Albumina umana Grifols 200 g/l solutie perfuzabila, 1 x 100 ml, Instituto Grifols
Indicatii:
Albumina umană Grifols 200 g/l este o soluţie pentru perfuzie intravenoasă care conţine proteine extrase din plasma umană, care este partea lichidă a sângelui. Fiecare flacon conţine o soluţie de 200 g proteine plasmatice/litru, din care proteina albumină umană reprezintă cel puţin 95%.
Acest medicament aparţine unei grupe de medicamente denumite substituenţi de plasmă şi fracţiuni proteice plasmatice.
Albumina umană Grifols 200 g/l este utilizată pentru refacerea şi menţinerea volumului sanguin circulant acolo unde deficitul de volum a fost demonstrat, iar utilizarea unui substituent de plasmă este adecvată.
Alegerea albuminei în detrimentul unui substituent de plasmă artificial depinde de situaţia clinică particulară a pacientului şi se bazează pe recomandările oficiale.
Dacă aveţi orice întrebări despre utilizarea albuminei umane Grifols 200 g/l, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră.
Contraindicatii:
Nu utilizaţi Albumina umană Grifols:
- dacă sunteţi alergic la proteina albumină umană sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Precautii:
Înainte să luaţi Albumina umană Grifols, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Nu au fost observate efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Mod de administrare:
Albumina umană Grifols 200 g/l este un medicament destinat doar utilizării în spital. Aceasta va fi administrată ca perfuzie intravenoasă de către personalul medical şi nu poate fi autoadministrată.
Compozitie:
- Substanţa activă este albumină umană. 1 ml de albumină umană Grifols 200 g/l conţine 200 mg proteină plasmatică umană, din care cel puţin 95% reprezintă albumină umană.
- Celelalte componente sunt: caprilat de sodiu, N-acetiltriptofanat de sodiu şi apă pentru preparate injectabile.
Prezentare:
1 flacon x 100 ml
Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Specificatie |
Valori |
Categorie |
Medicamente |
Brand |
Instituto Grifols |
Albumina umana Grifols 200 g/l solutie perfuzabila, 1 x 100 ml, Instituto Grifols
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Albumina umana Grifols 200 g/l solutie perfuzabila, 1 x 100 ml, Instituto Grifols pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:
 15-10-2024
|
ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa