VSH (Viteza de sedimentare a hematiilor/eritrocitelor) (investigatii si analize de laborator)

Ce este VSH-ul?

Viteza de sedimentare a eritrocitelor (VSH) este un test de sange. Acesta masoara cat de repede se separa eritrocitele sau globulele rosii de plasma intr-o proba de sange care a fost tratata, astfel incat sangele sa nu se coaguleze. In timpul acestui test, o cantitate mica de sange va fi pusa intr-un tub vertical. Un specialist in medicina de laborator va masura viteza cu care celulele rosii din sange se depun in partea de jos a tubului dupa 1 ora.

 

Pentru ce este necesara masurarea VSH-ului?

Masurarea VSH-ului poate fi necesara daca exista simptome ale uneia dintre bolile care pot determina cresterea VSH-ului.
Este posibil sa fie necesar acest test, de asemenea, daca este stabilit diagnosticul unei boli care cauzeaza un VSH ridicat. Testul poate permite medicului sa evalueze raspunsul la tratament.
VSH este foarte util pentru diagnosticarea sau monitorizarea bolilor caracterizate printr-un fenomen de natura inflamatorie precum:
- Arterita temporala
- Artrita reumatoida
- Polimialgie reumatica
VSH nu este folosit ca test de screening la persoanele care nu prezinta simptome sau pentru a diagnostica o boala, deoarece multe afectiuni pot determina cresterea VSH-ului. De asemenea, poate creste in multe cazuri normale. VSH nu stabileste existenta unei anumite afectiuni. Acesta poate indica doar ca este posibil sa existe un proces activ de boala in organism, caracterizat de inflamatie.

 

Care sunt simptomele care pot necesita o testare a VSH-ului ?

Este posibil sa fie nevoie de o testare a VSH-ului daca exista simptome de afectiuni inflamatorii, cum ar fi artrita sau boala inflamatorie intestinala (IBD). Aceste simptome pot include:
- dureri articulare sau rigiditate care dureaza mai mult de 30 de minute dimineata
- dureri de cap la nivelul tamplelor sau insotite de modificari ale vederii
- pierderea inexplicabila in greutate
- durere la nivelul gaului, umerilor sau pelvisului
- simptome digestive, cum ar fi: diaree, sange in scaun, dureri abdominale neobisnuite.

 

Ce alte teste pot fi recomandate de catre medic impreuna cu testarea VSH?

Este posibil ca medicul sa recomande si alte teste impreuna cu testul de masurare al VSH. Unul dintre aceste teste se numeste Proteina C reactiva sau CRP. Acest test masoara si inflamatia activa din organism.

 

Ce inseamna si cum pot fi interpretate valorile VSH-ului?

Rezultatele testelor pot varia in functie de varsta, sex, istoric de sanatate si de multi alti factori. 
VSH se masoara in milimetri pe ora (mm/h).VSH este de obicei mai mare la femei decat la barbati si creste treptat odata cu varsta. Valorile normale pentru viteza de sedimentare a eritrocitelor, obtinute prin metoda Westergren, sunt urmatoarele:
Barbat <50 ani: ≤15 mm/h
Femeie <50 ani: ≤20 mm/h
Barbat > 50 de ani: ≤20 mm/h
Femeie > 50 de ani: ≤30 mm/h
Copil: ≤10 mm/h

VSH foarte marit, peste 100 mm/h este cel mai probabil cauzata de o boala activa. De exemplu, in acest caz este posibil existe:
- O boala care provoaca inflamatie 
- O infectie activa
- Cancer
- Boli de inima
- Boli de rinichi
- Boli de sange
- Diabet
- Boli de colagen vasculare

Un VSH cresut poate indica o afectiune inflamatorie, cum ar fi:
- Arterita
- Artrita
- Vasculita sistemica
- Polimialgie reumatica
- Boala inflamatorie intestinala
- Boala de rinichi
- Infectie
- Artrita reumatoida si alte boli autoimune
- Boala de inima
- Anumite tipuri de cancer

O valoare scazuta a VSH inseamna ca celulele rosii din sange s-au separat de plasma mai lent decat in mod normal. Acest lucru poate fi cauzat de conditii precum:
- O tulburare de sange, cum ar fi: policitemie, siclemie (SCD), leucocitoza - un numar foarte mare de globule albe (WBC)
- Insuficienta cardiaca
- Anumite probleme ale ficatului si ale rinichilor
Daca rezultatele VSH nu sunt normale, nu inseamna intotdeauna ca exista o afectiune care necesita tratament. Sarcina, ciclul menstrual, imbatranirea, obezitatea, consumul regulat de alcool si exercitiile fizice pot afecta rezultatele VSH. Anumite medicamente si suplimente va pot afecta, de asemenea, rezultatele.

 

Cum se face testarea VSH-ului?

Testul se face prin prelevarea unei probe de sange dintr-o vena de la nivelul bratului.

 

Testarea VSH-ului prezinta vreun risc?

Riscurile sunt cele ale unei prelevari sangvine si includ sangerari, infectii, vanatai si senzatie de ameteala. Cand acul penetreaza pielea poate fi resimtita o usoara intepatura sau durere. Dupa aceea, uneori, locul poate eamane dureros.

 

Cu ce ar putea interfera rezultatele testarii VSH-ului?

Multi factori, in afara de bolile active inflamatorii pot creste VSH. Acestea includ:
- Sarcina
- Varsta inaintata
- Sexul feminin
- Perioada menstruala
- Alimente grase consumate inainte de reoltare
- Obezitatea
- Administrarea anumitor medicamente si suplimente

 

Ce presupune pregatirea pentru testarea VSH-ului?

Nu exista cerinte speciale pentru acest test. Este foarte importanta ca medicul sa fie informat despre toate medicamente si suplimentele pe care le administreaza pacientul, despre consumul de alimente grase anterior recoltarii, despre prezenta menstruatiei (daca este cazul) sau despre posibilitatea prezentei unei sarcini.

 

Bibliografie:

Sed rate (erythrocyte sedimentation rate), Mayo Clinic official website
Erythrocyte Sedimentation Rate (ESR), Medline Plus official website
Erythrocyte Sedimentation Rate, Health Encyclopedia, University of Rochester Medical Center official website
Kevin Tishkowski; Vikas Gupta, Erythrocyte Sedimentation Rate, Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2023 Jan, National Library of Medicine, NIH official website
Erythrocyte Sedimentation Rate Test (ESR Test), Healthline official website

Autor: Farmacist Marza Andreea Simona

 


Pagina actualizata la data de: 21-03-2024

Produse din categoria VSH (Viteza de sedimentare a hematiilor/eritrocitelor)

Momentan, nu exista nici un produs disponibil.

Vezi Politica de confidentialitate date personale