Grapefruit- Proprietati si beneficii pentru sanatate (alimente nutritive)

Ce este grapefruitul?

Grapefruitul este un fruct citric din familia Rutaceae, cu o aroma care poate varia de la dulce-amaruie la acrisoara. Grapefruitul dateaza din secolul al XVIII-lea si a fost obtinut in urma incrucisarii portocalei cu pomelo. 

 

Ce contine grapefruitul?

Principalii compusi bioactivi prezenti in grapefruit sunt flavonoidele (narirutina, naringina, hesperidina, neohesperidina, didimina, poncerina), limonoidele (limonina), acidul ascorbic si acidul citric, pe langa furanocumarine, compusi fenolici, carotenoide (licopen si b-caroten) si diferite tipuri de acizi organici.
Un grapefruit crud cu o greutate de 200 g contine urmatorii nutrienti:
Energie (calorii): 64 1
Proteine (g): 1,3 
Carbohidrati (g): 16,2, din care 14 g sunt zaharuri 
Fibre (g): 2,2 
Fier (mg): 0,2 
Calciu(mg): 24 
Magneziu (mg): 16 
Fosfor (mg): 16 
Potasiu (mg): 278 
Vitamina C (mcg): 68,8 
Folat (mcg): 20 
Colina (mg): 15,4 
Vitamina A (mcg): 92 
Beta-caroten (mcg): 1.100 
Luteina si zeaxantina (mcg): 12 

 

Care sunt beneficiile consumului de grapefruit?

Poate sustine sistemul imunitar

Consumul regulat de grapefruit poate fi benefic pentru sistemul imunitar. Grapefruitul contine o cantitate importanta de vitamina C, care are proprietati antioxidanta si care este cunoscuta pentru capacitatea sa de a proteja organismal de infectiile virale si bacteriene.
De asemenea, vitamina A continuta de grapefruit, poate ajuta la protejarea impotriva inflamatiei si a mai multor boli infectioase. Grapefruitul ofera, de asemenea, cantitati mici de vitamine B, zinc, cupru si fier. Impreuna, acestea pot contribui la sustinerea sistemului imunitar. 

Poate sustine pierderea in greutate si slabitul

Grapefruitul este un aliment favorabil pentru pierderea in greutate si pentru slabit. Grapefruitul, datorita continutului sau de fibre, ajuta la inducerea senzatiei de satietate si la diminuarea aportului de calorii. De asemenea, grapefruitul contine putine calorii, dar o cantitate mare de apa, ceea poate ajuta la pierderea in greutate.

Poate ajuta la prevenirea rezistentei la insulina si a riscului de a dezvolta diabet zaharat

Consumul regulat de grapefruit poate ajuta la prevenirea rezistentei la insulina, reducand riscul de diabet. Rezistenta la insulina apare atunci cand celulele nu mai raspund la insulina. Insulina este un hormon care regleaza multe procese din organism. Aceasta este implicata in multe aspecte ale metabolismului, dar cel mai important rol il are in controlul glicemiei. Rezistenta la insulina duce in cele din urma la niveluri ridicate de insulina si de glucoza in sange, doi factori de risc principali pentru aparitia diabetului de tip 2.
Consumul de grapefruit poate ajuta la controlul nivelului de insulina, ceea ce inseamna ca poate avea capacitatea de a reduce probabilitatea de a deveni rezistent la insulina.
Intr-un studiu din anul 2006, participantii care au mancat jumatate de grapefruit proaspat de trei ori pe zi inainte de mese au prezentat o reducere semnificativa atat a nivelului de insulina, cat si a rezistentei la insulina, comparativ cu grupul de persoane care nu au consumat grapefruit. In plus, consumul de fructe intregi, in locul sucului de fructe, este in general asociat cu un control mai bun al glicemiei si un risc redus de diabet de tip 2.

Poate sustine sanatatea sistemului cardio-vascular

Se crede ca consumul regulat de grapefruit imbunatateste sanatatea inimii prin reducerea factorilor de risc pentru bolile de inima, cum ar fi hipertensiunea arteriala si colesterolul. Intr-un studiu amplu, persoanele care au consumat grapefruit au prezentat reduceri semnificative ale tensiunii arteriale sistolice. 
Grapefruitul este destul de bogat in potasiu, un mineral responsabil pentru multe aspecte ale sanatatii inimii. Jumatate de grapefruit ofera aproximativ 5% din necesarul zilnic de potasiu. Un aport adecvat de potasiu este asociat cu un risc redus de hipertensiune arteriala. In plus, s-a demonstrat ca reduce riscul de deces din cauza bolilor de inima. De asemenea, fibrele din grapefruit pot, de asemenea, sa imbunatateasca sanatatea inimii, dat fiind ca un aport ridicat de fibre este asociat cu o tensiune arteriala si un nivel mai scazut de colesterol.
In general, cercetatorii sustin ca includerea fibrelor si a fructelor bogate in antioxidanti, cum ar fi grapefruitul, ca parte a unei diete sanatoase, ajuta la protejarea impotriva afectiunilor precum bolile de inima si accidentul vascular cerebral.

Poate reduce riscul de aparitie a calculilor renali

Cel mai frecvent tip de calculi sunt pietrele de oxalat de calciu. Acidul citric, un acid organic gasit in grapefruit, poate fi eficient in prevenirea lor prin legarea cu calciul din rinichi si eliminarea acestuia din organism. De asemenea, acidul citric are capacitatea de a creste volumul si pH-ul urinei, creand un mediu mai putin favorabil formarii pietrelor la rinichi.

Poate creste nivelul de hidratare al organismului 

Grapefruitul contine multa apa si, prin urmare, este foarte hidratant. Exista aproape 118 ml de apa in jumatate dintr-un grapefruit de marime medie, ceea ce reprezinta aproximativ 88% din greutatea sa totala. Desi consumul unei cantitati mari de apa este cea mai buna modalitate de hidratare, consumul de alimente bogate in apa poate ajuta, de asemenea.

Poate sustine sanatatea pielii

Grapefruitul contine vitamina C, care poate ajuta la protejarea pielii impotriva daunelor solare, a imbatranirii si a inflamatiei. Grapefruitul contine, de asemenea, acid citric, acid malic si acid tartric. Acestea sunt toate tipuri diferite de alfa-hidroxiacizi (AHA). AHA sunt adesea folositi in produsele de ingrijire a pielii datorita varietatii lor de beneficii, inclusiv imbunatatirea texturii si elasticitatii pielii.

 

Cum se alege, pastreaza si depoziteaza un grapefruit?

Este indicat ca grapefruitul sa fie cumparat iarna, deoarece citricele se coc in aceasta perioada si este mai probabil sa fie proaspete. Este important ca grapefruitul sa fie cumparat cand este deja copt, deoarece acesta nu se mai coace dupa cules.
Grapefruitul se depoziteaza la temperatura camerei, ferit de lumina directa a soarelui.

 

Cum se poate adauga grapefruitul in dieta?

Exista diverse modalitati de a adauga grapefruitul in dieta unei persoane: 
- proaspat, consumat ca atare
- in salate de fructe si de legume
- sub forma de suc proaspat sau in smoothie-uri (se poate combina cu alte fructe pentru a diminua gustul amarui)
- se poate asocia in grnituri pentru peste precum somonul

 

Care sunt potentialele riscuri, precautii si reactii adverse ale consumului de grapefruit?

Interactiuni medicamentoase ale medicamentelor cu grapefruitul

Persoanele ar trebui sa evite consumul de grapefruit atunci cand administreaza anumite medicamente. Anumite substantele chimice din grapefruit pot impiedica descompunerea medicamentului la nivelul tractului digestiv, proces numit metabolizare. Drept urmare, medicamentul se poate cumula in organism pana la niveluri toxice sau se poate metaboliza si elimina mult mai rapid, efectul tratamentul fiind diminuat. FDA (Food and Drug Administration) SUA impune ca unele medicamente sa includa avertismente cu privire la consumul de grapefruit sau de suc de grapefruit in timp ce se administreaza medicamentul. 
Medicamentele prescrise frecvent care pot interactiona cu grapefruitul includ medicamente care:
- Combat infectiile
- Scad colesterolul
- Trateaza hipertensiunea arteriala
- Trateaza problemele cardiace
- Impiedica respingerea unui organ donat de catre organism
- Trateaza anxietatea
- Trateaza alergiile sezoniere
- Controleaza convulsiile
- Amelioreaza raul de miscare
- Trateaza incapacitatea de a obtine sau mentine o erectie, numita disfunctie erectila
- Inlocuiesc hormonii
- Reduc tusea
- Controleaza durerea
Pentru siguranta, este necesar sa se discute intotdeauna cu cadru specializat din domeniul sanatatii, cum ar fi medicul sau farmacistul, atunci cand se elibereaza o reteta noua si sa se asigure daca exista sau nu vreo problema daca acesta se administreaza impreuna cu alte alimente sau cu alte medicamente. 

Precautii ale consumului de grapefruit

Persoanele cu infectii renale ar trebui sa fie, de asemenea, precaute atunci cand consuma grapefruit, din cauza nivelului ridicat de potasiu pe care il contine. Afectarea rinichilor poate ingreuna eliminarea excesului de potasiu din sange. In unele cazuri, acumularea de potasiu poate pune viata in pericol.
Persoanele cu boala de reflux gastroesofagian pot prezenta o agravare a arsurilor la stomac si a regurgitarii atunci cand consuma grapefruit, deoarece acesta este foarte acid.
Excesul de grapefruit poate provoca modificari ale ritmului cardiac, poate creste nivelul hormonilor in cadrul terapiilor hormonale, putand provoca simptome precum dureri de cap, iritabilitate si spotting. 

 

Bibliografie:
10 Science-Based Benefits of Grapefruit, Healthline official website
Uckoo, Ram & Jayaprakasha, Guddadarangavvanahally & Balasubramaniam, V.M. & Patil, Bhimanagouda. (2012). Grapefruit (Citrus paradisi Macfad) Phytochemicals Composition Is Modulated by Household Processing Techniques. Journal of food science. 77. C921-6. 10.1111/j.1750-3841.2012.02865.x.
Why is grapefruit good for you?, Medical Nwes Today official website
10 Benefits of Grapefruit, Plus Facts and Nutrition, Health official website
I like to drink grapefruit juice. I hear that it can get in the way of some prescription medicines. Is that true?, Consumer Health, Mayo Clinic official website

Autor: Farmacist Marza Andreea Simona


Pagina actualizata la data de: 23-07-2025
Imagine formular abonare newsletter

Vezi Politica de confidentialitate date personale