Indicatii:
Levitra conţine vardenafil, care face parte dintr-o clasă de medicamente numite inhibitori ai fosfodiesterazei de tip 5. Aceştia sunt utilizaţi pentru tratamentul disfuncţiei erectile la bărbaţii adulţi, o afecţiune care implică dificultăţi în obţinerea şi menţinerea erecţiei.
Cel puţin unul din zece bărbaţi au probleme în a obţine sau a menţine o erecţie la un anumit moment.
Pot exista cauze fizice sau psihologice sau un amestec din ambele. Indiferent de cauză, datorită modificărilor muşchilor şi vaselor de sânge, o cantitate insuficientă de sânge ajunge în penis ca să determine erecţia şi să o menţină.
Levitra va acţiona numai când sunteţi stimulat sexual. Levitra acţionează prin reducerea acţiunii unei substanţe chimice din organism care elimină erecţia. Levitra permite ca erecţia să dureze suficient de mult timp pentru o activitate sexuală completă şi satisfăcătoare.
Contraindicaţii:
Nu utilizaţi Levitra:
- dacă sunteţi alergic la vardenafil sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Precautii:
Înainte să utilizaţi Levitra, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Sarcina şi alăptarea:
Levitra nu este destinat utilizării de către femei.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
La unele persoane, Levitra poate determina ameţeli sau le poate afecta vederea. Dacă simţiţi ameţeli sau dacă vă este afectată vederea după ce utilizaţi Levitra, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje.
Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Doza recomandată este de 10 mg.
Luaţi un comprimat de Levitra cu 25-60 minute înainte de activitatea sexuală. În cazul stimulării sexuale puteţi obţine o erecţie oricând în intervalul de 25 minute până la 4-5 ore de la momentul administrării Levitra.
- Înghiţiţi comprimatul cu apă (un pahar).
Nu luaţi Levitra comprimate filmate împreună cu orice alte forme farmaceutice de Levitra.
Nu luaţi Levitra mai mult de o dată pe zi.
Spuneţi medicului dumneavoastră în cazul în care credeţi că efectul Levitra este prea slab sau prea puternic. Medicul ar putea sa vă sugereze să treceţi la o formă farmaceutică alternativă de Levitra, cu o doză diferită, în funcţie de cât de bun este efectul obţinut.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compozitie:
- Substanţa activă este vardenafil. Fiecare comprimat conţine vardenafil 10 mg (sub formă de clorhidrat).
- Celelalte componente ale comprimatelor sunt:
Nucleu: crospovidonă, stearat de magneziu, celuloză microcristalină, dioxid de siliciu coloidal anhidru;
Film: macrogol 400, hipromeloză, dioxid de titan (E171), oxid galben de fer (E172), oxid roşu de fer (E172).
Prezentare:
4 comprimate
Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.