Ce este gastrita?
Gastrita este definita ca un proces inflamator al mucoasei gastrice ce poate fi declansat de numerosi factori.
Care sunt cauzele gastritei?
Posibile cauze ale gastritei pot fi:
■ infectiile bacteriene cu Helicobacter pylori
■ tratamentul de lunga durata cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (aspirina, ibuprofen, naproxen, etc.)
■ consumul cronic de alcool
■ stresul accentuat
■ infecția cu virusul imunodeficientei umane (HIV)
■ boala Crohn
■ infectiile parazitare
Care sunt simptomele gastritei?
■ durerea abdominala superioara , senzatie de arsura
■ greata
■ varsaturile
■ balonarile
■ senzatia de plentitudine gastrica
■ scaderea poftei de mancare
Cum poate fi stabilit diagnosticul de gastrita?
In scopul diagnosticarii gastritei, medicul va efectua examenul clinic, analize de laborator, endoscopia digestiva superioara, examenul microbiologic si histopatologic al fragmentelor prelevate prin biopsie, in functie de caz.
Pentru a evalua prezenta unei infectii cu Helicobacter pylori, de obicei se recomanda teste neinvazive precum efectuarea anticorpilor anti-H. pylori din sange sau detectarea antigenelor H. pylori din scaun.
Care este tratamentul gastritei?
Tratamentul gastritei este recomandat de medicul specialist in functie de ce anume a dus la aparitia bolii.
■ Antibioticele sunt prescrise de medicul specialist doar daca se identifica infectia activa cu H. pylori in asociere cu inhibitoare ale pompei de protoni.
■ Antiacidele sunt medicamente ce neutralizeaza, reduc sau scad secretia de acid a stomacului, fiind medicatie de prima intentie indiferent de factorul cauzator.
Pentru ameliorarea simptomelor asociate gastritei sau pentru a preveni gastrita, se recomanda:
■ sa nu va grabiti in timp ce luati masa
■ sa mestecati bine alimentele
■ sa luati masa frecvent si in cantitati mici
■ sa evitati alimentele iritante, condimentate, acide, prajite
■ sa evitati cafeaua si bauturile carbogazoase
☐ Barbara G. Wells, Terry L. Schwinghammer, Joseph T. DiPiro, Cecily V. DiPiro, Manual de Farmacoterapie, Editia a X-a, Editura Prior, 2019
☐ Gastritis, NHS official website
☐ Gastritis, WebMed official website
Autor: Farmacist Marza Andreea Simona