Indicatii:
Gluconatul de calciu este o soluţie pentru creşterea valorii calciului din sânge.
Este utilizat pentru a administra calciu pacienţilor cu niveluri extrem de reduse de calciu în sânge (hipocalcemie) şi care prezintă simptome acute cum ar fi reducerea sensibilităţii la nivelul pielii (amorţeală, mâncărimi, senzaţie de arsură), contracturi musculare (tetanie), crampe la nivelul mâinilor şi picioarelor, colici, slăbiciune musculară, dificultăţi de vorbire şi confuzie, şi care poate duce în cele din urmă la crize convulsive.
Contraindicatii:
Nu utilizaţi Gluconat de calciu:
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la substanţa activă sau la oricare dintre celelalte componente ale Gluconat de calciu.
Precautii:
Înainte să utilizaţi Gluconat de calciu, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina:
Calciul traversează bariera fetoplacentară; la făt, concentraţia plasmatică depăşeşte valorile plasmatice la mamă.
Gluconat de calciu 94 mg/ml nu trebuie utilizat în timpul sarcinii cu excepţia cazului în care starea clinică a pacientei impune tratamentul. Doza administrată trebuie calculată atent, iar valorile serice ale calciului trebuie evaluate periodic pentru a se evita hipercalcemia, care poate avea efecte nocive la făt.
Alăptarea:
Calciul se excretă în laptele matern. Trebuie avut în vedere acest aspect în cazul administrării calciului la femeile care alăptează.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Gluconat de calciu nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Mod de administrare:
Doze:
Medicul dumneavoastră va selecta doza necesară pentru creşterea nivelului de calciu din sângele dumneavoastră/din sângele copilului dumneavoastră până la atingerea unor valori normale.
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani:
Doza uzuală de iniţiere este de 10 ml, o fiolă de Gluconat de calciu 94 mg/ml. Dacă este necesar, se pot administra doze suplimentare până la atingerea unor valori normale ale calciului din sânge sau până la dispariţia simptomelor.
Sugari şi copii cu vârsta până la 12 ani:
Medicul va decide doza şi modul de administrare în funcţie de nivelul de calciu din sânge şi de severitatea simptomelor. În cazul apariţiei unor simptome uşoare manifeste la nivelul sistemului nervos şi muscular, se recomandă preparatele de calciu cu administrare orală.
Dozele aproximative de iniţiere sunt următoarele:
- Sugari, copii de vârstă mică şi copii cu vârsta până la 3 ani: 0,4 – 1 ml pe kg
- Copii cu vârsta între 4 şi 12 ani: 0,2 – 0,5 ml pe kg .
Vârstnici:
Anumite tulburări care se asociază uneori cu vârsta înaintată, cum ar fi insuficienţa renală şi alimentaţia insuficientă (malnutriţia) pot afecta tolerabilitatea gluconatului de calciu astfel încât trebuie să se opteze pentru o doză mai mică.
În cazul unor niveluri extrem de scăzute ale calciului în sânge însoţite, de ex., de disfuncţie cardiacă, pot fi necesare doze mai mari pentru creşterea rapidă a nivelurilor de calciu din sânge (până la 2 ml pe kg).
Dacă este necesar, administrarea calciului se poate repeta. Concentraţia dozelor ulterioare va depinde de nivelurile actuale ale calciului în sânge. După administrarea intravenoasă poate fi necesar tratamentul cu preparate orale de calciu, de exemplu, în cazurile de deficit al vitaminei D
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Compozitie:
- Substanţa activă este gluconatul de calciu. 1 ml de soluţie injectabilă conţine 94 mg de gluconat de calciu, echivalent cu 0,23 mmol calciu. Fiecare fiolă de soluţie injectabilă 10 ml conţine 940 mg de gluconat de calciu pentru utilizare parenterală, echivalent cu 2,25 mmoli de calciu.
- Celelalte componente sunt zaharat de calciu tetrahidrat, apă pentru preparate injectabile.
Prezentare:
20 fiole x 10 ml
Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
..