Analgezice antipiretice (grupa medicament)

Definitie
Analgezicele-antipiretice sunt medicamente care diminueaza sau suprima durerea si combat febra.
Sunt un grup de medicamente cu structura chimica variata care au drept caracteristica asociarea in
proportie variabila a actiunii analgezice, antipiretice si antiinflamatoare.


Clasificare
In functie de structura chimica:
derivati de acid salicilic: acid acetilsalicilic, acetilsalicilat de lizina, salicilamida, diflunisal, benorilat.
derivati de pirazolona: fenazona, aminofenazona, noraminofenazona, propifenazona.
derivati de p-aminofenol: paracetamol,fenacetina.
derivati de chinolina: glafenina.


In functie de eficacitate relativa( in ordine descrescatoare):
analgezica: metamizol, acid acetilsalicilic, paracetamol.
antipiretica: aminofenazona, acid acetilsalicilic, paracetamol.
antiinflamatoare: acid acetilsalicilic, aminofenazona.
antispastica musculotropa: metamizol, propifenazona.


Actiuni farmacodinamice ( farmacodinamie)
Actiunile farmacodinamice principale, utile in terapie, de intensitate variabila, in functie de grupa chimica sunt:analgezica, antipitretica antiinflamatoare, antispastica ( pe musculatura neteda, musculotropa). Nu au actiune sedativa sau euforizanta.
Actiunea analgezica este de intensitate moderata, inferioara analgezicelor opioide. Sunt eficace in special fata de durerile somatice, indeosebi de natura inflamatoare ( dureri reumatismale) si in cazul unor dureri viscerale( cefalee, dismenoree, dureri postoperatorii).


Mecanismul de actiune : periferic – analgezic si antiinflamator prin inhibarea sintezei de prostaglandine
cu efect inflamator, inhiband enzima cu rol in formarea lor(ciclooxigenaza).
Actiunea antipiretica se manifesta prin reducerea febrei.
Nu sunt hipotermizante, nu produc scaderea temperaturii normale a corpului.

reduc la normal nivelul functional ridicat al centrilor termoreglatori( vasodilatatie periferica, sudoratie)
la nivel celular si molecular, inhiba biosinteza de prostaglandina 2, cu efect de ridicare al nivelului functional al centrului termoreglator hipotalamic.


Indicatii ( Farmacoterapie)
Datorate actiunii analgezice:
nevralgii ( dentara, intercostala, sciatica etc.), artralgii (artrite, artroze etc.)
afectiuni ortopedice ( entorse, luxatii, fracturi)
dureri postoperatorii moderate
cefalee

Datorate actiunii analgezice si antipiretice:
infectii virale acute ale cailor aeriene superioare cu febra ( medicatie simptomatic patogenica in
formele usoare si medii, necomplicate)
in febrele infectioase se pot asocia medicatiei specifice in urma tratamentului prescris de catre medic.
Datorate actiunii analgezice si antispastice:
colici ( renale, biliare)
dismenoree


Profil de siguranta ( farmacotoxicologie)
Nu produc euforie, toleranta, farmacodependenta, toxicomanie, deprimare respiratorie.
Sensibilizarea si reactiile alergice sunt incrucisate cu grupa antiinflamatoarelor nesteroidiene.

A se consulta medicul in caz de afectiuni cronice preexistente, daca simptomele persista sau starea de sanatate evolueaza negativ.
Efectele secundare sunt specifice fiecarei substante.


Aurelia Nicoleta Cristea, Tratat de Farmacologie, Editia I

Barbara G. Wells, Terry L. Schwinghammer, Joseph T. DiPiro, Cecily V. DiPiro, Manual de Farmacoterapie, Editia a X-a, Editura Prior, 2019

Atenție! Acest articol are un caracter strict informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a urma orice tratament.
Informatiile din prezenta sectiune sunt cu titlu exemplificativ si au la bază date incluse în prospectele medicale. Orice decizie privind achizitionarea unui produs apartine exclusiv consumatorului, în baza unei opinii medicale de specialitate.
Pagina actualizata la data de: 16-04-2024

Medicamente din clasa Analgezice antipiretice

Medicamente(18)

Vezi Politica de confidentialitate date personale