Lipocomb, 40 mg/10 mg, 30 capsule, Egis Pharmaceutical

rosuvastatină/ezetimib

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: EGIS PHARMACEUTICAL

Cod produs: 5995327161617

Data expirarii: 30-11-2026

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

100,49 LEI
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Lipocomb, 40 mg/10 mg, 30 capsule, Egis Pharmaceutical [5995327161617]

Indicatii:
Lipocomb conține două substanțe active diferite într-o singură capsulă. Una dintre substanțele active este rosuvastatina, care face parte dintr-o clasă de medicamente numite statine, cealalaltă substanță activă este ezetimibul.

Lipocomb este un medicament utilizat pentru a reduce valorile din sânge ale colesterolului total, ale colesterolului „rău” (LDL colesterol) şi ale substanţelor grase numite trigliceride. În plus, creşte valorile colesterolului „bun” (HDL colesterol). Acest medicament acționează pentru a reduce valorile colesterolului dumneavoastră din sânge în două moduri: reduce colesterolul absorbit din tractul digestiv, precum și colesterolul produs de organismul dumneavoastră.

La majoritatea persoanelor, valorile mari ale colesterolului nu influenţează starea generală, deoarece nu produc niciun simptom. Cu toate acestea, în absenţa tratamentului, în pereţii vaselor de sânge se pot forma depozite de grăsimi care determină îngustarea lor.
Uneori, aceste vase de sânge îngustate se pot bloca, ceea ce poate opri aportul de sânge către inimă sau creier, determinând infarct miocardic sau accident vascular cerebral. Prin scăderea valorilor colesterolului din sânge, puteţi reduce riscul de a face infarct miocardic, accident vascular cerebral sau alte probleme asemănătoare de sănătate.

Lipocomb este utilizat la pacienţii la care nu se poate obţine un control al valorilor colesterolului numai prin regim alimentar. Pe perioada utilizării acestui medicament, trebuie să continuaţi regimul dumneavoastră alimentar de scădere a colesterolului.
Medicul dumneavoastră vă poate prescrie Lipocomb dacă utilizați deja rosuvastatină și ezetimib, în aceleași concentrații.
Lipocomb nu vă ajută să scădeți în greutate.

Contraindicatii:
Nu utilizaţi Lipocomb:
- dacă sunteţi alergic la rosuvastatină, ezetimib sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să utilizaţi Lipocomb, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Nu utilizați Lipocomb dacă sunteţi gravidă, intenționați să rămâneți gravidă sau credeți că ați putea fi gravidă. Dacă rămâneţi gravidă în timpul tratamentului cu Lipocomb, întrerupeți imediat administrarea acestuia şi spuneți-i medicului dumneavoastră. În timpul tratamentului cu Lipocomb, femeile trebuie să utilizeze metode contraceptive adecvate.
Nu utilizați Lipocomb dacă alăptați, deoarece nu se cunoaşte dacă acest medicament trece în laptele matern.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Nu este de aşteptat ca Lipocomb să vă afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, trebuie luat în considerare faptul că unele persoane pot prezenta ameţeli după ce utilizează Lipocomb. Dacă vă simţiţi ameţit, adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
În timpul tratamentului cu Lipocomb trebuie să continuaţi regimul alimentar de scădere a colesterolului şi exerciţiile fizice.
Doza zilnică recomandată la adulți este de o capsulă din concentrația prescrisă.
Utilizați Lipocomb o dată pe zi.
Puteți utiliza acest medicament în orice moment al zilei, cu sau fără alimente. Înghițiți fiecare capsulă întreagă, cu o cantitate suficientă de apă.
Utilizați medicamentul la aceeași oră în fiecare zi.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 

Compozitie:
- Substanţele active sunt rosuvastatina (sub formă de rosuvastatină sare de zinc) și ezetimibul. Capsulele conțin rosuvastatină sare de zinc echivalentă cu 40 mg rosuvastatină.Fiecare capsulă conține ezetimib 10 mg.
- Celelalte componente sunt:
Nucleu:
Celuloză microcristalină silicifiată (Celuloză microcristalină (E460) și dioxid de siliciu coloidal anhidru (E 551)), Dioxid de siliciu coloidal anhidru (E 551), Stearat de magneziu (E 572), Povidonă (E 1201), Croscarmeloză sodică (E 468), Celuloză microcristalină (E 460), Manitol (E421), Laurilsulfat de sodiu (E 514), Hidroxipropilceluloză de joasă substituție (E 463).
Capsula:
Cap: Oxid roșu de fer (E172), Dioxid de titan (E171), Oxid galben de fer (E172), Gelatină
Corp: Oxid galben de fer (E172), Dioxid de titan (E171), Gelatină

Prezentare:
30 capsule

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Lipocomb 40 mg/10 mg 30 capsule Egis Pharmaceutical(rosuvastatină/ezetimib) , contine substanța activă:ezetimib, rosuvastatina..
Substanța activă: Ezetimib , Rosuvastatina
Specificatie Valori
Categorie Medicamente
Brand Egis Pharmaceutical
Stoc În stoc
Disponibil in farmacii Brasov, Lacul Tei, Biharia, Craiova, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Rahova, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni
Info produs Eligibil ELITE
Cod produs 5995327161617
Data de expirare 2026-11-30

Lipocomb, 40 mg/10 mg, 30 capsule, Egis Pharmaceutical [5995327161617]

Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Lipocomb, 40 mg/10 mg, 30 capsule, Egis Pharmaceutical pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  05-12-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale brandului Egis Pharmaceutical

Vezi Politica de confidentialitate date personale