Ce este Paducelul?
Paducelul este cunoscut sub denumirea stiintifica Crataegus monogyna. Paducelul este un arbust, ce face parte din familia Rosaceae.
Care sunt principiile active din Paducel?
Principalii compusi bioactivi din paducel sunt:
■ bioflavonoide
■ uleiuri volatile
■ acizi organici (oleanolic, malic, cafeic)
■ vitamine (C, B)
Care sunt beneficiile paducelului?
Potrivit unui raport* al Memorial Sloan Kettering Cancer Center, oamenii de stiinta cred ca paducelul aduce beneficii inimii, provocand o relaxare a muschilor netezi care captusesc arterele coronare, crescand astfel fluxul de sange catre inima.
Poate fi benefic in insuficienta cardiaca cronica
Conform unei analize* din 2008 a 14 studii care au inclus un total de 855 de pacienti cu insuficienta cardiaca cronica, paducelul poate ajuta la gestionarea simptomelor si la imbunatatirea rezultatelor fiziologice. Constatarile revizuirii indica faptul ca extractul de paducel poate duce la imbunatatirea tolerantei la efort si a simptomelor, cum ar fi oboseala si dificultati de respiratie.
Poate sa reduca tensiune arteriala crescuta
Studiile cu paducel sunt contradictorii pentru eficacitatea acestuia in reducerea tensiunii arteriale crescute. Intr-un studiu* pilot publicat in 2002, 38 de voluntari usor hipertensivi au fost alocati unui supliment zilnic de magneziu si extract de paducel sau un placebo. Dupa 10 saptamani, cei 19 subiecti care au luat extract de paducel au aratat o reducere mai mare a tensiunii arteriale diastolice in repaus decat alti membri ai studiului. In plus, participantii care au administrat paducel au avut un nivel mai scazut de anxietate.
Poate fi benefic in angina pectorala
Paducelul a aratat beneficii pentru durerea toracica (angina pectorala) la pacientii cu insuficienta cardiaca congestiva. Studiile* sugereaza ca paducelul poate ajuta la reducerea nivelului de grasimi din sange (inclusiv colesterol) si poate ajuta la reducerea riscului de instalare al aterosclerozei.
Paducelul este aprobat pentru insuficienta cardiaca congestiva de catre Comisia E din Germania, un grup de experti care evalueaza remediile pe baza de plante. Cu toate acestea, avand in vedere natura extrem de grava a bolilor de inima, este obligatoriu sa nu incercati sa autotratati o afectiune a inimii cu paducel sau orice alt remediu pe baza de plante. Asigurati-va ca va consultati medicul daca aveti in vedere utilizarea paducelului in tratamentul unei probleme cardiace.
Care sunt posibilele reactii adverse si contraindicatii?
Paducelul este in general considerat sigur atunci cand este utilizat in dozele recomandate pe termen scurt (pana la 16 saptamani).Cele mai frecvente efecte adverse sunt vertijul si ametelile, desi mai rar pot declansa greata si alte simptome intestinale, oboseala, dureri de cap, palpitatii, sedare, sangerari nazale si transpiratie excesiva. Supradozajul poate duce la scaderea tensiunii arteriale si la aritmii cardiace.
Paducelul poate creste eficacitatea unor medicamente pentru inima sau poate interfera cu ele. Administrati paducel numai sub supravegherea medicului.
☐ Cathy Wong, What Is Hawthorn?, Learn about the heart benefits of this antioxidant-rich herb, Verywell Health official website
Autor: Farmacist Marza Andreea Simona