Acid zoledronic (substanța activă)

Definitie:

Acidul zoledronic are actiune predominanta asupra sistemului osos fiind un inhibitor al resorbtiei osteoclastice osoase.

Medicamentele care contin acid zoledronic fac parte din clasa farmacoterapeutica: medicamente pentru tratamentul afectiunilor osoase, bifosfonati.

 

Actiune farmacologica:

Actiunea selectiva a bifosfonatilor la nivelul osului se bazeaza pe inalta lor afinitate pentru osul mineralizat, dar mecanismul molecular precis care duce la inhibarea activitatii osteoclastice nu este inca elucidat. In studiile pe termen lung efectuate la animale, acidul zoledronic inhiba resorbtia osoasa, fara efecte defavorabile asupra formarii, mineralizarii sau proprietatilor mecanice ale osului.

In plus fata de actiunea puternica de inhibare a resorbtiei osoase, acidul zoledronic poseda, de asemenea, mai multe proprietati antitumorale, care pot contribui la eficacitatea sa globala in tratamentul metastazelor osoase. Urmatoarele proprietati au fost demonstrate in studiile preclinice:

- In vivo: inhibare a resorbtiei osteoclastice osoase, care modifica microstructura maduvei osoase, facand-o mai putin permisiva la cresterea celulei tumorale, actiune antiangiogena si actiune analgezica.

- In vitro: inhibare a proliferarii osteoblastice, actiune citostatica directa si pro-apoptotica asupra celulelor tumorale, efect citostatic sinergic cu alte medicamente antitumorale, actiune anti- adeziva/anti-invaziva.

 

Indicatii terapeutice:

- Prevenirea manifestarilor osoase (fracturi patologice, compresie spinala, iradiere sau chirurgie la nivel osos sau hipercalcemie indusa de tumori) la pacienti adulti cu tumori maligne in stadiu avansat, cu implicare osoasa.

- Tratamentul pacientilor adulti cu hipercalcemie indusa de tumori (HIT).

 

Reactii adverse:

In decurs de trei zile de la administrarea acidului zoledronic, a fost raportata frecvent o reactie de faza acuta, cu simptome incluzand dureri osoase, febra, oboseala, artralgie, mialgie, rigiditate si artrita cu edematiere ulterioara a articulatiilor. Aceste simptome dispar, de obicei, in cateva zile.

Riscurile majore identificate a fi asociate administrarii acidului zoledronic in indicatiile aprobate sunt urmatoarele: insuficienta renala, osteonecroza de maxilar, reactie de faza acuta, hipocalcemie, fibrilatie atriala, anafilaxie, boala pulmonara interstitiala. 

A se consulta prospectul produsului ce contine acid zolendronic pentru lista completa a reactiilor adverse.

 

Profil de siguranta:

Acest medicament se elibereaza numai pe baza de prescriptie medicala! Administrati  medicamentul asa cum v-a fost prescris de medic!

Adresati-va medicului dvs. in cazul in care aveti intrebari sau nelamuriri cu privire la tratament sau aveti ingrijorari cu privire la starea dvs. de sanatate!

 

Bibliografie:

Agentia Nationala a Medicamentului, platforma online oficiala

Platforma online Mediately

 

 

Atenție! Acest articol are un caracter strict informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a urma orice tratament.
Informatiile din prezenta sectiune sunt cu titlu exemplificativ si au la bază date incluse în prospectele medicale. Orice decizie privind achizitionarea unui produs apartine exclusiv consumatorului, în baza unei opinii medicale de specialitate.
Pagina actualizata la data de: 15-03-2024

Medicamente care contin Acid zoledronic

Momentan, nu exista nici un produs disponibil.

Vezi Politica de confidentialitate date personale