Steatoza hepatica (Ficat gras) (afecțiuni medicale)

Definitie:

Steatoza hepatica - ficatul gras - este definita ca acumularea de grasime in exces la nivelul tesutului hepatic. Atunci cand acest proces este insotit de inflamatie, boala poarta numele de steatohepatita.

Steatoza hepatica implica acumularea de trigliceride si alte lipide in hepatocite. Acest fenomen este rezultatul metabolismului defectuos al acizilor grasi ce poate fi determinat de dezechilibrul dintre aportul de energie (calorii) si consum, afectiuni mitocondriale (alcool), rezistenta la insulina sau defecte ale receptorilor sau enzimelor implicate in acest metabolism.

 

Cauze:

Steatoza hepatica poate fi :

  • Determinata de consumul de alcool
  • Independenta de consumul de alcool (NAFLD - Non Alcoholic Fatty Liver Disease)

Practic se considera ca factor cauzal alcoolul atunci cand poate fi dovedit un consum de peste 20 gr. alcool pur pe zi pentru femei si respectiv peste 30 gr. pentru barbati.

Atunci cand steatoza hepatica non-alcoolica se asociaza cu inflamatie, suferinta hepatica se numeste steatohepatita non-alcoolica (NASH)si poate evolua spre ciroza si chiar spre hepatocarcinom.
Steatoza hepatica non-alcoolica este asociata cu obezitatea, toleranta alterata la glucoza (sau chiar diabet zaharat) si dislipidemia si a fost descrisa ca fiind manifestarea hepatica a sindromului metabolic.

Factorii implicati in aparitia steatozei hepatice sunt :

  • Elementele sindromului metabolic (impreuna sau separate) : diabetul zaharat de tip 2 sau toleranta alterata la glucoza, obezitatea centrala, dislipidemia, hipertensiunea arteriala
  • Sindromul ovarelor polichistice
  • Consumul excesiv de alcool
  • Infometarea sau pierderea rapida in greutate (inclusiv dupa chirurgia bariatrica) - probabil prin eliberarea rapida in circulatie a unei mari cantitati de acizi grasi liberi
  • Nutritia parenterala exclusiva
  • Hepatita B, hepatita C  sau infectia HIV
  • Medicamente: Amiodarona, Tamoxifen, Glucocorticoizi, Tetraciclina, Estrogeni, Metotrexat etc.
  • Tulburari metabolice
    • Boala Wilson
    • Tulburari de depozit ale glicogenului
    • Abetalipoproteinemia si hipobetalipoproteinemia
    • Galactozemia
    • Intoleranta ereditara la fructoza
    • Homocisteinuria
    • Boala Refsum
    • Deficienta sistemica de carnitina
    • Tirozinemie
    • Boala Christian - Weber

Simptome:

Majoritatea pacientilor cu steatoza hepatica sunt asimptomatici, desi la o abordare mai atenta, multi dintre acestia descriu simptome nespecifice ca oboseala, stare generala influentata, jena sau dureri in hipocondrul drept.
Pacientii cu boala avansata pot prezenta semne de ciroza : ascita, edeme sau icter.

 

Diagnosticare:

Adesea boala este diagnosticata intamplator, in urma depistarii unor teste medicale anormale la examene de rutina : transaminaze crescute, aspect ecografic sugestiv.

Steatoza hepatica poate exista in absenta oricaror semne obiective la examenul clinic.

Investiagtiile imagistice utile in diagnosticul steatozei hepatice sunt :

  • ecografia abdominala
  • tomografia computerizata
  • rezonanta magnetica nucleara

Teste de sange precum transaminazele hepatice (AST/ALT) pot prezenta valori ridicate.Acestea vor fi interpretate in context clinic.

 

Tratament:

Nu exista un tratament specific pentru steatoza hepatica.Tratamentul de regula cuprinde masuri precum pierderea in greutate, renuntarea la alcool si regim alimentar.

In cazuri complicate se urmaresc recomandarile medicilor.

 

Bibliografie:

Carol DerSarkissian MD ,Fatty liver desease, MDweb official website

Dr. George Gherlan, Medic primar boli infectioase, Steatoza hepatica- ficatul gras, Centrul Medical de Diagnostic si Tratament "Dr. Victor Babes"

Atenție! Acest articol are un caracter strict informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a urma orice tratament.
Informatiile din prezenta sectiune sunt cu titlu exemplificativ si au la bază date incluse în prospectele medicale. Orice decizie privind achizitionarea unui produs apartine exclusiv consumatorului, în baza unei opinii medicale de specialitate.
Pagina actualizata la data de: 20-07-2022

Produse utilizate în baza recomandării medicale în Steatoza hepatica (Ficat gras)

Vezi Politica de confidentialitate date personale