3
- benzodiazepine (midazolam, triazolam sau medicamente asemănătoare) utilizate pentru a vă
ajuta să dormiţi sau pentru anxietate;
- carbamazepină, fenitoină (folosite în tratamentul convulsiilor);
- nifedipină, isradipină, amlodipină, verapamil, felodipină şi losartan (pentru tratarea
hipertensiunii arteriale – tensiune arterială mare);
- olaparib (utilizat pentru tratamentul cancerului ovarian);
- ciclosporină, everolimus, sirolimus sau tacrolimus (folosite la pacienţii cu transplant pentru a
preveni respingerea acestuia);
- ciclofosfamidă, alcaloizi din Vinca (vincristină, vinblastină sau medicamente asemănătoare)
utilizate pentru tratamentul cancerului;
- halofantrină (utilizată pentru tratamentul malariei);
- statine (atorvastatină, simvastatină şi fluvastatină sau medicamente asemănătoare) utilizate
pentru scăderea concentraţiilor mari de colesterol;
- metadonă (utilizată în durere);
- celecoxib, flurbiprofen, naproxen, ibuprofen, lornoxicam, meloxicam, diclofenac (medicamente
antiinflamatoare nesteroidiene (AINS));
- contraceptive orale;
- prednison (corticosteroid);
- zidovudină, cunoscută şi sub denumirea de AZT; saquinavir (utilizat în infecţia cu HIV);
- medicamente utilizate pentru tratarea diabetului zaharat, precum clorpropamidă, glibenclamidă,
glipizidă sau tolbutamidă;
- teofilină (folosită în tratamentul astmului bronşic);
- vitamina A (supliment alimentar);
- ivacaftor (utilizat pentru tratamentul fibrozei chistice);
- amiodaronă (utilizată pentru tratamentul bătăilor neregulate ale inimii, “aritmii”);
- hidroclorotiazidă (utilizată ca diuretic).
Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă,
adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Nu trebuie să utilizați Fluconazol Kabi în timpul sarcinii, cu excepția cazului în care medicul
dumneavoastră v-a recomandat acest lucru.
Puteți continua alăptarea după utilizarea unei singure doze de Fluconazol Kabi de până la 150 mg.
Nu trebuie să alăptați dacă utilizați doze repetate de Fluconazol Kabi.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
În cazul în care conduceţi vehicule sau folosiţi utilaje trebuie să aveţi în vedere faptul că pot apărea
ocazional ameţeli sau convulsii.
Fluconazol Kabi conține sodiu
Acest medicament conţine sodiu 0,154 mmoli/ml. Acest lucru trebuie luat în considerare de către
pacienţii care urmează un regim alimentar cu restricţie de sodiu.
3. Cum se administrează Fluconazol Kabi
Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau
farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Acest medicament vi se administrează de către medicul dumneavoastră sau de către asistenta medicală
în perfuzie intravenoasă lentă. Fluconazol Kabi este furnizat sub formă de soluţie. Nu va fi diluat
suplimentar. La sfârşitul acestui prospect există informaţii suplimentare destinate profesioniștilor din
domeniul sănătății.
Dozele recomandate din acest medicament pentru diferite tipuri de infecţii sunt prezentate mai jos.
Dacă aveţi întrebări în privinţa motivului pentru care vi se administrează Fluconazol Kabi, întrebaţi
medicul dumneavoastră sau asistenta medicală.