Se eliberează
DOAR DIN FARMACIE
în baza rețetei medicale
Brand: GLAXOSMITHKLINE
Cod produs: 5054626300605
Data expirarii: 01-11-2027
Document: Prospect
Vandut de: Farmacia Tei SRL
La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.
Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.
Indicatii:
SEROXAT este un tratament pentru adulţii cu depresie şi/sau tulburări de anxietate. Tulburările de anxietate pentru tratamentul cărora se foloseşte SEROXAT sunt: tulburarea obsesiv compulsivă (gânduri repetitive, obsesive, însoţite de comportament necontrolabil), tulburarea de panică (atacuri de panică, incluzându-le pe cele provocate de agorafobie, care reprezintă frică de spaţii deschise), tulburarea de anxietate socială (frica sau evitarea situaţiilor sociale), tulburarea de stres post-traumatic
(anxietate provocată de un eveniment traumatizant) şi tulburarea anxioasă generalizată (senzaţie generală de nervozitate sau anxietate crescută).
SEROXAT face parte dintr-o clasă de medicamente denumită ISRS (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei). Fiecare persoană are la nivelul creierului o substanţă denumită serotonină. Persoanele care au depresie sau sunt anxioase au concentraţii de serotonină mai scăzute comparativ cu celelalte persoane. Nu este pe deplin înţeles cum acţionează SEROXAT şi alţi ISRS, dar ei pot ajuta deoarece cresc nivelul de serotonină din creier. Tratarea corectă a depresiei sau anxietăţii este importantă pentru a vă ajuta să vă simţiţi mai bine.
Contraindicatii:
Nu luaţi SEROXAT:
- dacă sunteţi alergic la paroxetină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Precautii:
Înainte să utilizaţi SEROXAT, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina:
În cazul copiilor ai căror mame au luat Seroxat în timpul primelor luni de sarcină, a fost raportată o creştere a riscului de apariţie a defectelor din naştere, în special a celor care afectează inima. În populaţia generală, aproximativ 1 din 100 de copii se nasc cu un defect al inimii. Acest risc a crescut până la 2 din 100 de copii în cazul mamelor care au luat Seroxat. Dumneavoastră şi medicul dumneavoastră puteţi decide că este mai bine pentru dumneavoastră să treceţi la alt tratament sau să întrerupeţi treptat administrarea SEROXAT în timpul sarcinii. Cu toate acestea, în funcţie de starea dumneavoastră, medicul vă poate sugera faptul că este mai bine să continuaţi să luaţi SEROXAT.
Asiguraţi-vă că asistenta sau medicul dumneavoastră ştiu că luaţi Seroxat. Administrate în timpul sarcinii, mai ales în cazul ultimelor luni de sarcină, medicamentele ca Seroxat pot creşte riscul apariţiei unei afecţiuni grave la nou-născuţi, cunoscută sub numele de hipertensiune pulmonară persistentă a nou-născutului. În cazul acesteia, presiunea sângelui la nivelul vaselor de sânge localizate între inima şi plămânii nou-născutului este prea mare. Dacă luaţi SEROXAT în timpul ultimelor 3 luni de sarcină, este posibil ca nou-născutul să sufere şi de alte afecţiuni care se manifestă în general în primele 24 de ore de la naştere. Simptomele includ:
-probleme de respiraţie
-piele de culoare albastru-violaceu sau temperatură prea mare sau prea mică
-buze vineţii
-vărsături sau incapacitate de a se alimenta corespunzător
-oboseală, incapacitate de a dormi sau plâns continuu
-muşchi rigizi sau fără vigoare
-tremor, frisoane sau convulsii
-reflexe exagerate.
Dacă nou-născutul dumneavoastră prezintă oricare dintre aceste simptome la naştere sau aveţi îngrijorări în ceea ce priveşte sănătatea copilului dumneavoastră, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau asistentei, care vă vor oferi sfaturi.
Alăptarea:
SEROXAT poate trece în laptele matern în cantităţi foarte mici. Dacă luaţi SEROXAT, duceţi-vă din nou şi discutaţi cu medicul dumneavoastră, înainte să începeţi să alăptaţi. Împreună cu medicul dumneavoastră puteţi decide dacă puteţi să alăptaţi în timp ce luaţi SEROXAT.
Fertilitatea:
În urma studiilor pe animale s-a demonstrat că paroxetina scade calitatea spermei. Deși teoretic acest lucru ar putea avea influenţă asupra fertilităţii, impactul asupra fertilităţii umane nu a fost încă observat.
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor:
Reacţiile adverse posibile ale SEROXAT includ ameţeli, confuzie, somnolenţă sau vedere înceţoşată.
Mod de administrare:
Dozele uzuale pentru afecţiuni diferite sunt prezentate mai jos.
Doza iniţială Doza zilnică recomandată:
Doza maximă zilnică:
- Depresie 20 mg 20 mg 50 mg
- Tulburare obsesiv compulsivă 20 mg 40 mg 60 mg
- Tulburare de panică 10 mg 40 mg 60 mg
- Tulburare de anxietate socială 20 mg 20 mg 50 mg
- Tulburare de stres post-traumatic 20 mg 20 mg 50 mg
- Tulburare anxioasă generalizată 20 mg 20 mg 50 mg
Medicul dumneavoastră vă va sfătui ce doză să luaţi când începeţi să luaţi prima dată SEROXAT. Majoritatea persoanelor încep să se simtă mai bine după aproximativ două săptămâni.
Compozitie:
Comprimate filmate de 20 mg
Substanţa activă este paroxetina (20 mg), sub formă de clorhidrat hemihidrat.
Celelalte componente sunt: Nucleul comprimatului: hidrogenfosfat de calciu dihidrat , stearat de magneziu şi amidonglicolat de sodiu (tip A). Filmul comprimatului: hipromeloză , dioxid de titan (E171), macrogol 400 şi polisorbat 80.
Comprimate filmate de 30 mg
Substanţa activă este paroxetina (30 mg), sub formă de clorhidrat hemihidrat.
Celelalte componente sunt: Nucleul comprimatului: hidrogenfosfat de calciu dihidrat, stearat de magneziu şi amidonglicolat de sodiu (tip A). Filmul comprimatului: hipromeloză, dioxid de titan (E171), macrogol 400, polisorbat 80 şi indigotină (E132).
Prezentare:
30 comprimate filmate
Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
| Specificatie | Valori |
|---|---|
| Categorie | Medicamente |
| Brand | Glaxosmithkline |
| Stoc | În stoc |
| Disponibil in farmacii | Brasov, Lacul Tei, Biharia, Craiova, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Rahova, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni, Blejoi (Ploiesti) |
| Cod produs | 5054626300605 |
| Data de expirare | 2027-11-01 |