Primele cicluri menstruale pot fi o experienta cu totul noua, care poate parea confuza si intimidanta. Cu toate acestea, este important sa intelegi ca aceasta face parte din viata ta si reprezinta un semn ca organismul tau functioneaza corespunzator.
In acest articol, vei descoperi ce trebuie sa stii despre menstruatie, iar daca esti parinte, ti-am oferit cateva sfaturi care te vor ajuta sa iti pregatesti fetita pentru aceasta etapa.
Despre ciclul menstrual
Menstruatia este rezultatul pubertatii si reprezinta acel moment in care corpul tau devine capabil de reproducere. Prima menstruatie, cunoscuta in termeni medicali drept menarha, apare in jurul varstei de 11-14 ani si dispare la sfarsitul perioadei reproductive, numita menopauza, in jurul varstei de 45-55 de ani.
Ciclul menstrual inceteaza pe timpul sarcinii, cand corpul se pregateste pentru a sustine dezvoltarea si cresterea bebelusului.
Fazele ciclului menstrual
Ciclul menstrual este impartit in trei faze: faza foliculara, faza ovulatorie si faza luteala. Durata fiecareia variaza de la o femeie la alta si poate varia chiar si la aceeasi femeie, de la un ciclu la altul. De obicei, un ciclu normal dureaza intre 21 si 35 de zile, iar inceputul acestuia este marcat de prima zi de menstruatie (sangerare).
Faza foliculara
Aceasta incepe odata cu prima zi a menstruatiei. In faza aceasta, foliculii se dezvolta in ovar si se realizeaza selectia unuia dominant pentru ovulatie.
Faza ovulatorie
Aceasta este faza in care ovulul matur este eliberat din folicul si este pregatit sa fie fertilizat de catre un spermatozoid. Dacă ovulul nu este fecundat in decurs de cateva ore, acesta se elimina.
Faza luteala
In aceasta faza, dupa eliminarea ovulului, foliculul ramas produce progesteron, care ajuta la pregatirea mucoasei uterine pentru o posibila sarcina. Daca fertilizarea nu are loc, scade nivelul de progesteron si incepe menstruatia, iar ciclul se reia.
Semne si simptome ale primei menstruatii
Menstruatia apare lunar si dureaza, in general, intre 3 si 7 zile. Primele cicluri menstruale pot veni insotite de semne si simptome specifice, precum:
- Oboseala
- Dureri sau crampe abdominale
- Dureri de spate
- Durere de cap
- Senzatie de sani durerosi si umflati
- Pofte alimentare
- Schimbari de dispozitie
Tulburari ale ciclului menstrual
Uneori, ciclul menstrual poate fi neregulat sau pot aparea tulburari. Unele fete pot experimenta acest lucru cativa ani de la primul ciclu menstrual, ceea ce fi poate fi considerat normal deoarece corpul se adapteaza la schimbarile hormonale.
Cu toate acestea, in anumite situatii, aceste lucruri pot indica probleme de sanatate. Tulburarile ciclului menstrual, includ:
- Sangerare menstruala abundenta
- Amenoree - lipsa sangerarii menstruale
- Sangerare intre doua menstruatii
- Dismenoree - in timpul menstruatiei poti simti durere intensa
- Sindrom premenstrual - simptome care incep inainte de menstruatie
- Tulburare disforica premenstruala - este o forma severa a sindromului premenstrual
Reglarea ciclului menstrual
Daca experimentezi dereglari ale ciclului menstrual, anumite modificari ale stilului de viata, precum gestionarea stresului, mentinerea unui regim alimentar sanatos si exercitiile regulate, pot contribui la reglarea acestuia.
In situatia in care observi modificari majore este recomandat sa discuti cu medicul ginecolog, deoarece pot fi semne ale unor probleme medicale care necesita a fi tratate.
Monitorizarea ciclului menstrual
Monitorizandu-l, vei reusi identifici tipul de menstruatie (regulata sau neregulata) pe care il ai si sa depistezi eventualele probleme.
Poti face acest lucru inregistrand date relevante, precum durata menstruatiei, fluxul menstrual, intensitatea durerii si alte modificari cu ajutorul unei aplicatii sau cu o agenda.
Pregatirea fetitei pentru aparitia primei menstruatii, daca esti parinte
Pentru a face acest lucru este necesar sa abordezi subiectul intr-un mod deschis. Iata de ce trebuie sa tii cont.
Cand, de catre cine si cum trebuie abordat subiectul primei menstruatii
Se recomanda discutia cu fetita ta despre acest subiect inainte de aparitia primului ciclu menstrual. Un adult in care fetita are incredere, de cele mai multe ori mama, ar trebui sa abordeze acest subiect. Este necesar ca fetita sa se simta confortabil si in siguranta, pentru a putea pune intrebari.
Foloseste un limbaj simplu si clar si explica-i rabdator ce inseamna menstruatia si ce schimbari aduce in corpul femeii.
Autor: Dr. Nicoleta Gana, Medic Specialist Obstetrică-Ginecologie
Surse:
https://www.healthline.com/health/first-period#overview
https://my.clevelandclinic.org/health/articles/10132-menstrual-cycle
https://www.medicalnewstoday.com/articles/first-period#how-it-starts
https://kidshealth.org/en/teens/menstruation.html
https://www.healthywomen.org/condition/menstrual-disorders
https://www.acog.org/womens-health/faqs/your-first-period