Otita seroasa (afecțiuni medicale)

Ce este otita seroasa?

Otita medie seroasa reprezinta prezenta lichidului in urechea medie, fara semne sau simptome de infectie acuta a urechii. Diagnosticul se bazeaza pe aspectul membranei timpanice si uneori pe timpanometrie. Majoritatea cazurilor se rezolva in 2 pana la 3 saptamani. 
Otita medie seroasa apare atunci cand trompa lui Eustachio nu se dreneaza si provoaca acumularea de lichid in spatiul urechii medii. Trompa lui Eustachio este un canal care dreneaza lichidul din urechea medie si egalizeaza presiunea in ureche. Otita seroasa este de obicei insotita de o pierdere usoara pana la moderata a auzului, alaturi de o senzatie de presiune in ureche.  Acumularea de lichid poate provoca disconfort sau auz infundat. 

 

Care sunt cauzele otitei seroase? De ce apare otita seroasa?

Otita medie seroasa este o sechela frecventa a otitei medii acute sau a infectiilor cailor respiratorii superioare la copii si poate persista timp de saptamani sau luni de zile. Obstructia trompei lui Eustachio poate fi, de asemenea, secundara urmatoarelor conditii medicale:
- Procese inflamatorii in nazofaringe
- Alergii
- Vegetatii adenoide hipertrofice
- Alte agregari limfoide obstructive la nivelul trompei lui Eustachio si in fosa Rosenmuller
- Tumori benigne sau maligne

Cauzele otitei seroase la copii

Unul dintre motivele pentru care copiii dezvolta adesea lichid in urechea medie este ca trompa Eustachio este mai scurta decat cea a adultilor. De asemenea, trompa este situata in pozitie mai orizontala la copii, ceea ce face mai putin probabila drenarea lichidului. La adulti, trompa lui Eustachio are un unghi mai inclinat, permitand gravitatiei sa ajute la drenarea lichidului din urechea medie. Trompa lui Eustachio se deschide la baza nasului, unde copiii prezinta si tesut adenoid care obstructioneaza functia normala de drenare a trompei.

Factori de risc pentru otita seroasa

Cel mai frecvent grup de persoane care prezinta risc de a dezvolta otita medie seroasa sunt copiii.
Otita medie seroasa se rezolva de obicei in maxim trei luni la copii. Daca nu se rezolva, este posibil ca medicul sa fie nevoit sa ajute la eliminarea lichidului acumulat.
Copiii sunt cei mai predispusi la aparitia lichidului in urechea medie intre varstele de doi si sapte ani. Majoritatea copiilor dezvolta cel putin un episod de otita seroasa inainte de a ajunge la varsta scolara.
Desi este frecvent intalnita la copii, si adultii pot dezvolta otita medie seroasa. Cu toate acestea, nu este la fel de frecventa ca in cazul copiilor.

 Riscul poate fi influentat si de afectiunile cu care se naste copilul, de exemplu:
- Paloschizis
- Sindrom Down
- Alte anomalii congenitale ale oaselor faciale

Exista, de asemenea, multe boli sau conditii de mediu care pot predispune la dezvoltarea afectiunii, inclusiv:
- Raceala 
- Alergii
- Fum de tigara
- Adenoizi mariti ce blocheaza tubul auditiv
- Frecventarea colectivitaii

 

Care sunt simptomele otitei seroase?

La unele persoane afectiunea poate sa nu genereze simptome, dar unele persoane pot sa observe pierderea auzului. Pacientii pot resimti o senzatie de plenitudine, presiune sau pocnituri in ureche in timpul inghitirii. Otalgia este rara.

Simptomele otitei medii seroase la copii

La copii, frecvent, se pot observa unul sau mai multe dintre urmatoarele simptome:
- Durere
- Pierderea auzului
- Senzatie de infundare
- Copilul se trage de ureche
- Copilul prezinta o modificare a comportamentului

 

Cum este stabilit diagnosticul otitei seroase?

In scopul stabilirii diagnosticului medicul efectueaza de obicei un examen fizic si anamneza pacientului. 
Medicul poate diagnostica otita medie seroasa in mod normal utilizand timpanometria sau otoscopia pneumatica.

Timpanometria poate fi efectuata pentru a confirma prezenta lichidului in urechea medie. Identificarea lichidului este posibila prin evidentierea mobilitatii reduse a membranei timpanice.

In timpul otoscopiei pneumatice, se utilizeaza un insuflator atasat la capul otoscopului pentru a misca membrana timpanului. Lichidul din urechea medie inhiba aceasta miscare. Lichidul poate fi determinat si prin observarea modificarilor de culoare ale timpanului

Daca lichidul persista mai mult de 8 saptamani, pacientul trebuie supus unui examen nazofaringian pentru a exclude tumorile maligne sau benigne. In acest caz este suspectata o afectiune maligna nazofaringiana, in special la pacientii cu otita medie seroasa unilaterala. Daca se suspecteaza o afectiune maligna, trebuie efectuate si studii imagistice.

 

Care este tratamentul otitei seroase?

De regula, otita seroasa se tine sub observatie, si, in cazul in care nu se rezolva, se recomanda miringotomie (efectuarea unei mici incizii in timpan pentru a accesa spatiul din urechea medie) cu inserarea unui tub de timpanostomie.
Daca otita seroasa are caracter recurent, in copilarie, uneori se recomanda adenoidectomie (indepartarea chirurgicala a vegetatiilor adenoide).
Pentru majoritatea pacientilor, este suficienta tinerea sub observatie a afectiunii pana cand aceasta se rezolva de la sine. 
Daca in etiologia otitei seroase sunt implicate alergii, pot fi utile medicamentele antihistaminice si corticosteroizii nazali.

Daca nu se produce nicio imbunatatire in una pana la trei luni, se poate efectua miringotomie pentru aspirarea de lichid si inserarea unui tub de timpanostomie, care permite ventilarea urechii medii si amelioreaza temporar obstructia trompei lui Eustachio, indiferent de cauza. 

Copiii mici susceptibili cu pierdere prelungita a auzului din cauza otitei seroase de lunga durata, pot necesita terapie adecvata pentru a asigura dezvoltarea normala a limbajului. Dilatarea trompei Eustachio cu balon a fost utilizata ca alternativa la plasarea tubului de timpanostomie. In timp ce pacientul este sub anestezie generala, medicul introduce un balon in trompa Eustachio si dilata tubul inainte de a scoate balonul. Aceasta procedura este o optiune pentru pacientii cu otita medie seroasa recurenta si pentru cei care nu doresc plasarea unui tub de timpanostomie. 

Controlul durerii otice in cazul modificarilor de presiune

Deoarece schimbarile de presiune ale mediului pot provoca barotraume dureroase, scufundarile si calatoriile cu avionul trebuie evitate sau amanate atunci cand este posibil. 
Daca nu se poate evita calatoria cu avionul, mestecarea alimentelor sau bautul poate fi de ajutor copiilor mici. 
Manevra Valsalva sau politzerizarea (in timpul coborarii unui avion, persoana trebuie sa isi stranga nasul, sa isi tina gura inchisa si sa incerce sa sufle usor pe nas, aceasta manevra fortand aerul sa treaca prin trompa lui Eustachio blocata) poate fi de ajutor copiilor mai mari si adultilor.

 

Bibliografie:

Martu C, Cozma S, Cobzeanu B, Vesa D, Butnaru C, Bularda D, Cumpata A, Radulescu L. Serous otitis media: Clinical and therapeutic considerations, including dexamethasone (C22H29FO5) intratympanic injection. Exp Ther Med. 2022 Feb;23(2):125. doi: 10.3892/etm.2021.11048. Epub 2021 Dec 7. PMID: 34970348; PMCID: PMC8713185.

What to Know About Serous Otitis Media (Fluid in the Ears), VeryWell Health official websit

Zulkiflee S, Siti Sabzah M, Philip R, Mohd Aminuddin M. Management of otitis media with effusion in children. Malays Fam Physician. 2013;8(2):32-35.
Rosenfeld RM, Shin JJ, Schwartz SR, et al. Clinical practice guideline: Otitis media with effusion. Otolaryngol Head Neck Surg. 2016;154(S1). doi:10.1177/0194599815623467

Kocyigit M, Ortekin SG, Cakabay T, Ozkaya G, Bezgin SU, Adali MK. Frequency of serous otitis media in children without otolaryngological symptoms. Int Arch Otorhinolaryngol. 2017;21(2):161-164. doi:10.1055/s-0036-1584362

Otitis Media (Serous), MSD Manual official website

 

Autor: Farmacist Marza Andreea Simona

Atenție! Acest articol are un caracter strict informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a urma orice tratament.
Informatiile din prezenta sectiune sunt cu titlu exemplificativ si au la bază date incluse în prospectele medicale. Orice decizie privind achizitionarea unui produs apartine exclusiv consumatorului, în baza unei opinii medicale de specialitate.
Pagina actualizata la data de: 10-10-2025
Imagine formular abonare newsletter

Vezi Politica de confidentialitate date personale