Fenobarbital (substanța activă)

Definitie:

Fenobarbitalul este un medicament antiepileptic care face parte din grupul barbituricelor.

Medicamentele care contin fenobarbital sunt incadrate in clasa farmacoterapeutica: antiepileptice, barbiturice si derivati.

 

Actiune farmacologica:

Efectul sau se datoreaza probabil facilitarii actiunii inhibitoare a GABA. Barbituricele se fixeaza de un sediu reglator alosteric pe receptorul GABA-ergic, favorizand actiunea GABA de deschidere a canalelor de clor, cu hiperpolarizare consecutiva. De asemenea, inhiba efectele stimulatoare ale glutamatului, mediate de activarea receptorului de tip QUIS al acestui neurotransmitator excitator in sistemul nervos central. La concentratii mari se produce micsorarea conductantei sodiului si calciului prin blocarea canalelor respective.
In doze mici produce sedare (efect de calmare, de reducere a excitatiei), la doze mari produce succesiv: hipnoza, anestezie, coma, moarte. Astfel, gradul de deprimare a activitatii sistemului nervos central depinde de doza. Nu creste pragul durerii si nu are proprietati analgezice si chiar poate exacerba durerea.
Fenobarbitalul stimuleaza enzimele citocromului P450, responsabile de metabolizarea unor medicamente (diminueaza actiunea multor medicamente si concentratia plasmatica a acestora), dar si a unor substante existente in mod normal al organismului, cum ar fi bilirubina, ceea ce il face util in tratamentul hiperbilirubinemiei cu bilirubina neconjugata. Datorita actiunii inductoare enzimatice, fenobarbitalul stimuleaza sinteza proteinelor Y si Z si creste activitatea glucuroniltransferazei hepatice si consecutiv, favorizeaza patrunderea in hepatocite si conjugarea bilirubinei.
Fenobarbitalul stimuleaza secretia biliara, marind volumul acesteia si eliminarea de saruri biliare: efect coleretic. 

 

Indicatii terapeutice:

Ca antiepileptic:
Se administreaza in monoterapie sau asociat cu alte antiepileptice pentru tratamentul epilepsiei: epilepsia partiala cu sau fara generalizare secundara, epilepsia generalizata: crize tonice, clonice, tonico-clonice.
De asemenea, se administreaza in status epilepticus.

Ca hipnotic si sedativ:
Se administreaza pentru tratamentul starilor de agitatie psihomotorie, starilor nevrotice sau starilor care apar ca reactii adverse ale unor medicamente stimulante ale sistemului nervos central.
Se administreaza in cazul afectiunilor medicale sau chirurgicale care necesita sedare, precum hipertensiune arteriala sau cardiopatie ischemica.
Se utilizeaza ca medicatie prenarcotica.
Se administreaza in crize convulsive in intoxicatiile cu stricnina, in tetanus.

Ca inductor enzimatic hepatic si coleretic:
Se administreaza pentru tratamentul icterelor congenitale cronice cu bilirubina neconjugata, precum si in anumite cazuri de colestaza hepatica.
De asemenea, se administreaza in malarie in stadiul de afectare cerebrala. 

 

Reactii adverse:

Tulburari ale sistemului nervos

Frecvente: somnolenta (dificultati de trezire, uneori cu vorbire ingreunata), tulburari cognitive, afectarea memoriei, sedarea, cel mai frecvent efect advers, devine deseori mai putin intensa, in tratamentul pe termen lung;

Mai putin frecvente: coordonare anormala si probleme de echilibru - apar mai ales la doze mari; agitatie, confuzie, hiperkinezie, ataxie, depresie SNC, iritabilitate, tulburari de memorie, scaderea capacitatii de concentrare, halucinatii, vertij cu cefalee, cosmaruri nocturne.

Rare: tulburari de atentie.

Cu frecventa necunoscuta: amnezie, diskinezie, nistagmus, - excitatie paradoxala, neliniste psihomotorie  si stari confuzionale apar mai ales la batrani; reactii paradoxale (recrudescenta crizelor sau aparitia unui alt tip de crize).

Dificultati de mers.

 

Tulburari psihice

Frecvente: comportament anormal - agitatie si agresiune.

Mai putin frecvente: modificari ale dispozitiei, tulburari de somn/insomnie.

Cu frecventa necunoscuta: dependenta, toleranta; dependenta fizica; sindromul de sevraj (tremor, anxietate, slabiciune, neliniste, greata, voma, convulsii, stari delirante); bradipsihie.

 

Tulburari respiratorii, toracice si mediastinale

Mai putin frecvente: hipoventilatie, apnee.

Cu frecventa necunoscuta: deprimare respiratorie - apare mai ales la doze mari, laringospasm, bronhospasm.

Tulburari cardiace

Mai putin frecvente: bradicardie, sincopa.

Cu frecventa necunoscuta: oprire cardiaca.

 

Tulburari vasculare

Mai putin frecvente: hipotensiune arteriala.

 

Tulburari gastro-intestinale

Frecvente: greata, varsaturi.

Mai putin frecvente: constipatie.

 

Tulburari hepatobiliare

Frecvente: cresterea gama glutamiltransferazei, transaminazelor si a fosfatazei alcaline.

Mai putin frecvente: tulburari ale functiei ficatului.

Cu frecventa necunoscuta: hepatita, colestaza.

 

Tulburari endocrine

Cu frecventa necunoscuta: scaderea concentratiei serice a hormonilor tiroidieni; acnee si hirsutism la adolescenti; scaderea potentei sexuale si a fertilitatii, ginecomastie; interferente cu metabolismul vitaminei D (scaderea 1,25 hidroxicolecalciferol), cresterea fosfatazei alcaline, hipocalcemie; cu toate acestea osteomalacia evidenta clinic se manifesta rar; aceste efecte sunt exacerbate dupa politerapie sau daca exista o expunere redusa la soare.

 

Tulburari congenitale, familiale si genetice

 

Tulburari hematologice si limfatice

Cu frecventa necunoscuta: pancitopenie, anemie aplastica, agranulocitoza, anemie prin deficit de folati, neutropenie, leucopenie, trombopenie.

 

Afectiuni cutanate si ale tesutului subcutanat

Frecvente: dermatita alergica (in special eruptie cutanata maculopapuloasa, morbiliforma sau scarlatiniforma).

Cu frecventa necunoscuta: eruptie medicamentoasa fixa.

Este posibila aparitia reactiilor adverse cutanate severe, inclusiv cazuri extrem de rare de necroliza epidermica toxica (NET), sindromul Stevens-Johnson (SSJ) si dermatita exfoliativa.

Reactii medicamentoase cu eozinofilie si simptome sistemice.

Exista cazuri foarte rare de reactii incrucisate intre fenobarbital, fenitoina si carbamazepina, ceea ce impune prudenta in inlocuirea fenobarbitalului cu unul dintre cele doua antiepileptice.

 

Tulburari musculo-scheletice si ale tesutului conjunctiv

Frecvente: contractura Dupuytren.

Mai putin frecvente: artralgii (sindrom umar-mana, reumatism indus de fenobarbital).

Cu frecventa necunoscuta:

- miopatie - apare in tratamentul asociat cu anticonvulsivante; cazuri de retractie a aponevrozelor palmare sau plantare, boala Peyronie.

- scaderea densitatii osoase, osteopenie, osteoporoza si fracturi la pacientii cu tratament de lunga durata

Tratamentul trebuie intrerupt in cazul aparitiei reactiilor adverse grave care afecteaza functia hepatica si/sau a reactiilor cutanate si/sau de hipersensibilitate.

 

Tulburari generale si la nivelul locului de administrare in cazul formei injectabile:

Mai putin frecvente: reactii la locul de administrare (durere locala, tromboflebita); febra.

A se consulta prospectul produsului ce contine fenobarbital pentru lista completa a reactiilor adverse. 

Profil de siguranta:

Acest medicament se elibereaza numai pe baza de prescriptie medicala! Administrati  medicamentul asa cum v-a fost prescris de medic!

Adresati-va medicului dvs. in cazul in care aveti intrebari sau nelamuriri cu privire la tratament sau aveti ingrijorari cu privire la starea dvs. de sanatate!

 

Bibliografie:

Agentia Nationala a Medicamentului, platforma online oficiala

 

 

 

Atenție! Acest articol are un caracter strict informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a urma orice tratament.
Informatiile din prezenta sectiune sunt cu titlu exemplificativ si au la bază date incluse în prospectele medicale. Orice decizie privind achizitionarea unui produs apartine exclusiv consumatorului, în baza unei opinii medicale de specialitate.
Pagina actualizata la data de: 16-01-2024

Medicamente care contin Fenobarbital

Medicamente(1)

Vezi Politica de confidentialitate date personale