Goserelina (substanța activă)

Definitie:

Goserelina este un analog de LHRH utilizat in tratamentul cancerului de prostata.

Medicamentel care contin goserelina sunt incadrate in grupa farmacoterapeutica: terapia endocrina, hormoni si substante inrudite, analogi de gonado-relina.

 

Actiune farmacologica:

Goserelina inhiba secretia hipofizara de LH, determinand scaderea concentratiei plasmatice de testosteron la barbati si de estradiol la femei. Efectele sunt reversibile la intreruperea tratamentului. 

 

Indicatii terapeutice:

Goserelina este indicata pentru tratamentul carcinomului de prostata in urmatoarele situatii:

- Carcinom de prostata metastazat; in acest caz goserelina are beneficii legate de rata de supravietuire comparabile castrarii chirurgicale.

- Carcinom de prostata local avansat, ca o alternativa la castrarea chirurgicala; in acest caz goserelina are beneficii legate de rata de supravietuire comparabile tratamentului antiandrogenic.

- Ca tratament adjuvant al radioterapiei la pacientii cu carcinom de prostata localizat cu risc crescut de progresie sau carcinom de prostata local avansat: goserelina a imbunatatit supravietuirea fara semne de boala si supravietuirea generala.

- Ca tratament adjuvant inainte de radioterapie la pacientii cu carcinom de prostata localizat cu risc crescut de progresie sau carcinom de prostata local avansat; goserelina a imbunatatit supravietuirea fara semne de boala.

- Ca tratament adjuvant al prostatectomiei radicale la pacientii cu carcinom de prostata local avansat cu risc crescut de progresie a bolii: goserelina a imbunatatit supravietuirea fara semne de boala.

 

Reactii adverse:

Reactii alergice:
Acestea sunt rare. Simptomele includ aparitia brusca a:
- Eruptii, mancarimi sau pustule pe piele.
- Umflarea fetei, buzelor, limbii sau altor parti ale corpului.
- Dificultati in respiratie, wheezing.
Daca aceste reactii apar, pacientul trebuie sa se prezinte la medic imediat.

Afectare la locul de injectare (incluzand vatamarea vaselor de sange din abdomen) a fost raportata dupa injectarea goserelinei. In cazuri foarte rare, aceasta a cauzat sangerare severa. Se recomanda consultarea imediata a medicului daca apar oricare dintre urmatoarele simptome:
- Durere abdominala
- Distensie abdominala
- Dificultati la respiratie
- Ameteli
- Tensiune arteriala scazuta si/sau alterarea starii de constienta.


Alte reactii adverse posibile:

Foarte frecvente 
- Bufeuri si transpiratii. Ocazional, aceste reactii adverse pot continua pentru un timp (posibil luni) dupa incetarea administrarii goserelinei.
- Scaderea dorintei sexuale si impotenta


Frecvente 
- Durere de spate sau probleme cu eliminarea urinii. Daca acest lucru se intampla, discutati cu medicul dumneavoastra.
- Durere de spate la inceputul tratamentului. Daca acest lucru se intampla, discutati cu medicul dumneavoastra.
- Scaderea consistentei oaselor
- Cresteri ale concentratiei de zahar din sange.
- Furnicaturi la nivelul degetelor de la maini sau picioare
- Eruptii pe piele
- Crestere in greutate
- Durere, vanatai, sangerare, roseata sau umflare a locului unde se injecteaza goserelina
- Reducerea functiei cardiace sau infarct miocardic
- Fluctuatii ale tensiunii arteriale
- Marirea pieptului si durere la nivelul pieptului
- Schimbari de dispozitie (inclusiv depresie)

Mai putin frecvente 
- Dureri ale articulatiilor

Foarte rare 
- Probleme psihice ce pot include halucinatii, gandire afectata si modificari de personalitate. Acestea sunt foarte rare.
- Dezvoltarea unei tumori a glandei pituitare din cap sau, daca deja aveti o tumora a glandei pituitare, goserelina poate face ca tumora sa sangereze sau sa se rupa. Aceste efecte sunt foarte rare. Tumorile pituitare pot cauza dureri de cap severe, senzatie de rau, varsaturi, pierderea vederii, pierderea cunostintei.

Cu frecventa necunoscuta
- Caderea parului
- Schimbari la nivelul sangelui
- Probleme ale ficatului
- Un cheag de sange in plamani, cauzand durere in piept sau dificultati in respiratie.
- Inflamarea plamanilor. Simptomele pot fi asemanatoare cu cele din pneumonie (dificultati in respiratie, tuse).
- Modificari in ECG (prelungirea intervalului QT)

A se consulta prospectul produsului ce contine goserelina pentru lista completa a reactiilor adverse.

 

Profil de siguranta:

Acest medicament se elibereaza numai pe baza de prescriptie medicala! Administrati  medicamentul asa cum v-a fost prescris de medic!

Adresati-va medicului dvs. in cazul in care aveti intrebari sau nelamuriri cu privire la tratament sau aveti ingrijorari cu privire la starea dvs. de sanatate!

 

Bibliografie:

Agentia Nationala a Medicamentului, platforma online oficiala

Lista de Medicamente Mediately

 

Autor: Farmacist Marza Andreea Simona

 

Atenție! Acest articol are un caracter strict informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a urma orice tratament.
Informatiile din prezenta sectiune sunt cu titlu exemplificativ si au la bază date incluse în prospectele medicale. Orice decizie privind achizitionarea unui produs apartine exclusiv consumatorului, în baza unei opinii medicale de specialitate.
Pagina actualizata la data de: 27-11-2023

Medicamente care contin Goserelina

Medicamente(2)

Vezi Politica de confidentialitate date personale