Ce sunt muscaturile si intepaturile de insecte?
Muscaturile si intepaturile de insecte sunt leziuni a caror severitate poate varia de la usoara pana la moderata sau chiar grava, cand pot reprezenta urgente care pun viata in pericol. Modul in care o muscatura sau o intepatura de insecta afecteaza o persoana depinde de insecta care a cauzat-o, dar si de raspunsul sistemului imunitar al persoanei. Majoritatea muscaturilor si intepaturilor de insecte sunt minore si tratabile la domiciliu. Dar, unele pot provoca o reactie exagerata a sistemului imunitar, ducand la simptome precum urticarie, dificultati de respiratie sau spasme musculare.
Tipuri de muscaturi de insecte
Muscatura de capusa
Muscaturile de capusa nu sunt intotdeauna periculoase. Adesea, leziunea cutanata cauzata de aceasta poate persista timp de una pana la doua zile. Cu toate acestea, capusele pot transmite mai multe boli, inclusiv Boala Lyme, babesioza, ehrlichioza, febra recurenta transmisa de capuse. Aceste boli pot provoca dureri musculare, febra si dureri articulare. Fara tratament, boala Lyme poate provoca paralizie faciala, leziuni ale nervilor si artrita.
Muscatura de tantar sau de musca
Muscaturile de tantari si de muste provoaca de obicei mici noduli sau papule insotite de prurit. La unele persoane se pot dezvolta vezicule. Muscaturile de tantari pot transmite boli, cum ar fi malaria, Zika, febra Dengue, febra galbena si encefalita.
Muscatura de purice
O muscatura de purice duce de obicei la leziuni mici, iesite in relief. Persoanele sensibile la muscaturile de insecte pot prezenta mancarime in jurul locului timp de cateva saptamani. Cu toate acestea, o reactie alergica severa la muscaturile de purici este rara. Puricii pot transmite boli precum tifosul si Yersinia pestis.
Muscatura de plosnite
Muscaturile de plosnita provoaca leziuni decolorate, cu aspect iesit in relief si insotite de mancarime. Acestea apar de obicei in grupuri de trei pana la cinci muscaturi. Este posibil ca unele persoane sa nu aiba nici o reactie la muscaturile de plosnita initial si poate dura pana la 14 zile pana cand apar simptomele.
In cazuri rare, unele persoanei pot avea reactii severe la muscaturile de plosnita. O reactie severa poate provoca dificultati de respiratie, febra si batai neregulate ale inimii.
Care sunt semnele si simptomele muscaturilor si intepaturilor de insecte?
Semnele si simptomele muscaturilor sau intepaturilor de insecte depind de tipul de muscatura sau de intepatura. Simptomele generale sunt urmatoarele:
- O umflatura la nivelul pielii care poate fi de culoare rosie sau decolorata. Este posibil sa apara un grup de mai multe muscaturi sau intepaturi dispuse intr-o linie sau intr- un grup.
- Piele iritata si mancarime. Muscaturile si intepaturile de insecte pot provoca prurit. De asemenea, in unele cazuri pot sa apara furnicaturi sau senzatie de arsura.
- Durere sau disconfort. Durerea poate fi intensa imediat dupa ce are loc intepatura sau muscatura de insecta.
Simptome severe
Muscaturile de paianjen vaduva neagra, muscaturile de paianjen pustnic brun si intepaturile de scorpion pot provoca simptome mai severe. Daca apar oricare dintre simptomele urmatoare dupa o suspiciune de muscatura sau intepatura, este indicat sa se apeleze serviciul de urgenta:
- Dureri sau crampe abdominale
- Salivare excesiva
- Transpiratii excesive
- Puls rapid
- Durere de cap
- Greata si varsaturi
- Dureri musculare, rigiditate sau spasme
- Amorteala pe tot corpul
- Sensibilitate la lumina
- Vorbire neclara
- Dificultati de respiratie sau de inghitire
Reactie alergica la muscaturile de insecte
O reactie alergica la o muscatura de insecta apare atunci cand sistemul imunitar reactioneaza exagerat la saliva sau la veninul insectei. Multe reactii alergice sunt usoare si provoaca simptome doar la locul muscaturii sau intepaturii.
Muscaturile si intepaturile de insecte pot duce uneori la anafilaxie. Aceasta este o reactie alergica severa, care pune viata in pericol. Intepatura de albina si de viespe provoaca frecvent reactii anafilactice. Simptomele pot debuta usor, dar pot progresa rapid spre anafilaxie.
Semnele si simptomele unei alergii la muscaturi de insecte includ:
- Ameteli sau lesin
- Puls rapid
- Urticarie
- Spasme musculare
- Greata, varsaturi sau diaree
- Convulsii
- Umflarea zonei in care a avut loc muscatura sau intepatura
- Umflarea limbii sau a gatului
- Dificultati de respiratie sau de inghitire
- Respiratie suieratoare
Reactiile alergice debuteaza de obicei in 15 minute de la momentul muscaturii sau intepaturii de insecta, insa pot sa apara si pana la sase ore mai tarziu (si, rareori, chiar si dupa aceea). Cele mai severe reactii debuteaza adesea imediat. Este posibil (dar mai putin frecvent) sa apara simptome de reactie alergica intarziate.
Care sunt potentialele complicatii ale intepaturilor si muscaturilor de insecte?
Desi edemul local si disconfortul cauzate de muscaturile si intepaturile de insecte se rezolva de obicei de la sine, uneori acestea pot duce la complicatii suplimentare.
Infectii cauzate de intepaturile si muscaturile de insecte
Unele capuse sunt purtatoare de boli, cum ar fi febra patata a Muntilor Stancosi si boala Lyme. Fara tratament, boala Lyme poate duce la meningita, paralizie faciala, radiculopatie si, in cazuri rare, encefalita. Alte riscuri includ afectarea articulatiilor, care duce la artrita si probleme cardiace.
Diferite tipuri de tantari transmit diferite boli, cum ar fi virusul West Nile si malaria.
Infectii secundare
O infectie bacteriana secundara, cum ar fi celulita, limfangita sau impetigo, poate aparea daca o persoana se scarpina sau se agarie in zona muscaturii sau intepaturii si produce lezarea pielii. Antibioticele pot trata aceste infectii.
Cum pot fi diagnosticate muscaturile sau intepaturile e insecte?
In cazul muscaturilor sau intepaturilor necomplicate de insecte, care duc la reactii localizate minore, nu este indicata nicio evaluare de laborator sau imagistica. Cu toate acestea, pot fi necesare studii suplimentare in cazurile de expunere la veninul anumitor insecte, in caz de infectie secundara sau daca se suspecteaza o boala transmisa prin vectori.
Anafilaxia este un diagnostic clinic si trebuie tratata de urgenta cu epinefrina.
Intoxicatiile severe pot provoca disfunctii multiorganice si necesita studii de laborator, cum ar fi:
- hemoleucograma completa
- panel metabolic de baza
- testarea functiei hepatice
- teste de coagulare
- evaluarea creatinkinazei
- analiza de urina
Un EKG trebuie inclus in evaluarea suspiciunii de boala Lyme sau in cazul prezentei aritmiilor. Testele serologice pentru bolile transmise de insecte pot fi necesare in anumite cazuri. Bolile asociate cu anumite artropode includ:
- Capuse: boala Lyme, febra patata a Muntilor Stancosi, febra recidivanta, anaplasmoza, babesioza, tularemie
- Muste: tularemie, leishmanioza, tripanosomiaza africana, bartoneloza, loaza
- Purici: ciuma, tularemie, tifos murin
- Tantari: malarie, febra galbena, febra dengue, virusul West Nile, encefalita ecvina, chikungunya, virusul Zika
Cum se gestioneaza si cum se trateaza intepaturile si muscaturile de insecte?
Majoritatea muscaturilor si intepaturilor de insecte pot fi gestionate prin masuri simple, constand in ingrijirea locala a leziunilor, curatarea zonei cu apa si sapun, aplicarea de comprese cu gheata si tratarea durerii cu paracetamol sau antiinflamatoare nesteroidiene.
Pruritul este una dintre cele mai frecvente manifestari ale muscaturilor si intepaturilor de insecte si poate fi tratat cu lotiune de calamina sau corticosteroizi topici cu potenta intermediara.
Pentru pruritul moderat sau sever, medicul poate recomanda corticosteroizi sistemici si antihistaminice orale. Daca este prezenta o infectie secundara, trebuie initiat tratamentul cu antibiotice adecvate.
Anafilaxia trebuie gestionata imediat cu epinefrina intramusculara, care poate fi repetata la fiecare 5 pana la 15 minute daca este necesar. Tratamentele adjuvante, cum ar fi corticosteroizii sistemici, albuterolul si antihistaminicele, sunt adesea utilizate, dar nu ar trebui sa intarzie niciodata administrarea de epinefrina.
Antiveninul este disponibil pentru unele intoxicatii cu venin de artropode, dar trebuie administrat numai dupa consultarea unui centru medical specializat.
Gestionarea si tratamentul intepaturilor de albina si de viespe
Intepaturile de albina si de viespe sunt cei mai frecventi factori declansatori ai anafilaxiei cauzate de intepaturile de insecte. Viespile sunt in general mai agresive decat albinele si sunt atrase de alimente si bauturi zaharoase. Se recomanda verificarea recipientelor deschise cu alimente si bauturi la mesele in aer liber, inainte de a manca sau inainte de a bea din ele.
Daca acul este inca in piele, se poate incerca scoaterea acestuia presand cu grija din lateral cu marginea unui obiect ferm, cum ar fi unghia sau cu un card. Scoaterea acului cat mai curand posibil poate reduce cantitatea de venin injectata in corp.
Nu se foloseste penseta pentru a indeparta acul insectei. Albinele lasa in urma un sac de venin, iar daca se foloseste o penseta, este posibil acesta sa fie presat si sa introduca mai mult venin in piele.
Dupa indepartarea acului, zona afectata se spala cu apa si cu sapun si se usuca usor.
Viespile rareori lasa acul in piele.
Aplicarea unei comprese reci poate ajuta la ameliorarea durerii si la reducerea umflaturii. Medicamente simple pentru ameliorarea durerii, cum ar fi paracetamolul sau ibuprofenul, pot fi, de asemenea, utilizate daca durerea persista.
Medicamentele antihistaminice orale sau cremele care contin un corticosteroid usor pot ajuta la ameliorarea mancarimii. Este indicat sfatul farmacistului sau al medicului in legatura cu tratamentul potrivit.
Daca durerea persista sau daca zona intepaturii continua sa fie rosie si sa se extinda ca dimensiune, trebuie consultat medicul. Este posibil sa fie necesar un medicament eliberat pe baza de reteta pentru a ajuta la calmarea umflaturii si la tratarea oricarei infectii.
Gestionarea si tratamentul muscaturii de capusa
Reactiile alergice la capuse variaza de la usoare pana la severe.
Pentru a preveni reactiile alergice, nu se indeparteaza cu forta capusa. Deranjarea capusei poate determina capusa sa injecteze mai multa saliva care contine alergeni. Optiunile sunt:
- Solicitarea asistentei medicale
- Congelarea capusei folosind un produs special, disponibil de obicei in farmacie, care ingheata rapid capusa, o distruge si o lasa sa cada.
Daca capusa nu cade sau daca procesul congelarii nu are succes, este indicata solicitarea asistentei medicale de urgenta pentru a o scoate.
NU este indicat:
- apucarea capusei de corp
- aplicarea de alcool metilat sau acetona
- folosirea unui chibrit sau a unei tigari pentru a arde capusa
Dupa ce capusa a fost scoasa, se poate aplica o crema antiseptica pe locul muscaturii. Muscaturile de capusa se pot prezenta cu prurit usor timp de cateva saptamani.
Gestionarea si tratamentul intepaturii de tantari
Tantarii provoaca mancarimi, dar reactiile alergice severe sunt rare.
Majoritatea intepaturilor de tantari pot fi gestionate prin spalarea zonei cu apa si sapun si aplicarea unui antiseptic. Compresele reci pot ajuta la calmarea durerii si edemului local. Unele tipuri de tantari pot raspandi, insa, si boli grave.
Trebuie consultat medicul daca dupa o intepatura de tantar apar simptome precum:
- eruptie cutanata
- simptome asemanatoare gripei, cum ar fi febra, frisoane, dureri de cap, dureri articulare si musculare (umflare sau rigiditate)
- oboseala
- depresie
Acestea pot fi simptome ale anumitor boli transmise de tantari.
Bibliografie:
Identifying Bug Bites and Stings, and How to Treat Them, Healthline official website
Bad Bugs Slideshow: Identifying Bugs and Their Bites, WebMD official website
Powers J, McDowell RH. Insect Bites. [Updated 2023 Aug 8]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2025 Jan
Insect bites and stings, Health direct official website
Insect and spider bites and how to deal with them, Medical News Today official website
Autor: Farmacist Marza Andreea Simona