Analogi ai peptidei 1 asemanatoare glucagonului (GLP-1) (grupa medicament)

Definitie:

Agonistii ai peptidei-1 asemanatoare glucagonului sunt o clasa de medicamente utilizate in tratamentul diabetului de tip 2 si al obezitatii.

GLP-1 este un hormon fiziologic, cu multiple actiuni in reglarea glicemiei si apetitului, si cu efecte asupra sistemului cardiovascular. Actiuni ce tin de reglarea glicemiei si al apetitului sunt mediate in mod specific prin receptorii GLP-1 de la nivelul pancreasului si creierului.

Reprezentantii clasei sunt:
- Dulaglutid
- Exenatid
- Semaglutid
- Liraglutid
- Lixisenatid

Actiune farmacologica si mecanism de actiune:

Aceste medicamente imita actiunea unui hormon numit peptida asemanatoare glucagonului 1. Cand nivelul zaharului din sange incepe sa creasca dupa ingestia de alimente, aceste medicamente stimuleaza organismul sa produca mai multa insulina. Suplimentul de insulina ajuta la scaderea nivelului glucozei din sange.
Nivelurile scazute ale glucozei din sange sunt utile pentru controlul diabetului de tip 2. 
Nu este foarte clar cum medicamentele GLP-1 duc la pierderea in greutate. Medicii stiu ca GLP-1 pare sa contribuie la reducerea senzatiei de foame. Aceste medicamente incetinesc, de asemenea, deplasarea alimentelor prin tractul digestiv si, astfel, pot prelungi senzatia de satietate.

Reactii adverse:

Efectele secundare mai frecvente apar la inceputul tratamentului si se amelioreaza pe parcurs.
Unele dintre cele mai frecvente efecte secundare includ:
- Greata
- Varsaturi
- Diaree
Hipoglicemia reprezinta un risc asociat clasei de medicamente GLP-1. Riscul este mai crescut, daca in acelasi timp se administreaza medicatie asociata pentru scaderea glicemiei precum substante din clasa sulfoniluree sau insuline.
Clasa de medicamente GLP-1 nu este recomandata daca aveti antecedente personale sau familiale de cancer tiroidian medular sau neoplazie endocrina multipla. Studiile de laborator au legat aceste medicamente de tumori tiroidiene la animale. Mai multe studii in acest sens sunt necesare. De asemenea, nu sunt recomandate persoaneleor cu antecedente de pancreatita.

Bibliografie:

M. Regina Castro, M.D., Are there any type 2 diabetes drugs that can help people lose weight and lower their blood sugar? Are there side effects?, Mayo Clinic official website

Platforma online Mediately

Autor: Farmacist Marza Andreea Simona

 

Atenție! Acest articol are un caracter strict informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a urma orice tratament.
Informatiile din prezenta sectiune sunt cu titlu exemplificativ si au la bază date incluse în prospectele medicale. Orice decizie privind achizitionarea unui produs apartine exclusiv consumatorului, în baza unei opinii medicale de specialitate.
Pagina actualizata la data de: 30-01-2023

Medicamente din categoria Analogi ai peptidei 1 asemanatoare glucagonului (GLP-1)

Medicamente(7)

Momentan, nu exista nici un produs disponibil.

Vezi Politica de confidentialitate date personale