Clo-Ekarzin, 0,50 mg/10 mg/g crema, 15 g, Antibiotice SA

betametazonă, clotrimazol

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: ANTIBIOTICE SA

Cod produs: 5944736008198

Data expirarii: 30-06-2024

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

26,96 LEI
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Clo-Ekarzin, 0,50 mg/10 mg/g crema, 15 g, Antibiotice SA [5944736008198]

Indicatii:
Clo-Ekarzin face parte din grupul de medicamente cunoscute sub denumirea de corticosteroizi de potenţă mare, în alte combinaţii.
Clo-Ekarzin se utilizează pentru a reduce inflamaţia, înroşirea pielii şi mâncărimile, care apar în unele boli de piele de tipul eczemei, dermatitei, lichenului plan şi psoriazisului, când sunt complicate cu o infecţie fungică (tinea pedis, tinea cruris, tinea corporis).

Contraindicatii:
Nu utilizaţi Clo-Ekarzin:
- dacă sunteţi alergic la betametazonă, clotrimazol sau la oricare dintre celelalte componente ale Clo- Ekarzin. 

Precautii:
Inainte să luaţi Clo-Ekarzin, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăpătaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a utiliza acest medicament.
Nu utilizaţi Clo-Ekarzin în timpul sarcinii decât dacă medicul vă recomandă acest lucru.
Nu utilizaţi Clo-Ekarzin dacă intenţionaţi să alăptaţi, fără a-l informa pe medicul dumneavoastră.

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor:
Clo-Ekarzin nu are nicio influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a utiliza utilaje.

Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna Clo-Ekarzin exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Adulţi şi adolescenţi:
La adulţi şi adolescenţi, doza uzuală este de 1-2 aplicaţii pe zi, pe zona afectată. Utilizaţi Clo-Ekarzin o dată pe zi (dimineaţa) sau de două ori pe zi (dimineaţa şi seara), aplicând în strat subţire, doar pe suprafaţa de piele afectată, masând uşor.
Clo-Ekarzin este destinat exclusiv uzului extern. Spălaţi mâinile înainte şi după fiecare aplicare de cremă.
Nu folosiţi bandaje sau pansamente ocluzive decât dacă medicul vă indică acest lucru.
Tratamentul nu trebuie să depăşească 45 g Clo-Ekarzin pe săptămână.
Nu folosiţi Clo-Ekarzin mai des şi pentru o perioadă mai lungă de timp decât cea recomandată de medic.
Copii:
Nu utilizaţi acest medicament la copii cu vârsta sub 12 ani.

Compozitie:
- Substanţele active sunt: betametazona (sub formă de dipropionat) şi clotrimazolul. Un gram cremă conţine betametazonă 0,50 mg (sub formă de dipropionat) şi clotrimazol 10 mg.
- Celelalte componente sunt: propilenglicol, alcool cetostearilic şi ceteareth 30, parafină lichidă, vaselină albă, PEG-6 stearat, PEG-32 stearat, glicol stearat, polisorbat 20, alcool benzilic, fosfat disodic, acid citric, apă purificată.

Prezentare:
15 g

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Clo-Ekarzin 0 50 mg/10 mg/g crema 15 g Antibiotice SA(betametazonă, clotrimazol) face parte din grupa medicament:corticosteroizi topici , contine substanța activă:betametazona..
Grupa medicament: Corticosteroizi topici
Substanța activă: Betametazona

Clo-Ekarzin, 0,50 mg/10 mg/g crema, 15 g, Antibiotice SA [5944736008198]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 12069/2019/01 Anexa 1
Prospect
PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR
Clo-Ekarzin 0,50 mg/10 mg/g cremă
betametazonă/clotrimazol
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament
deoarece conține informații importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane.
Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiţi în acest prospect
1.Ce este Clo-Ekarzin și pentru ce se utilizează
2.Ce trebuie să știți înainte să utilizați Clo-Ekarzin
3.Cum să utilizați Clo-Ekarzin
4.Reacții adverse posibile
5.Cum se păstrează Clo-Ekarzin
6.Conținutul ambalajului și alte informații
1. Ce este Clo-Ekarzin şi pentru ce se utilizează
Clo-Ekarzin face parte din grupul de medicamente cunoscute sub denumirea de corticosteroizi de potenţă
mare, în alte combinaţii.
Clo-Ekarzin se utilizează pentru a reduce inflamaţia, înroşirea pielii şi mâncărimile, care apar în unele boli
de piele de tipul eczemei, dermatitei, lichenului plan şi psoriazisului, când sunt complicate cu o infecţie
fungică (tinea pedis, tinea cruris, tinea corporis).
2. Ce trebuie să știți înainte săutilizaţi Clo-Ekarzin
Nu utilizaţi Clo-Ekarzin
- dacă sunteţi alergic la betametazonă, clotrimazol sau la oricare dintre celelalte componente ale Clo-
Ekarzin (enumerate la pct. 6).
- dacă suferiţi de afecţiuni ale pielii determinate de virusuri, fungi (ciuperci) sau bacterii;
- dacă aveţi leziuni ulcerative;
- la copii cu vârsta sub 12 ani.
Nu utilizaţi Clo-Ekarzin pe pielea cu leziuni, dacă aţi avut reacţii la vaccin sau dacă aveţi dermatită
periorală, acnee sau acnee rozacee.
2
Atenționări și precauții
Înainte să utilizaţi Clo-Ekarzin, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului:
- dacă aveţi alte boli de piele datorate circulaţiei sanguine deficitare;
- dacă aveţi glaucom;
- dacă utilizaţi Clo-Ekarzin împreună cu un alt medicament corticosteroid;
- dacă aveţi vârsta sub 12 ani;
- dacă au apărut infecţii. În această situaţie, medicul vă poate indica întreruperea tratamentului cu
Clo-Ekarzin până când infecţia este controlată;
- dacă utilizaţi Clo-Ekarzin timp îndelungat. Pot apărea vergeturi şi alte modificări la nivelul pielii. În
aceste condiţii, tratamentul cu betametazonă trebuie întrerupt.
Evitaţi contactul cu mucoasele sau aplicarea Clo-Ekarzin la nivelul ochilor.
Nu se recomandă utilizarea îndelungată la nivelul pliurilor sau a ariilor expuse la frecare, lanivelul feţei
sau a zonelor cu piele fină, datorită riscului de atrofie cutanată, telangiectazii, vergeturi, fragilitate
cutanată.
Copii:
Copiii pot fi mai susceptibili la toxicitate sistemică la doze echivalente din cauza suprafeţei cutanate mai
mari în raport cu greutatea corporală.
Clo-Ekarzin împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă uitlizați,aţi utilizat recent sau s-ar putea
utilizaţi orice alte medicamente.
Până în prezent, nu se cunosc interacţiuni între Clo-Ekarzin şi alte medicamente. Totuşi nu utilizaţi alte
medicamente care conţin corticosteroizi, cum ar fi hidrocortizonul, împreună cu această cremă.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Da sunteţi gravidă sau alăpătaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a utiliza acest medicament.
Nu utilizaţi Clo-Ekarzin în timpul sarcinii decât dacă medicul vă recomandă acest lucru.
Nu utilizaţi Clo-Ekarzin dacă intenţionaţi să alăptaţi, fără a-l informa pe medicul dumneavoastră.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Clo-Ekarzin nu are nicio influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule
sau de a utiliza utilaje.
Clo-Ekarzin conţine propilenglicol100 mg/g cremă. Poate provoca iritaţie cutanată.
Clo-Ekarzin conţine alcool cetostearilic. Poate provoca reacţii adverse la nivelul pielii, localizate (de
exemplu, dermatită de contact).
Clo-Ekarzin conține alcool benzilic10 mg/g cremă. Poate determina iritație locală de intensitate medie.
3. Cum să utilizaţi Clo-Ekarzin
Utilizaţi întotdeauna Clo-Ekarzin exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Adulţi şi adolescenţi
3
La adulţi şi adolescenţi, doza uzuală este de 1-2 aplicaţii pe zi, pe zona afectată.Utilizaţi Clo-Ekarzin o
dată pe zi (dimineaţa) sau de două ori pe zi(dimineaţa şi seara), aplicând în strat subţire, doar pe suprafaţa
de piele afectată, masând uşor.
Clo-Ekarzin este destinat exclusiv uzului extern. Spălaţi mâinile înainte şi după fiecare aplicare de cremă.
Nu folosiţi bandaje sau pansamente ocluzive decât dacă medicul vă indică acest lucru.
Tratamentul nu trebuie să depăşească 45 g Clo-Ekarzin pe săptămână.
Nu folosiţi Clo-Ekarzin mai des şi pentru o perioadă mai lungă de timp decât cea recomandată de medic.
Copii
Nu utilizaţi acest medicament la copii cu vârsta sub 12 ani.
Dacă utilizaţi mai mult Clo-Ekarzin decât trebuie
Dacă aţi utilizatClo-Ekarzin în doză mai mare decât cea recomandată sau timp îndelungat, potsă apară:
creşterea cantităţii de zahăr din sânge, zahăr înurină şi manifestări ale sindromului Cushing: acnee,
depresie, creşterea anormală a părului pe faţă şi corp, creşterea tensiunii arteriale, oboseală musculară,
insomnie, vergeturi, obezitate la nivelul trunchiului, încetinire a creşterii, fracturi, infecţii, faţa ca o lună
plină. Dacă aveţi aceste manifestări, anunţaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră.
Dacă uitaţi să utilizaţi Clo-Ekarzin
Dacă aţi uitat să aplicaţi medicamentul la momentul recomandat, aplicaţi imediat ce v-aţi amintit, apoi
utilizaţi-l în mod obişnuit. Nu aplicaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să utilizaţi Clo-Ekarzin
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
Medicul vă va sfătui când să întrerupeţi tratamentul cu Clo-Ekarzin. Întreruperea tratamentului se face
treptat, mărind intervalul dintre administrări sau prin utilizarea unui glucocorticoid mai puţin potent sau cu
concentraţie mai mică.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, Clo-Ekarzin poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Poate apărea senzaţie de înţepătură şi arsură la locul de aplicare a cremei, erupţii acneiforme, dermatită
periorală, dermatită alergică de contact, piele uscată şi fisurată, vergeturi, creşterea anormală a părului pe
faţă şi corp, infecţii şi inflamaţii la nivelul firului de păr, tulburări de pigmentare ale pielii, înroşire,
mâncărimi şi sensibilitate la atingere în zona afectată.
Pot să apară şi alte reacţii adverse. În acest caz, informaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră despre
orice efecte apărute.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în
acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Raportarea reacţiilor adverse
4
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea
includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse
direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul
Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/ sau la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa
acestui medicament.
5. Cum se păstrează Clo-Ekarzin
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
A se utiliza în maxim 8 săptămâni după prima deschidere a tubului.
Nu utilizaţi Clo-Ekarzin după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la
ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul
cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6.Conținutul ambalajului și alte informații
Ce conţine Clo-Ekarzin
- Substanţele active sunt: betametazona (sub formă de dipropionat) şi clotrimazolul. Un gram cremă
conţine betametazonă 0,50 mg (sub formă de dipropionat) şi clotrimazol 10 mg.
- Celelalte componente sunt: propilenglicol, alcool cetostearilic şi ceteareth 30, parafină lichidă,
vaselinăalbă, PEG-6 stearat, PEG-32 stearat, glicol stearat, polisorbat 20, alcool benzilic, fosfat
disodic, acid citric, apă purificată.
Cum arată Clo-Ekarzin
Clo-Ekarzin se prezintă sub forma unei mase semisolide, omogenă de culoare albă.
Este disponibil în cutii cu un tub a 15 g cremă.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Antibiotice SA
Str. Valea Lupului nr.1, 707410
Iaşi, România
Acest prospect a fost revizuit în iunie 2019.
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Clo-Ekarzin, 0,50 mg/10 mg/g crema, 15 g, Antibiotice SA pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  26-04-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale producatorului ANTIBIOTICE SA

Vezi Politica de confidentialitate date personale