Impotenta (disfunctie erectila) (indicații)

Ce este impotenta?

Impotenta este incapacitatea de a obtine sau de a mentine erectia pe parcursul actului sexual. Pe langa acestea, si libidoul (apetitul sexual) poate fi diminuat.

Este recomandat sa consultati un medic daca problema capata caracter cronic, este insotita si de alte simptome, prezentati si alte afectiuni asociate precum diabet sau afectiuni cardio-vasculare sau daca apare si ejaculare precoce sau intarziata.

Care sunt cauzele impotentei?

Obtinerea erectiei este un proces complex ce implica sistemul nervos, sistemul hormonal, sistemul circulator si muscular, asa ca orice dezechilibru de la nivelul acestor sisteme poate afecta potenta.

Cauzele ce stau la baza acestei probleme pot fi atat de ordin fizic, cat si de ordin psihic. Abuzul de alcool, de tutun si de alte substante interzise afecteaza potenta.

Abuzul de alcool - Alcoolul interfera cu sinteza anumitor neuromediatori din creier, scade nivelul testosteronului si poate afecta circulatia la nivel local. Riscul de disfunctie erectila cronica este corelat cu abuzul de alcool. Procentual, 60-70% din consumatorii cronici de alcool prezinta disfunctie erectila, ejaculare precoce sau o scadere a libidoului.

Consumul de droguri ilicite - Ca si in cazul consumului de alcool, acesta este strans corelat cu impotenta si ejacularea precoce.

Fumatul - Fumatul afecteaza circulatia sangelui inclusiv la nivel genital, generand in timp disfunctie erectila.

Bolile endocrine precum diabetul, pot efecta functia nervilor si implicit pot genera disfunctii erectile.

Boli neurologice precum scleroza multipla, epilepsie, tumori cerebrale, boala Alzheimer, boala Parkinson afecteaza functionalitatea nervilor si a muschilor generand probleme legate de potenta.

Bolile cardiace provocate de un nivel crescut de colesterol, ateroscleroza, hipertensiune arteriala pot afecta capacitatea inimii de a pompa sange eficient si astfel pot conduce la disfunctie erectila. Daca circulatia sangvina la nivel genital este deficitara, erectia nu se poate produce.

Administrarea anumitor medicamente precum, alfa blocante, beta blocante, unele antidepresive, unele diuretice au ca si reactii adverse disfunctia erectila.

Depresia si anxietatea cresc riscul de aparitie a disfunctiei erectile.

 

Cum se stabileste diagnosticul in disfunctie erectila?

Diagnosticul poate fi stabilit prin examen fizic si anamneza. Daca suferiti de afectiuni cronice sau medicul dumneavoastra suspecteaza ca ar putea fi implicata o afectiune diferita, este posibil sa aveti nevoie de teste suplimentare sau de un consult suplimentar de specialitate.
-Examenul fizic. Aceasta poate include o examinare atenta a penisului si a testiculelor si verificarea functionalitatii nervilor de la acest nivel.
-Analize de sange. O proba de sange poate fi recoltata si analizata la un laborator pentru a verifica prezenta bolilor cardio-vasculare, a diabetului, nivelului scazut de testosteron si alte afectiuni medicale.
-Teste de urina (analiza de urina). La fel ca testele de sange, testele de urina sunt folosite pentru a determina daca suferiti de diabet sau de alte afectiuni medicale subiacente.
-Ecografie. Este de obicei efectuata de un medic specialist intr-un cabinet. Aceasta investigatie ii permite medicului sa constate daca aveti probleme cu fluxul sanguin.
-Examen psihologic. Medicul dumneavoastra ar putea pune intrebari pentru a diagnostica depresia si alte posibile cauze psihologice ale disfunctiei erectile.

Care este tratamentul disfunctiei erectile?

In functie de cauza si severitatea disfunctiei erectile si de orice afectiuni de sanatate subiacente, este posibil sa aveti diferite optiuni de tratament. Medicul dumneavoastra va poate explica riscurile si beneficiile fiecarui tratament si va lua in considerare preferintele dumneavoastra.
Medicamente -Medicamentele orale reprezinta un tratament de succes pentru disfunctia erectila pentru multi barbati. Medicamente utilizate in acest sens sporesc efectele oxidului nitric, o substanta chimica naturala pe care corpul tau o produce si care relaxeaza muschii penisului. Astfel, creste fluxul sanguin si se poate obtine o erectie ca raspuns la stimularea sexuala.

Atentie!
Medicamentele pentru disfunctia erectila orala nu sunt afrodisiace, nu vor provoca excitare si nu sunt necesare persoanelor care au erectii normale.
Inainte de a lua orice medicament pentru disfunctia erectila, inclusiv suplimente fara prescriptie medicala si remedii pe baza de plante, consultati-va medicul.  Unele medicamente pot fi, de asemenea, periculoase daca:
-Administrati medicamente cu nitrati - prescrise in mod obisnuit pentru angina pectorala
-Aveti boli de inima sau insuficienta cardiaca
-Aveti tensiune arteriala foarte scazuta (hipotensiune arteriala)

Exercitiu
Studii recente au descoperit ca exercitiile fizice, in special activitatea aeroba moderata pana la viguroasa, pot imbunatati disfunctia erectila.
Chiar si exercitiile regulate usoare ar putea reduce riscul de disfunctie erectila. 

Consiliere psihologica
Daca disfunctia erectila este cauzata de stres, anxietate sau depresie sau daca afectiunea creeaza stres si tensiune relationala, medicul poate sugera ca si solutie consilierea psihologica.

Cum poate fi prevenita disfunctia erectila?

Impotenta are o varietate de cauze. Cu toate acestea, exista masuri pe care le puteti lua pentru a ajuta la prevenirea acesteia.
Metodele posibile de preventie includ:
-exercitii fizice
-evitarea fumatului, drogurilor sau abuzului de alcool
-somn suficient
-o alimentatie sanatoasa
-reducerea stresului, anxietatii si depresiei

 

Bibliografie:

Erectile dysfunction, Mayo Clinic ofiicial website

Erectile dysfunction (Impotence), NHS official website

5 Common Causes of Impotence, Healthline official website

 

Autor: Farmacist Marza Andreea Simona


Data ultimei actualizari: 18-07-2022

Produse din categoria Impotenta (disfunctie erectila)

Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies.Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.