-12 ani cu gust de căpșuni sau portocală, se administrează copiilor pentru tratamentul simptomatic de scurtă durată al durerilor de intensitate uşoară până la moderată şi al febrei.
- Ameliorează febra si durerea copiilor
- Are proprietăți analgezice, antinflamatorii si antipiretice care reduc febra și durerea copiilor
- Este însoţit de o seringă gradată, uşor de manipulat, ce facilitează administrarea medicamentului
- Aromă de portocale si de căpșuni
- Nu conține zahăr și coloranți
- Administrat copiilor cu vârsta între 6 si 12 ani
Contraindicații:
Nu utilizaţi Nurofen Junior copiilor:
- care sunt alergici la ibuprofen sau la alte analgezice similare (AINS), sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului.
Precautii:
Înainte să utilizaţi Nurofen Junior, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Sarcina, alăptarea și fertilitatea:
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a utiliza acest medicament.
Sarcina:
Nu folosiţi acest medicament în timpul ultimelor trei luni de sarcină. Evitaţi utilizarea acestui medicament în primele 6 luni de sarcină cu excepţia cazului în care medicul vă recomandă altfel.
Alăptarea:
Doar cantităţi mici de ibuprofen şi produşi de descompunere ai acestuia trec în laptele matern, dar Nurofen Junior poate fi utilizat în timpul alăptării dacă este luat în dozele recomandate şi pe termen cât mai scurt posibil.
Fertilitatea:
Nurofen Junior aparţine unei grupe de medicamente (AINS) care poate afecta fertilitatea la femei. Acest efect este reversibil la întreruperea administrării medicamentului.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Acest medicament nu are niciun efect sau are un efect neglijabil asupra abilităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje dacă este utilizat pe termen scurt.
Mod de administrare:
Luaţi întotdeauna Nurofen Junior exact aşa cum este indicat. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Nu este destinat copiilor mai mici de 6 ani sau cu o greutate corporală mai mică de 20 kg.
Doza zilnică recomandată de Nurofen Junior suspensie orală, 6-12 ani este de 20-30 mg ibuprofen/kg administrată pe cale orală în mai multe prize, la interval de 6 - 8 ore. A nu se depăși doza zilnică recomandată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compozitie:
- Fiecare mililitru de suspensie orală conţine ibuprofen 40 mg. Fiecare 5 ml suspensie orală conţin ibuprofen 200 mg. Fiecare 2,5 ml suspensie orală conțin ibuprofen 100 mg. Conținutul de ibuprofen este echivalent la 4% m/v.
- Celelalte componente sunt: acid citric monohidrat, citrat de sodiu, clorură de sodiu, zaharină sodică, polisorbat 80, bromură de domifen, maltitol lichid (E 965), glicerină, guma Xantan, aromă de portocale (cu conţinut de amidon din grâu) şi apă purificată.
- Celelalte componente sunt: acid citric monohidrat, citrat de sodiu, clorură de sodiu, zaharină sodică, polisorbat 80, bromură de domifen, maltitol lichid (E 965), glicerină, guma Xantan, aromă de căpşuni (cu conţinut de propilenglicol) şi apă purificată.
Prezentare:
100 ml
Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
.
Informatii utile despre Nurofen Junior sirop cu aroma de capsuni, 6-12 ani, 40mg/ml, 100 ml, Reckitt Benckiser gasiti in articolele:
.