Ce este acidul butiric?
Acidul butiric este un acid gras cu patru atomi de carbon care se formeaza in colonul uman prin fermentarea bacteriana a carbohidratilor (inclusiv a fibrele alimentare).
Care sunt sursele de acid butiric?
Majoritatea acidului butiric din organism provine din bacteriile din intestin. Cantitatea de acid butiric din alimente este mica in comparatie cu cantitatea pe care o produc bacteriile intestinale.
Acidul butiric alimentar se gaseste in urmatoarele alimente:
- ghee
- laptele de vaca
- unt
- lapte de oaie
- laptele de capra
- lapte matern
- parmezan
- carne rosie
- uleiuri vegetale
- varza murata
Untul este una dintre cele mai bune surse alimentare de acid butiric. Aproximativ 11% din grasimile saturate din unt sunt acizi grasi cu lant scurt. Acidul butiric reprezinta aproximativ jumatate dintre acestia.
Cresterea aportului de fibre alimentare este o alta modalitate de a creste cantitatea de acid butiric din intestin. Bacteriile din intestin se hranesc in principal cu amidon rezistent pe care corpul nu il poate descompune.
Puteti gasi aceste amidonuri rezistente in fructe, cereale integrale, leguminoase si legume, cum ar fi:
- anghinare
- usturoi
- ceapa
- sparanghel
- cartofi
- banane
- mere
- caise
- morcovi
- tarate de ovaz
Care sunt benefice acidului butiric?
Consumul de fibre este benefic pentru digestie. O parte dintre motivele pentru care consumul de mai multe fibre va poate imbunatati sanatatea intestinala este ca duce la o productie mai mare de acid butiric in colon.
Poate reduce frecventa si intensitatea durerilor abdominale din bolile intestinale
Intr-un studiu dublu-orb, randomizat placebo, 66 de adulti care sufereau de boli intestinale au primit o doza zilnica de 300 miligrame (mg) de butirat de sodiu sau un placebo. Dupa 4 saptamani, participantii din grupul cu acid butiric au raportat dureri abdominale semnificativ mai mici.
Poate avea efect anticancerigen
Intr-un studiu, cercetatorii au descoperit ca butiratul de sodiu a blocat cresterea celulelor canceroase colorectale. Acelasi studiu a constatat, de asemenea, ca a crescut rata de moarte celulara.
Poate imbunatati sensibilitatea la insulina
Persoanele cu diabet zaharat de tip 2 au adesea cantitati mici de bacterii producatoare de acid butiric in intestin.
Studiile pe animale au aratat ca cresterea aportului de fibre si implicit de acid butiric poate imbunatati sensibilitatea la insulina si poate reduce riscul de obezitate.
Care sunt potentialele reactii adverse ale acidului butiric?
In prezent, exista dovezi clinice limitate despre siguranta acidului butiric.
Cu toate acestea, daca sunteti insarcinata sau alaptati, evitati suplimentarea cu acid butiric.
Un studiu pe animale a descoperit ca administrarea de butirat de sodiu la cobai gestanti si care alapteaza a dus la rezistenta la insulina si la cresterea stocarii de grasime a descendentilor lor.
Bibliografie:
Butyric Acid, PubChem, NIH, National library of Medicine official website
Natalie Butler, What Is Butyric Acid, and Does It Have Health Benefits?, Healthline official website
Autor: Farmacist Marza Andreea Simona