Ce sunt afinele?
Afinele, considerate de numeroase surse si "super alimente", sunt fructe populare, gustoase, originare din America de Nord, dar cultivate in scop comercial in toata America si in Europa. Beneficiile pentru sanatate ale afinelor includ sustinerea sanatatii inimii si a creierului. Afinele sunt, de asemenea, sarace in calorii. Afinele de import comercial includ speciile Vaccinium corymbosum L., Vaccinium virgatum Aiton, Vaccinium angustifolium Aiton si Vaccinium myrtillus L. Afinele sunt una dintre cele mai bogate surse de antociani dintre fructele comestibile. Antocianii sunt pigmentii care confera boabelor coapte culoarea rosie, albastra si violeta si au efect antioxidant.
Care sunt proprietatile nutritionale ale afinelor?
Afinele sunt o sursa excelenta de nutrienti esentiali, cum ar fi vitaminele C si K si mangan, si o sursa buna de fibre alimentare. In plus, afinele sunt bogate in fitonutrienti, cum ar fi flavonoidele, care sunt responsabile pentru activitatile antioxidante si antiinflamatoare.
O portie de 148 g de afine contine:
Calorii: 84 kcal
Calciu: 8,9 mg
Potasiu: 114 mg
Fier: 0,4 mg
Vitamina A: 4,44 mcg
Caroten, beta: 47,36 mcg
Luteina + zeaxantina 118,40 mcg
Tiamina (Vitamina B1): 0,055 mg
Riboflavina (Vitamina B2): 0,061 mg
Niacina (Vitamina B3): 0,619 mg
Acid pantotenic (Vitamina B5): 0,184 mg
Vitamina B6: 0,077 mg
Folat (Vitamina B9): 8,88 mcg
Vitamina C (Acid ascorbic): 14,4 mg
Vitamina K: 28,6 mg
Colina: 8,9 mg
Carbohidrati: 21,45 g
Fibre: 3,55 g
Zaharuri: 14,74 g
Fructoza: 7,36 g
Glucoza: 7,22 g
Flavonoidele antocianice reprezinta pana la 60% din totalul polifenolilor din afinele coapte. Prin urmare, antocianinele au, probabil, cea mai mare contributie la beneficiile pentru sanatate. Compusii polifenolici din afine includ atat flavonoide, cat si compusi neflavonoidici. Alte clase de flavonoide gasite in afine includ proantocianidinele si flavonolii. Compusii polifenolici neflavonoidici abundenti din afine sunt esterii acidului hidroxicinamic (in special ai acidul clorogenic).
Care sunt beneficiile afinelor?
Afinele pot contribui benefic la sanatatea creierului
In studiile pe oameni, cercetatorii au aratat ca afinele sunt extrem de benefice in mentinerea functiei memoriei si in reducerea riscului afectarii cognitive. Un studiu efectuat la University of Cincinnati, a constatat ca administrarea suplimentelor din afine a imbunatatit memoria si starea de spirit la adultii in varsta cu declin precoce al memoriei si a sugerat ca un consum regulat de afine poate incetini pierderea functiei cognitive si poate reduce depresia la persoanele varstnice.
Un alt studiu desfasurat la Harvard Medical School, a aratat ca un consum al uneia sau al mai multor portii de afine in fiecare saptamana poate ajuta la incetinirea degenerescentei cognitive cu cativa ani la femei. Aceste observatii sunt sustinute de studii de laborator care au aratat ca o dieta in care sunt integrate afinele imbunatateste abilitatile motorii si inverseaza pierderea memoriei pe termen scurt.
Afinele pot contribui benefic la sanatatea inimii
Un numar tot mai mare de cercetari indica potentialul benefic al unei diete bogate in afine pentru sanatatea inimii. Un studiu efectuat la Public School Harvard a raportat ca un consum constant de fructe de padure precum afinele poate sa reduca riscul de atac de cord la femei cu 33%. In plus, afinele pot sustine sanatatea inimii prin scaderea colesterolului.
Studiile de laborator au aratat ca afinele salbatice ar putea ajuta la reglarea tensiunii arteriale si au potentialul de a reduce vulnerabilitatea vaselor de sange ale inimii la stresul oxidativ si inflamatie.
Afinele pot avea efect benefic in sindromul metabolic si in reducerea riscului de diabet zaharat de tip 2
Sindromul metabolic este o combinatie de tulburari medicale, inclusiv hipertensiune arteriala, colesterol ridicat, obezitate si toleranta redusa la glucoza, care este responsabila si pentru riscul crescut de diabet si de boli cardiovasculare. Consumul zilnic de afine poate ajuta la reducerea riscului de diabet zaharat de tip 2 prin cresterea sensibilitatii la insulina, un factor important si determinant in prevenirea diabetului de tip 2. In plus, extractele din afine ajuta la atenuarea hiperglicemiei in studiu pe animale de laborator, o afectiune care este asociata cu diabetul si cu sindromul metabolic.
Afinele pot avea efecte benefice asupra microbiomului intestinal
Afinele pot favoriza dezvoltarea anumitor bacterii intestinale care sunt benefice pentru sanatatea digestiva si pentru sistemul imunitar. Studiile clinice disponibile arata ca un consum regulat al unei bauturi din afine salbatice afecteaza favorabil compozitia microbiotei intestinale prin cresterea unui tip de bacterii benefice numite Bifidobecterium.
Afinele pot avea efecte benefice in afectiunile oncologice
Afinele contin numerosi nutrienti si fitocompusi, majoritatea fiind bine studiati pentru rolul lor in reducerea riscului de cancer. De exemplu, fibrele alimentare pot actiona in mai multe moduri pentru a reduce riscul de cancer, inclusiv ajutand la controlul greutatii. Excesul de grasime corporala creste riscul aparitiei mai multor tipuri de cancer, iar fibrele alimentare pot creste senzatia de satietate.
Cercetarile de laborator sunt extinse asupra fitocompusilor din afine, cum ar fi flavonoidele. In studiile pe animale, afinele pot reduce modificarile precanceroase si inflamatia la nivelul colonului si pot reduce cancerul mamar indus de estrogen si de deteriorarea ADN-ului. In cadrul studiilor, extractul de afine si flavonoidele purificate din afine scad efectele nocive ale radicalilor liberi asupra AND-ului, care pot conduce la cancer. De asemenea, pot reduce dezvoltarea si pot creste autodistrugerea celulelor canceroase de la nivelul plamanilor, sanilor, colonului si prostatei.
Cum pot fi consumate afinele?
Afinele sunt disponibile proaspete, congelate, liofilizate, sub forma de jeleuri, siropuri si gemuri.
De asemenea, afinele se pot utiliza ca topping proaspat in fulgi de ovaz, vafe, clatite, iaurt sau cereale. Afinele, atat proaspete, cat si congelate, se pot adauga intr-un smoothie.
Afinele pot fi integrate si in briose si in paini dulci.
Care sunt riscurile asociate consumului de afine?
Persoanele care administreaza anticoagulante, cum ar fi warfarina, nu ar trebui sa modifice brusc consumul de afine sau de alte surse de vitamina K. Vitamina K joaca un rol important in coagularea sangelui si ar putea afecta actiunea anticoagulanta a medicamentelor.
Bibliografie:
Blueberries, raw, Nutritional Value official website
Everything to know about blueberries, Medical News Today official website
Kalt W, Cassidy A, Howard LR, Krikorian R, Stull AJ, Tremblay F, Zamora-Ros R. Recent Research on the Health Benefits of Blueberries and Their Anthocyanins. Adv Nutr. 2020 Mar 1;11(2):224-236. doi: 10.1093/advances/nmz065. PMID: 31329250; PMCID: PMC7442370.
Blueberry Nutrition Facts, Healthline official website
The power of blueberries, Mayo Clinic Health System official website
Blueberries and Health, Grand Forks Human Nutrition Research Center: Grand Forks, ND, Agricultural Research Service, U.S. Department of Agriculture, USDA official website
Autor: Farmacist Marza Andreea Simona