Sare celtica (informatii utile)

Cererea in continua crestere pentru produse naturale, incluzand sarurile gourmet sau de specialitate, a condus la o crestere a popularitatii diferitelor tipuri de sare utilizate in alimentatie.  Sarurile de masa cu diferite culori (negru, gri, roz etc.) si forme (fulgi, cristale piramidale etc.) sunt din ce in ce mai solicitate atat de bucatari, cat si de consumatorii clasici, datorita caracteristicilor lor unice. Unele saruri de masa gourmet pot contine cantitati mai mari de elemente minerale decat sarea de masa obisnuita. Prezenta in concentratii mai mari a oligoelementelor in anumite saruri de masa gourmet confera proprietati fizico-chimice distinctive fiecarui tip de sare. Compozitia sarii poate varia semnificativ in functie de procesul de fabricatie, in functie de compozitia materiilor prime si in functie de locul de colectare.

 

Ce este sarea celtica si unde se gaseste?

Sarea celtica este un tip de sare de mare cunoscuta si sub denumirea de ,,sel gris" sau  ,,sare cenusie". Aceste denumiri provin de la nuanta gri a sarii, care se datoreaza mineralelor continute, precum magneziu, calciu, potasiu, zinc si fier. Acest tip de sare de mare se extrage din regiunea Bretania din Franta, de pe coasta Marii Celtice.

 

Cum se obtine sarea celtica?

Sarea celtica este obtinuta in mod natural, folosind o metoda celtica veche de 2.000 de ani, care este foarte importanta pentru pastrarea profilului sau nutritional. Desi este produsa departe de regiunile traditionale celtice din Irlanda si Scotia, originea numelui se refera la metoda traditionala celtica de extragere prin evaporarea apei de mare. Evaporarea se realizeaza de obicei natural, la soare, in aer liber. Pentru extractia sarii celtice se folosesc unelte din lemn traditionale.

Sarea de mare celtica poate fi rafinata, dar sarea de mare celtica nerafinata este in general recomandata pentru a maximiza beneficiile sale potentiale pentru sanatate. In comparatie cu sarea de masa procesata, care produce doar un gust sarat, sarea de mare celtica isi pastreaza mai mult din compozitia sa minerala naturala pentru a oferi un gust mai complex si mai special.

 

Ce contine sarea celtica?

Un sfert de lingurita (1,5 g) de sare de mare celtica contine:

Calorii: 0

Carbohidrati totali: 0 g

Fibre: 0 g

Zahar: 0 g

Grasimi totale: 0 g

Proteine: 0 g

Colesterol: 0 mg

Sodiu: 480 mg

Fier: 0,36 mg

Pe langa fier, sarea de mare celtica contine de obicei urme de magneziu, calciu, potasiu si cupru. Deoarece este extrasa manual, fiecare lot este diferit in ceea ce priveste compozitia sa minerala.

 

Care sunt diferentele dintre sarea celtica si celelalte saruri de masa?

Diferentele dintre sarea de mare celtica si sarea roz de Himalaya

Diferenta consta in primul rand in culoarea cristalelor, sarea roz de Himalaya fiind roz, in timp ce sarea celtica este de culoare gri. Sarea roz de Himalaya este o sare gema, deoarece provine din muntii Pakistanului. Sarea celtica este o sare de mare. Unele surse considera ca sarea de mare celtica contine cantitati mai mari de minerale si poate prezenta o complexitate minerala mai mare, insa ambele saruri contin minerale in cantitati mici.

Diferentele dintre sarea de mare celtica si sarea de masa

Sarea de masa este extrasa in principal din zacaminte de sare subterane, ulterior fiind de obicei procesata. In timpul acestui proces, compozitia chimica este complet modificata, compozitia in minerale fiiind afectata si potentialele beneficii fiind diminuate. Sarea de masa are de obicei adaugat iod pentru a sustine sanatatea tiroidei.

Diferentele dintre sarea de mare celtica si sarea Kosher

Sarea kosher contine doar clorura de sodiu, nu contine aditivi sau iod. Aceast se prezinta sub forma de fulgi de dimensiuni mari si se apica direct pe alimente, in mod special pe carne pentru drenarea sangelui.

Diferentele dintre sarea de mare celtica si sarea Fleur de Sel sau Flor de Sal

Numele acestei sari semnifica in limba franceza sau portugheza ,,floare de sare". Numele provine de la modelul cristalelor care seamana cu o floare. Aceasta este o sare care se formeaza ca o crusta subtire pe suprafata apei de mare pe masura ce aceasta se evapora. Este cel mai frecvent folosita pentru gatit ca sare de finisaj.

Diferentele dintre sarea de mare celtica si sarea de mare sub forma de fulgi

Aceasta varietate de sare de mare poate fi formata in mod natural sau produsa printr-o varietate de metode. Deseori este comercializata sub denumirea de sare de mare Maldon. Sarurile de mare sub forma de fulgi se prezinta sub forma de cristale subtiri, turtite, cu textura crocanta si care se dizolva rapid. Se spune ca sarea de mare in fulgi are un gust mai sarat, dar poate contine si o cantitate mai mica de oligominerale decat alte saruri de mare.

Diferentele dintre sarea de mare celtica si sarea de mare din Hawaii (sare neagra)

Sarea de mare hawaiana sau sarea de mare Alaea este o sare traditionala hawaiana. Alae este o argila vulcanica rosie, naturala, care se adauga pentru a imbogati sarea cu oxid de fier. Alae confera acestei sari marine culoarea sa distinctiva de sare rosie de mare, dar poate fi gasita si in soiurile de sare de mare alba sau neagra. Sarea hawaiana adevarata este scumpa si greu de gasit in afara Hawaii-ului.

Diferentele dintre sarea de mare celtica si sarea din Marea Moarta

Spre deosebire de majoritatea sarurilor marine, sarea din Marea Moarta nu este destinata consumului alimentar. Aceasta provine din apele foarte sarate ale Marii Moarte si este folosita mai ales in produse si tratamente cosmetice de ingrijire a pielii.

 

Care sunt beneficiile consumului de sare celtica?

Sarea celtica contine o varietate de minerale

Sarurile de mare de inalta calitate contin de obicei peste 60 de oligoelemente si sunt o sursa importanta de micronutrienti. Prelucrarea minima a sarii de mare nerafinate ii permite sa-si pastreze o mare parte din continutul sau mineral natural. Sarea de mare contine multi dintre electrolitii importanti, cum ar fi sodiu, magneziu, calciu si potasiu, care sunt esentiali pentru sanatatea umana. Electrolitii sunt importanti pentru o buna functionare a inimii, pentru sanatatea sistemului muscular, pentru buna functionare a sistemului nervos si pentru mentinerea echilibrului hidro-electrolitic. Sarea de mare consumata cu moderatie poate ajuta la evitarea unui dezechilibru electrolitic.

Sarea celtica poate contribui la hidratarea organismului si la mentinerea unui nivel sanatos al tensiunii arteriale

Sodiul este important pentru echilibrul lichidelor si lipsa acestuia poate declansa deshidratarea, in special in timpul exercitiilor fizice intense sau prelungite. Prin consumul de sare de mare cu moderatie, zilnic, se asigura un nivel optim de sodiu, ceea ce ajuta la echilibrarea raportului sodiu-potasiu. Sodiul si potasiul sunt doi electroliti care contribuie impreuna la asigurarea unui echilibru adecvat al fluidelor in celulele corpului, precum si in plasma sangvina si in lichidul extracelular. Acest echilibru hidric din organism ajuta, de asemenea, la mentinerea unor niveluri normale si sanatoase ale tensiunii arteriale.

Sarea celtica poate sustine sanatatea creierului, muschilor si a sistemului nervos

Deoarece este o sursa buna de sodiu, sarea de mare este esentiala pentru buna functionare a creierului, muschilor si sistemului nervos. Sodiul joaca un rol important  in reglarea echilibrului fluidelor din organism, dar este necesar si pentru transmiterea semnalelor electrice si nervoase intre celule. Transmiterea acestor impulsuri este esentiala pentru buna functionare a creierului, a muschilor si a sistemului nervos.

Sarea celtica poate sustine sanatatea digestiva

Lipsa de sare din dieta poate avea un impact negativ asupra sanatatii digestive, deoarece poate duce la o reducere a nivelului acidului clorhidric din stomac. In cazul in care nivelul de acid gastric este redus, lipsa sarii din alimentatie poate conduce la probleme precum dureri de stomac si constipatie. Consumul unei cantitatii potrivite de sare de mare poate ajuta corpul sa produca cantitati adecvate de acid clorhidric, deoarece sarea de mare contine clorura, unul dintre elementele de baza ale acidului din stomac.

Sarea celtica poate favoriza absorbtia nutrientilor

Un nivel normal al aciditatii gastrice poate favoriza absorbtia vitaminelor si a mineralelor, cum ar fi calciul, zincul, fierul, acidul folic si vitamina B12. Din acest motiv, consumul regulat de sare de mare de inalta calitate poate contribui la o absorbtie optima a anumitor utrienti.

 

Cum se foloseste sarea celtica?

Sarea celtica poate fi folosita la fel ca si celelate tipuri de sare in bucatarie. Deoarece cristalele de sare celtica sunt mai mari, aceasta poate fi rasnita inainte de a o utiliza la gatit. Sarurile de mare, precum sarea celtica, nu se dizolva usor si pot schimba textura sau gustul produsului finit. Sarea de mare celtica poate fi utilizata si pentru conservarea carnurilor si a legumelor.

Unele persoane consuma apa cu sare celtica dizolvata pentru a se hidrata, insa exista modalitati mai bune de hidratare fara a consuma cantatati mari de sodiu precum cele continute de sarea celtica.

Sarea celtica este disponibila si sub forma de saruri de baie. De asemenea, poate fi amestecata cu uleiuri naturale si cu alte ingrediente pentru a crea un exfoliant corporal.

 

Care sunt precautiile si contraindicatiile consumului de sare celtica?

Riscul de contaminare al sarii celtice cu metale grele

Fiind mai putin rafinate, sarurile de masa gourmet, alaturi de prezenta elementelor minerale benefice pentru sanatate, pot contine si elemente potential toxice, cum ar fi metalele grele. Datorita consumului zilnic de sare de masa, orice contaminare a sarii, chiar si la un nivel scazut, ar putea crea riscuri pentru sanatatea consumatorilor. Principalul motiv pentru acumularea in sarurile de masa gourmet a elementelor minerale potential toxice si toxice, inclusiv aluminiu (Al), crom (Cr), mercur (Hg), plumb (Pb), nichel (Ni) si altele, poate fi asociat cu contaminarea locurilor de colectare.

Retentia de apa

Excesul de sare poate contribui la retentia de apa, ceea ce poate duce la balonare, crestere in greutate si alte probleme de sanatate.

Riscurile aportului ridicat de sodiu

Conform OMS, la nivel mondial, cel mai mare numar de decese legate de dieta, estimat la 1,89 milioane in fiecare an, este asociat cu aportul excesiv de sodiu, o cauza bine stabilita a cresterii tensiunii arteriale si a riscului crescut de boli cardiovasculare. Aportul mediu global de sodiu este estimat la 4.310 mg pe zi (10,78 g de sare pe zi), ceea ce depaseste cu mult necesarul fiziologic si este mai mult decat dublu fata de recomandarea Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) de mai putin de 2.000 mg de sodiu (echivalentul a mai putin de 5 g de sare) pe zi la adulti.

 

Bibliografie:

Celtic Salt: What You Should Know, WebMD official website

Does Celtic sea salt have any benefits?, Medical News today official website

Celtic Sea Salt: More Popular than Its Pink Cousin?, Dr. Axe official website

Di Salvo E, Tardugno R, Nava V, Naccari C, Virga A, Salvo A, Corbo F, Clodoveo ML, Cicero N. Gourmet Table Salts: The Mineral Composition Showdown. Toxics. 2023 Aug 15;11(8):705. doi: 10.3390/toxics11080705. PMID: 37624210; PMCID: PMC10459412.

Salt intake, Organisation Panaméricaine de la Santé, World Health Organization

 

Autor: Farmacist Marza Andreea Simona


Pagina actualizata la data de: 19-03-2025

Produse din categoria Sare celtica

Non-farma (6)
Adauga in lista de produse favorite

Acest produs face parte din campania Elite si beneficiaza de TRANSPORT GRATUIT* la Pachetomat

*vezi detalii
Sare Celtica grunjoasa neiodata, 500 g, Sanovita

Sare Celtica grunjoasa neiodata, 500 g, Sanovita

(1)
14,00 LEI
Adauga in lista de produse favorite

Acest produs face parte din campania Elite si beneficiaza de TRANSPORT GRATUIT* la Pachetomat

*vezi detalii
Sare celtica grunjoasa, 250 g, Niavis

Sare celtica grunjoasa, 250 g, Niavis

(7)
12,50 LEI
Adauga in lista de produse favorite

Acest produs face parte din campania Elite si beneficiaza de TRANSPORT GRATUIT* la Pachetomat

*vezi detalii
Sare celtica grunjoasa, 500 g, Dragon Superfoods

Sare celtica grunjoasa, 500 g, Dragon Superfoods

(7)
Adauga in lista de produse favorite

Acest produs face parte din campania Elite si beneficiaza de TRANSPORT GRATUIT* la Pachetomat

*vezi detalii
Sare celtica fina, 500 g, Dragon Superfoods

Sare celtica fina, 500 g, Dragon Superfoods

(11)

Vezi Politica de confidentialitate date personale