Ce este refluxul biliar?
Refluxul biliar apare atunci cand bila care este eliberata in intestinul subtire pentru a ajuta la digestia alimentelor refuleaza in stomac si, uneori, in esofag.
Bila este produsa in ficat, stocata in vezica biliara si eliberata in intestinul subtire atunci cand exista grasimi ce trebuie digerate. Sfincterul pilor este o valva musculara ce permite alimentelor sa circule din stomac catre intestinul subtire, unde se amesteca cu bila. Daca sfincterul pilor este prea relaxat sau obstructionat, nu se inchide corect si bila poate refula in stomac.
Daca sfincterul care permite alimentelor sa migreze din esofag in stomac, sfincterul esofagian inferior, nu se inchide corect, sucurile gastrice pot patrunde in esofag. Acest lucru este cunoscut sub numele de reflux acid. Dar exista si reflux biliar pe langa refluxul acid, sucurile gastrice pot contine si bila si, uneori, bila irita cel mai mult esofagul.
Care sunt cauzele refluxului biliar?
Bila este esentiala pentru digerarea grasimilor si pentru eliminarea anumitor toxine din organism. Consumul unei mese care contine chiar si o cantitate mica de grasime semnaleaza vezicii biliare necesitatea eliberarii bilei in regiunea superioara a intestinului subtire numita duoden.
Reflux biliar in stomac
Bila si alimentele se amesteca in duoden si patrund in intestinul subtire. Sfincterul pilor se deschide de obicei doar putin, suficient pentru a elibera o cantitate foarte mica de alimente lichefiate, dar nu suficient pentru a permite sucurile digestive sa refluxeze in stomac.
In cazurile de reflux biliar, valva nu se inchide corect, iar bila patrunde in stomac. Acest lucru poate duce la inflamarea mucoasei stomacului provocand o afectiune numita gastrita de reflux biliar.
Reflux biliar in esofag
Bila si acidul gastric pot refula in esofag atunci cand sfincterul esofagian inferior nu functioneaza corect. Sfincterul se deschide in mod normal suficient de mult pentru a permite alimentelor sa avanseze in stomac. Dar daca supapa sfincterului este slabita sau se relaxeaza anormal, bila poate ajunge inapoi in esofag.
Refluxul biliar poate fi cauzat de:
- Complicatii chirurgicale. Chirurgia gastrica, inclusiv indepartarea totala sau partiala a stomacului si operatia de bypass gastric pentru pierderea in greutate, este responsabila pentru majoritatea cazurilor de reflux biliar.
- Ulcere peptice. Un ulcer peptic poate bloca valva pilorica astfel incat sa nu se deschida sau sa nu se inchida corect. Stagnarea alimentelor in stomac poate duce la cresterea presiunii gastrice si poate permite bilei si acidului gastric sa revina in esofag.
- Chirurgia vezicii biliare. Persoanele carora li s-a indepartat vezica biliara prezinta un risc mult mai mare de a dezvolta reflux biliar fata de persoanele care nu au suferit aceasta interventie chirurgicala. Refluxul biliar este cel mai frecvent recunoscut ca o complicatie a interventiei chirurgicale, in special a interventiei chirurgicale la nivelul stomacului care deterioreaza sau inlocuieste valva pilorica. Operatia de indepartare a vezicii biliare (colecistectomie) poate fi, de asemenea, asociata cu refluxul biliar. Cand vezica biliara este indepartata, ficatul este redirectionat pentru a elibera bila direct in intestinul subtire. Dar cand bila nu este stocata si concentrata mai intai in vezica biliara, aceasta spoate fi varsata in stomac.
Care sunt simptomele refluxului biliar?
Bila este compusa din ingrediente concepute pentru a digera grasimea. Desi nu are o formula acida, este iritanta pentru mucoasa sensibila a stomacului si a esofagului. Refluxul biliar cronic poate eroda mucoasele cu rol protector de la acest nivel, provocand inflamatii dureroase si, eventual, leziuni tisulare ce pot conduce la esofagita.
Daca apare reflux biliar in stomac, se poate observa:
- Durere abdominala
- Regurgitare
- Indigestie
- Greata
- Varsaturi galben-verzui
Daca apare reflux biliar in esofag, se poate observa:
- Regurgitare
- Arsuri gastrice
- Durere in gat si raguseala
- Varsaturi galben-verzui
Simptomele refluxului acid si ale refluxului biliar in esofag sunt foarte asemanatoare. Daca simptomele includ varsaturi, se poate verifica prezenta bilei in lichidul eliminat. Bila are o nuanta galbena. Daca apar si simptome de reflux biliar in stomac, cum ar fi dureri abdominale si indigestie, acesta ar putea fi un un semn de reflux biliar.
In general, refluxul acid este considerat mai frecvent si mai probabil decat refluxul biliar. Dar, daca medicamentele pentru tratarea refluxului acid nu amelioreaza simptomele, consultarea unui medic este obligatorie. Se poate testa lichidul de reflux din esofag pentru a detecta prezenta bilei.
Care sunt posibilele complicatii ale refluxului biliar?
Inflamatia cronica a mucoasei stomacului, numita gastrita, poate duce la ulcere gastrice si este asociata cu un risc mai mare de cancer de stomac.
Inflamatia esofagului, numita esofagita, poate provoca ulcere, cicatrici si modificari celulare ale mucoasei, putand evolua catre o alta afectiune numita esofag Barrett, care este in unele cazuri un precursor al cancerului esofagian. Aceste riscuri sunt, de asemenea, asociate cu refluxul cronic de acid gastroesofagian.
Cum poate fi diagnosticat refluxul biliar?
Refluxul biliar nu este considerat a fi o afectiune frecventa la persoanele sanatoase. Refluxul acid insa, este foarte frecvent, iar unele cazuri de reflux acid pot implica, de asemenea, si reflux biliar. Simptomele refluxului biliar si ale refluxului acid sunt practic identice, iar medicii nu le pot diferentia fara a preleva si analiza efectiv lichidul regurgitat.
Refluxul biliar va implica de obicei simptome abdominale si uneori simptome esofagiene. In timp ce refluxul din esofag este usor de diagnosticat doar pe baza simptomelor, refluxul bilei in stomac va trebui confirmat prin teste imagistice. Medicul va recomanda probabil un examen endoscopic pentru a vizualiza esofagul, stomacul si intestinul subtire superior. Endoscopul poate preleva mostre de tesut in timp ce preia imagini, pentru identificarea inflamatiei, deteriorarii tesuturilor si prezenta bilei.
Teste folosite pentru a diagnostica refluxul biliar sunt:
- Endoscopia superioara. Acest test implica plasarea unui tub cu o camera mica atasata in varf si in stomac si intestinul subtire pentru a analiza interiorul acestora. Endoscopul poate preleva si mostre de tesut pentru a fi analizate in laborator.
- Scanare HIDA. Cunoscuta si sub numele de scintigrafie, scanarea hepatobiliara cu acid iminodiacetic (HIDA) este un test de imagistica radiografica care urmareste fluxul de bila din ficat catre intestinul subtire. Acest test necesita ca pacientul sa stea in pozitie intinsa in interiorul unui scaner timp de una pana la patru ore.
- Sistem de monitorizare Bilitec. Acest test detecteaza continutul de bila in refluxul esofagian printr-un dispozitiv foto-colorimetric.
- Test de impedanta esofagiana. Acest test poate confirma refluxul esofagian si poate stabili daca continutul este acid sau nu. Pentru test, un mic cateter este plasat in esofag prin cavitatea nazala. Cateterul ramane pe loc timp de 24 de ore. In acest timp, masoara si episoade de reflux, continutul de reflux si noteaza orice simptome care apar. Acesta este un test de incredere pentru diferentierea intre refluxul acid si cel nonacid.
Care este tratamentul refluxului biliar?
Modificarile stilului de viata si medicamentele pot fi foarte eficiente pentru a trata refluxul acid esofagian, dar refluxul biliar este mai dificil de tratat.
Medicamente pentru refluxul biliar
- Acid ursodeoxicolic. Acest medicament poate reduce frecventa si severitatea simptomelor de reflux biliar.
- Sucralfat. Acest medicament poate forma un strat protector care protejeaza mucoasa stomacului si a esofagului impotriva refluxului biliar.
- Sechestranti ai acizilor biliari. Medicii prescriu adesea sechestranti ai acizilor biliari, care leaga bila si perturba circulatia acesteia.
- Agenti prokinetici pentru a stimula motilitatea intestinala.
- Baclofen reduce relaxarea sfincterului esofagian inferior.
Tratamente chirurgicale pentru refluxul biliar
Medicii pot recomanda o interventie chirurgicala daca medicamentele nu reusesc sa reduca simptomele severe sau daca exista modificari precanceroase la nivelul stomacului sau esofagului.
Optiunile chirurgicale pentru refluxul biliar includ:
- Operatie de deviere pentru a directiona bila departe de stomac. In timpul acestui tip de interventie chirurgicala, un medic creeaza o noua conexiune pentru drenajul bilei mai in jos in intestinul subtire, contribuind la varsarea bilei departe de stomac.
- Chirurgie antireflux pentru intarirea si consolidarea sfincterului esofagian inferior. Partea stomacului cea mai apropiata de esofag este atasata si apoi cusuta in jurul sfincterului esofagian inferior. Aceasta procedura intareste sfincterul si poate reduce refluxul acid.
Bibliografie:
Bile reflux, May Clinic official website
Bile Reflux, Cleveland Clinic official website
Bile Reflux, University of Michigan Health-Sparrow official website
Bile reflux: What to know, Medical News today official website
Shi X, Chen Z, Yang Y, Yan S. Bile Reflux Gastritis: Insights into Pathogenesis, Relevant Factors, Carcinomatous Risk, Diagnosis, and Management. Gastroenterol Res Pract. 2022 Sep 12;2022:2642551. doi: 10.1155/2022/2642551. PMID: 36134174; PMCID: PMC9484982.
Autor: Farmacist Marza Andreea Simona