Frontin 0,5 mg, 30 comprimate, Egis Pharmaceuticals

alprazolam

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: EGIS PHARMACEUTICAL

Cod produs: 5995327111377

Data expirarii: 30-09-2024

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

7,63 LEI
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Frontin 0,5 mg, 30 comprimate, Egis Pharmaceuticals [5995327111377]

Indicatii:
Frontin este un calmant care conţine substanţa activă alprazolam. Aceasta aparţine unui grup de medicamente denumite benzodiazepine. Benzodiazepinele afectează activitatea chimică din creier pentru a susţine somnul şi a reduce anxietatea şi îngrijorarea.
Frontin poate fi utilizat pentru tratamentul anxietăţii, tulburărilor anxios-depresive şi a tulburărilor de panică, pentru profilaxie şi tratament în delirium tremens şi în sindromul de abstinenţă la alcoolici.

Frontin trebuie utilizat numai pentru tratamentul de scurtă durată al anxietății. Durata totală a tratamentului nu trebuie să depăşească 12 săptămâni, inclusiv perioada în care doza este redusă progresiv (denumită perioada de „scădere treptată” a dozei).

Contraindicaţii:
Nu utilizaţi Frontin:
- dacă sunteţi alergic la alprazolam, la alte benzodiazepine sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să utilizaţi Frontin, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Sarcina:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că sunteţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Frontin nu trebuie utilizat în timpul sarcinii deoarece poate avea efecte dăunătoare asupra fătului sau nou-născutului. În unele cazuri administrarea în ultimele 3 luni de sarcină sau în timpul naşterii poate determina simptome de întrerupere la nou-născut şi o întârziere temporară a dezvoltării acestuia. De aceea dacă sunteţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă discutaţi imediat cu medicul dumneavoastră.
Alăptarea:
Alprazolamul se excretă în laptele matern în cantităţi mici. În timpul tratamentului cu acest medicament nu trebuie să alăptaţi.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Frontin vă poate face să vă simţiţi somnoros sau ameţit, cu pierderea puterii de concentrare, aşa încât este foarte important să nu conduceţi vehicule şi să nu folosiţi utilaje până când nu aţi stabilit cum vă afectează medicamentul.

Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Medicul dumneavoastră vă va stabili doza potrivită în funcție de diagnsotic și starea dumneavoastră biologică.

Compozitie:
Frontin 0,5 mg
- Substanţa activă este alprazolamul. Un comprimat conţine alprazolam 0,5 mg.
- Celelalte componente sunt lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, amidon de porumb, stearat de magneziu, laurilsulfat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal anhidru, oxid galben de fer (E 172).

Frontin 1 mg
- Substanţa activă este alprazolamul. Un comprimat conţine alprazolam 1 mg.
- Celelalte componente sunt lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, amidon de porumb, stearat de magneziu, laurilsulfat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal anhidru, oxid roşu de fer (E 172).

Prezentare:
30 comprimate

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Frontin 0,5 mg, 30 comprimate, Egis Pharmaceuticals [5995327111377]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 12916/2020/01-02 Anexa 1
12917/2020/01-02
12918/2020/01-02
Prospect
Prospect: Informaţii pentru utilizator
Frontin 0,25 mg comprimate
Frontin 0,5 mg comprimate
Frontin 1 mg comprimate
alprazolam
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau
asistentei medicale.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau
asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.
Vezi pct. 4.
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Frontin şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Frontin
3. Cum să utilizaţi Frontin
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Frontin
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este Frontin şi pentru ce se utilizează
Frontin este un calmant care conţine substanţa activă alprazolam. Aceasta aparţine unui grup de
medicamente denumite benzodiazepine. Benzodiazepinele afectează activitatea chimică din creier
pentru a susţine somnul şi a reduce anxietatea şi îngrijorarea.
Frontin poate fi utilizat pentru tratamentul anxietăţii, tulburărilor anxios-depresive şi a
tulburărilor de panică, pentru profilaxie şi tratament în delirium tremens şi în sindromul de
abstinenţă la alcoolici.
Frontin trebuie utilizat numai pentru tratamentul de scurtă durată al anxietății. Durata totală a
tratamentului nu trebuie să depăşească 12 săptămâni, inclusiv perioada în care doza este redusă
progresiv (denumită perioada de „scădere treptată” a dozei).
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Frontin
Nu utilizaţi Frontin:
- dacă sunteţi alergic la alprazolam, la alte benzodiazepine sau la oricare dintre celelalte
componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6).
- dacă aveţi probleme severe în zona pieptului sau dificultate la respiraţie (de exemplu, bronşită
cronică sau emfizem);
2
- dacă aveți ”apnee în somn”, - aceasta este o stare în care respiraţia devine neregulată şi chiar se
opreşte pentru perioade scurte de timp, în timp ce dormiţi;
- dacă aveţi probleme severe cu ficatul (risc de encefalopatie),
- dacă suferiţi de o boală denumită ”miastenia gravis” care vă face să suferiţi de slăbiciunea şi
oboseala muşchilor;
- dacă sunteţi gravidă, credeţi că sunteţi gravidă, intenţionaţi să rămâneţi gravidă sau dacă alăptaţi.
Atenționări și precauții
Înainte să utilizaţi Frontin, adresaţi-vămedicului dumneavoastră sau farmacistului.
Spuneți-i medicului dumneavoastră dacă:
-aveți epilepsie,
-aveți o afectare a funcției ficatului și/sau rinichilor;
-v-aţi simţit vreodată atât de deprimat încât să vă gândiţi să vă luaţi viaţa sau suferiţi de manie,
boală bipolară sau alte tulburări psihice (cu excepţia anxietăţii sau tulburărilor de panică),
-sunteți vârstnic sau debilitat. Frontin trebuie utilizat cu precauție datorită riscului de sedare
și/sau slăbiciunii musculo-scheletice care poate provoca prăbușiri, deseori cu consecințe grave
la vârstnici. Medicul dumneavoastră vă va prescrie cea mai mică doză eficace terapeutic.
-ați avut probleme în trecut cu abuzul de alcool sau droguri sau v-a fost greu să încetaţi să luaţi
medicamente, să beţi alcool sau să luaţi droguri. Este posibil ca medicul dumneavoastră să
vrea să vă acorde în mod special ajutor atunci când va trebui să încetaţi să luaţi aceste
comprimate.
-aveţi probleme cu plămânii;
-aveți o presiune crescută la nivelul ochilor (glaucom cu unghi închis);
Dacă vă aflaţi în oricare din situaţiile mai sus menţionate, medicul dumneavoastră va stabili doza de
Frontin individual şi veţi necesita o supraveghere medicală atentă în timpul tratamentului.
Copii și adolescenți
Alprazolam nu este recomandat copiilor și adolescenților cu vârsta mai mică de 18 ani.
Vârstnici
Frontin vă va fi recomandat cu precauție și medicul dumneavoastră va dori să vă monitorizeze.
Frontin împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să
utilizaţi orice alte medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală.
Utilizarea concomitentă a comprimatelor de Frontin cu opioide (medicamente împotriva durerii
puternice, medicamente pentru tratament de substituție și unele medicamente antitusive) crește riscul
de somnolență, dificultăți la respirație (deprimare a respirației), comă și poate pune viața în pericol.
Din această cauză utilizarea concomitentă trebuie luată în considerație numai dacă nu există alte
opțiuni de tratament.
Totuși dacă medicul dumneavoastră vă prescrie Frontin concomitent cu opioide, doza și durata
tratamentului concomitent trebuie limitate de către acesta.
Spuneți medicului dumneavoastră despre utilizarea oricăror medicamente opioide și utilizați cu
strictețe doza recomandată de medicul dumneavoastră. Poate fi util să informați prietenii sau rudele
pentru a conștientiza semnele și simptomele menționate mai sus. Contactați medicul dumneavoastră
dacă prezentați aceste simptome.
În mod special spuneți medicului dumneavoastră dacă utilizați oricare dintre următoarele medicamente
deoarece efectul Frontin poate să fie mai puternic atunci când este luat o dată cu acestea:
-medicamente antipsihotice (utilizate în tratamentul unor boli psihice precum schizofrenia);
-orice alte medicamente pentru tratamentul anxietăţii sau depresiei sau care vă ajută să dormiţi,
-medicamente pentru tratamentul durerii puternice (de exemplu, morfină sau codeină);
-medicamente pentru tratamentul epilepsiei;
3
-antihistaminice pentru ameliorarea alergiilor;
-ketoconazol, itraconazol, posaconazol, voriconazol - utilizate pentru tratamentul unor infecții
fungice;
-alte antidepresive, cum sunt nefazodonă, fluvoxamină, fluoxetină, sertralină, imipramină,
dezipramină;
-cimetidină – utilizată pentru combaterea arsurilor la stomac;
-contraceptive orale – recomandate pentru prevenirea apariției unei sarcini;
-diltiazem - utilizat pentru tratamentul anginei și tensiunii arteriale mari;
-unele antibiotice cum sunt eritromicina, troleandomicina – recomandate pentru tratamentul
anumitor infecții bacteriene;
-litiu – recomandat pentru tratamentul unor afecțiuni psihice;
-medicamente de relaxare musculară;
-ritonavir sau alte medicamente similare– utilizate pentru tratamentul infecțiilor cu HIV;
-digoxină (utilizată pentru a trata anumite afecțiuni cardiace).
Dacă urmează să suferiţi o operaţie în care vi se va face anestezie generală, spuneţi medicului
dumneavoastră sau medicului anestezist că utilizați Frontin.
Frontin împreună cu alcool
În timpul tratamentului cu Frontin, nu trebuie să consumaţi băuturi alcoolice.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Sarcina
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că sunteţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Frontin nu trebuie utilizat în timpul sarcinii deoarece poate avea efecte dăunătoare asupra fătului sau
nou-născutului. În unele cazuri administrarea în ultimele 3 luni de sarcină sau în timpul naşterii poate
determina simptome de întrerupere la nou-născut şi o întârziere temporară a dezvoltării acestuia. De
aceea dacă sunteţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă discutaţi imediat cu medicul
dumneavoastră.
Alăptarea
Alprazolamul se excretă în laptele matern în cantităţi mici. În timpul tratamentului cu acest
medicament nu trebuie să alăptaţi.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Frontin vă poate face să vă simţiţi somnoros sau ameţit, cu pierderea puterii de concentrare, aşa încât
este foarte important să nu conduceţi vehicule şi să nu folosiţi utilaje până când nu aţi stabilit cum vă
afectează medicamentul.
Frontin conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele
categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a utiliza acest medicament.
3. Cum să utilizaţi Frontin
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau
farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Medicul dumneavoastră vă va stabili doza potrivită în funcție de diagnsotic și starea dumneavoastră
biologică.
Dacă aveţi impresia că efectul Frontin este prea puternic sau prea slab, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
Dozele recomandate sunt:
4
Adulți
Anxietate
Doza iniţială recomandată este de 0,75-1 mg alprazolam, administrată divizat în 3 prize pe zi. Doza
zilnică recomandată poate fi crescută în funcţie de necesităţi, fără a depăşi 4 mg alprazolam pe zi,
divizată în mai multe prize.
Stări de anxietate asociate cu depresie
Doza iniţială recomandată este de 1,5 mg alprazolam, administrată divizat în 3 prize pe zi. Doza de
întreţinere poate fi crescută în funcţie de necesităţi, fără a depăşi doza de 4,5 mg alprazolam pe zi,
divizată în mai multe prize.
Tulburările de panică
Doza iniţială recomandată este de 0,5 până la 1 mg alprazolam pe zi, administrată oral seara la culcare
sau 0,5 mg de 3 ori pe zi. Doza de întreţinere se ajustează în funcţie de răspunsul pacientului.
Creşterile nu trebuie să depăşească 1 mg alprazolam la 3-4 zile.
Studiile clinice au arătat că doza medie zilnică este de 6 ± 2 mg. În mod excepţional, un număr redus
de pacienţi au necesitat doze de 10 mg/zi.
Pacienți vârstnici sau debilitați:
Doza recomandată pentru începerea tratamentului este de 0,5-0,75 mg pe zi, administrată divizat în 2-
3 prize. Dacă este necesar, medicul poate decide să crească lent doza zilnică.
În funcţie de situaţie, medicul poate decide diferite doze.
Utilizarea la copii și adolescenți
Alprazolamul nu este recomandat copiilor și adolescenților cu vârsta mai mică de 18 ani.
Mod de administrare
Frontin trebuie utilizat oral cu o cantitate suficientă de lichid. Nu consumați alcool concomitent cu
Frontin. Continuaţi să luaţi Frontin până când medicul dumneavoastră vă va spune să încetaţi.
Tratamentul în stările de anxietate trebuie să fie cât mai scurt posibil. În general, durata totală a
tratamentului nu trebuie să depăşească 8-12 săptămâni, incluzând şi perioada de scădere progresivă a
dozei. În unele cazuri este necesară prelungirea tratamentului, dar decizia trebuie luată numai după
reevaluarea stării dumneavoastră de către medicul specialist.
Dacă utilizaţi mai mult Frontin decât trebuie
Contactaţi imediat medicul dumneavoastră. Dacă utilizați mai multe comprimate decât v-au fost
recomandate poate să apară somnolenţă, ameţeli, stare de confuzie, rărirea bătăilor inimii, respiraţie
dificilă, tulburări de mers şi stare de inconştienţă.
Dacă utilizați mai multe comprimate decât v-a fost prescris (sau dacă altcineva ia medicamentul
dumneavoastră), trebuie să solicitaţi consult medical sau să vă adresaţi imediat celei mai apropriate
unităţi medicale, deoarece este posibil să aveţi nevoie imediat de asistenţă medicală. Luaţi cu
dumneavoastră ambalajul medicamentului şi prospectul.
Alprazolamul poate determina obişnuinţă. Puteţi deveni dependent fizic şi psihic de medicament. Nu
utilizați mai multe comprimate decât vi s-au prescris şi nici nu prelungiţi durata tratamentului mai
mult decât v-a recomandat medicul dumneavoastră.
Dacă uitaţi să utilizați Frontin
Luaţi doza uitată cât de curând posibil. Dacă totuși este timpul pentru următoarea doză, nu mai
încercaţi să recuperaţi doza omisă. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Continuaţi
tratamentul cu doza şi la intervalul prescris.
Dacă încetaţi să utilizați Frontin
Luaţi Frontin pe toată durata recomandată de medic. Nu opriţi tratamentul şi nu scădeţi doza fără a
întreba mai întâi medicul. Dacă după câteva săptămâni tratamentul este brusc întrerupt sau dacă dozele
sunt scăzute prea brusc, pot apărea modificări de dispoziţie, insomnie, crampe, vărsături, transpiraţii,
5
tremurături, convulsii sau crize epileptice. De asemenea, la pacienţii suferind de stres post-traumatic,
la întreruperea tratamentului pot apărea iritabilitate, manifestări ostile sau paranoide.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Atunci când apar, reacţiile adverse se manifestă de obicei la începutul tratamentului şi tind să dispară
pe măsură ce acesta avansează sau la scăderea dozelor.
Informaţi medicul dacă apare oricare din reacţiile adverse mai jos menţionate.
Reacții adverse foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane):
-Senzație de sedare,
-Somnolență.
Reacții adverse frecvente (pot afecta mai puțin de 1 din 10 persoane):
-Scădere a poftei de mâncare,
-Stare de confuzie,
-Depresie,
-Dezorientare,
-Scădere a apetitului sexual,
-Mișcări sacadate, necoordonate,
-Probleme de echilibru, şi instabilitate (similare senzaţiei de beţie) în special în timpul zilei,
-Tulburări de memorie,
-Dificultăți la articularea cuvintelor,
-Tulburări de atenție,
-Somn prelungit,
-Letargie,
-Amețeli, senzație de leșin,
-Durere de cap,
-Vedere încețoșată,
-Constipație,
-Greață,
-Uscăciune a gurii,
-Oboseală instalată la eforturi mici,
-Iritabilitate.
Reacții adverse mai puțin frecvente (pot afecta mai puțin de 1 din 100 persoane):
-La femei ciclu neregulat sau producerea de prolactină în exces (hormon care stimulează
secreția lactată),
-Senzație nejustificată de teamă (anxietate),
-Incapacitate de a adormi (insomnie),
-Nervozitate,
-Modificări ale comportamentului (hipomanie, manie),
-Furie,
-Ostilitate,
-Vederea, auzirea sau perceperea de evenimente sau persoane care nu există în realitate
(halucinații),
-Agitație,
-Modificări de libidou (atât la bărbaţi, cât şi la femei)
-Tulburări de gândire,
-Mișcări și reacții generale agitate,
-Uitare,
6
-Mişcări de smucire sau tremurături,
-Tulburări gastro-intestinale,
-Vărsături,
-Tulburări ale funcției ficatului (acestea apar în analizele de sânge),
-Îngălbenire a albului ochilor și /sau pielii (icter),
-Erupții trecătoare pe piele,
-Mişcări de răsucire, spasme sau slăbiciune musculară,
-Incapacitate de a reține urina,
-Incapacitate de a elimina urina,
-Disfuncții sexuale,
-Modificări ale greutății corporale,
-Presiune crescută în ochi, care poate de asemenea să vă afecteze vederea.
Reacții adverse cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile):
-Dezechilibre ale unei părți a sistemului nervos. Simptomele pot să includă: bătăi rapide ale
inimii şi presiune arterială instabilă (senzaţie de ameţeală, confuzie uşoară sau leşin),
-Inflamare a ficatului (hepatită),
-Reacţie alergică gravă care cauzează umflarea feţei sau a gâtului,
-Umflături la nivelul mâinii, labei piciorului şi al gleznei,
-Reacţii la nivelul pielii cauzate de sensibilitate la lumina soarelui
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta
reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate
pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucuresti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro.
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa
acestui medicament.
5. Cum se păstrează Frontin
A se păstra la temperaturi sub 30C, în ambalajul original.
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se
referă la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Frontin
Frontin 0,25 mg
- Substanţa activă este alprazolamul. Un comprimat conţine alprazolam 0,25 mg.
7
- Celelalte componente sunt lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, amidon de porumb,
stearat de magneziu, laurilsulfat de sodiu, dioxid de siliciu coloidalanhidru.
Frontin 0,5 mg
- Substanţa activă este alprazolamul. Un comprimat conţine alprazolam 0,5 mg.
- Celelalte componente sunt lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, amidon de porumb,
stearat de magneziu, laurilsulfat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal anhidru, oxid galben de fer
(E 172).
Frontin 1 mg
- Substanţa activă este alprazolamul. Un comprimat conţine alprazolam 1 mg.
- Celelalte componente sunt lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, amidon de porumb,
stearat de magneziu, laurilsulfat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal anhidru, oxid roşu de fer (E
172).
Cum arată Frontin şi conţinutul ambalajului
Frontin 0,25 mg
Comprimate ovale, biconvexe, de culoare albă până la slab gălbui, marcate cu “E311” pe o faţă şi cu o
linie mediană pe cealaltă faţă.
Frontin 0,5 mg
Comprimate ovale, biconvexe, de culoare galben deschis, marcate cu “E312” pe o faţă şi cu o linie
mediană pe cealaltă faţă.
Frontin 1 mg
Comprimate ovale, biconvexe, de culoare roz deschis, marcate cu “E313” pe o faţă şi cu o linie
mediană pe cealaltă faţă.
Cutie cu un flacon din sticlă brună a 30 comprimate
Cutie cu un flacon din sticlă brună a 100 comprimate
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Egis Pharmaceuticals PLC
Keresztúri út 30-38, 1106 Budapesta, Ungaria
Fabricant
Egis Pharmaceuticals PLC
Mátyás király út 65, 9900 Körmend, Ungaria
Pentru orice informaţii referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a
deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă.
Acest prospect a fost revizuit în ianuarie 2020.
Alte surse de informaţii
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro/
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Frontin 0,5 mg, 30 comprimate, Egis Pharmaceuticals pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  28-03-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale producatorului EGIS PHARMACEUTICAL

Vezi Politica de confidentialitate date personale