Extract de salcie (Salix alba) (plante medicinale)

Ce este extractul de scoarta de salcie alba?

Scoarta de salcie alba (Salix alba) contine o substanta chimica numita salicina, care are efect antiinflamator. Salicina functioneaza in moduri similare cu acidul acetilsalicilic.
Salcia face parte din familia Salicaceae si este originar din Europa, Asia Centrala si Africa de Nord.

Ce contine si cum actioneaza extractul de salcie?

Odata ce salicina este absorbita, se descompune in diversi derivati de salicilat, care au o varietate de efecte terapeutice. Efectele extractului de salcie alba dureaza mai mult decat efectul acidului acetilsalicilic pentru a se produce, dar tinde sa dureze mai mult si sa provoace mai putine reactii adverse decat acidul acetilsalicilic.
Compusii antioxidanti numiti glicozide polifenolice si flavonoide se gasesc si in scoarta de salcie alba. S-a demonstrat ca acestea protejeaza impotriva stresului oxidativ si a diferitelor simptome corelate cu imbatranirea precum performanta fizica slaba si declinul cognitiv.
Salicina, fragilina, salicortin si alti salicilati joaca un rol important in actiunile terapeutice ale extractului. 

Care sunt beneficiile extractului de salcie alba?

Poate avea efecte antioxidante si antiinflamatoare

Inca de pe vremea lui Hipocrate, oamenii au mestecat scoarta de salcie alba pentru a atenua in mod natural durerea si inflamatia. Astazi studiile au demonstrat ca scoarta de salcie are capacitatea de a reduce inflamatia si stresul oxidativ si de a creste activitatea antioxidanta, inclusiv concentratia glutationului.
Studiile* in vitro si studiile pe animale au descoperit ca efectele analgezice ale extractului de salcie se datoreaza capacitatii sale de a elimina radicalii liberi si de a reduce sinteza mediatorlor inflamatori, inclusiv factorul de necroza tumorala a si factorul nuclear kappa B.
De asemenea, pare sa scada sinteza de prostaglandine, reducand inflamatia care duce la dureri precum crampe si, de asemenea, febra.

Poate fi utilizat pentru a gestiona durerea cronica si alte simptome ale afectarii articulare

Unele cercetari au demonstrat ca scoarta de salcie alba poate ajuta persoanele care se confrunta cu dureri si leziuni articulare cronice.
Conform unei revizuiri *sistematice din 2009 privind eficacitatea scoartei de salcie pentru durerile musculo-scheletice, mai multe studii indica un efect analgezic dependent de doza in randul pacientilor cu dureri de spate. 
Un studiu* publicat in Jurnalul American de Medicina care a implicat aproape 200 de persoane cu dureri de spate a constatat ca suplimentarea cu scoarta de salcie a condus la imbunatatiri semnificative si la reducerea durerii in comparatie cu cei care au primit placebo.

Poate proteja impotriva virusurilor si bacteriilor

Prin sprijinirea sistemului imunitar, aport de antioxidanti si reducerea inflamatiei, extractul de salcie alba poate fi folosit pentru a ajuta la scaderea febrei, la gestionarea simptomelor gripei si racelii si la accelerarea recuperarii dupa alte boli.
Protectia impotriva bacteriilor si virusilor pare sa se datoreze continutului de polifenoli si flavonoizi ai salciei albe, precum si a altor compusi. S-a demonstrat ca acesti antioxidanti au proprietati antiseptice si de reducere a febrei.

Poate ajuta la sustinerea performantei sportive

Deoarece poate oferi ameliorarea naturala a durerii, extractul de scoarta de salcie alba este folosit de unii sportivi pentru a sprijini performanta sportiva si recuperarea dupa efort.

Poate lupta impotriva durerilor de cap si poate stimula starea de spirit

Unele persoane utilizeaza scoarta de salcie alba pentru a atenua durerile de cap, oboseala si anxietatea.
Scoarta de salcie alba poate avea aceste efecte datorita potentialului sau antiinflamator si capacitatii de a reduce stresul oxidativ, ceea ce poate stimula functiile cognitive.

Care sunt potentialele riscuri, reactii adverse si interactiuni?

Consumul in doze mari de extract din scoarta de salcie alba poate fi periculos, deoarece prea multa salicina este capabila sa contribuie la o serie de probleme de sanatate in randul unor persoane, inclusiv tulburari de sangerare si leziuni renale.
Alte reactii adverse potentiale ar putea include tulburari digestive si mancarimi ale pielii. Persoanele care sunt predispuse la tulburari gastrice, in special cauzate de medicamente, ar trebui sa fie precauti atunci cand utilizati produse din scoarta de salcie.
Persoanele cu oricare dintre urmatoarele afectiuni de sanatate ar trebui sa evite utilizarea produselor din scoarta de salcie alba:
- Tulburari de sangerare (deoarece scoarta de salcie incetineste coagularea sangelui)
- Boli renale sau insuficienta renala
- Sensibilitate la aspirina/ Alergie la aspirina
- Astm
- Ulcere
- Diabet
- Guta
- Hemofilie
- Boli hepatice
- Daca ati suferit recent o interventie chirurgicala
Administrarea scoartei de salcie impreuna cu aspirina, beta-blocante, diuretice sau magneziu colina poate creste efectele si poate contribui la reactii adverse. De asemenea, nu ar trebui utilizat cu alte medicamente care incetinesc coagularea sangelui (anticoagulante), deoarece acest lucru creste riscul de sangerare necontrolata.
Deoarece cercetarile sunt limitate cu privire la utilizarea extractului de scoarta de salcie in timpul sarcinii, nu este recomandata. De asemenea, nu este recomandat copiilor mici sau in timpul alaptarii.

 

* Bibliografie:

Jillian Levy, White Willow Bark: The Natural Pain Reliever that Works Like Aspirin, Dr. Axe official website

Debra Rose Wilson, Willow Bark: Nature’s Aspirin, Healthline official website

 

Autor: Farmacist Marza Andreea Simona


Pagina actualizata la data de: 06-09-2023

Produse care contin Extract de salcie (Salix alba)

Non-farma (23)

Vezi Politica de confidentialitate date personale