Atunci cand alimentatia zilnica nu mai reuseste sa acopere nevoile de energie si proteine ale organismului, interventia nutritionala devine esentiala. In multe situatii clinice, mai ales in cazul pacientilor oncologici, aceasta interventie include recomandarea unor suplimente nutritionale orale. Despre liniile de interventie nutritionala, gasesti informatii
aici.
Utilizarea acestor suplimente este sustinuta de studii clinice solide, care arata beneficii semnificative la pacientii malnutriti sau aflati la risc de malnutritie, precum:
- Imbunatatirea statusului nutritional
- Cresterea in greutate
- Reducerea complicatiilor medicale
- Scaderea numarului de spitalizari si reinternari
- Cresterea calitatii vietii si, in anumite cazuri, a supravietuirii
Ce sunt suplimentele nutritionale orale?
Sunt produse medicale, standardizate si formulate special pentru a furniza nutrienti esentiali intr-un volum redus si cu o digestibilitate crescuta. Ele reprezinta o solutie non-invaziva, eficienta impotriva malnutritiei, valoroasa pentru pacientii care, din cauza simptomelor bolii sau efectelor tratamentelor, nu reusesc sa-si acopere nevoile nutritionale, asa cum se intampla in cazul pacientilor cu cancer, boli inflamatorii intestinale, intestin scurt etc.
Aceste produse contin macronutrienti (proteine, carbohidrati, grasimi), micronutrienti (vitamine, minerale), uneori si ingrediente speciale (ex: omega-3, glutamina, fibre solubile).
Sunt toate suplimentele nutritionale orale la fel?
Nu. Exista diferente semnificative intre produse in functie de:
- Forma: lichide (cele mai frecvente, gata de consum), semisolide, pudra.
- Compozitie si scop: formule standard sau special adaptate (pentru cancer, diabet, boli renale, hepatice, etc.).
- Continut: caloric (normo sau hipercaloric), proteic (normo sau hiperproteic), cu sau fara fibre, cu saufara gust.
Cele lichide sunt dense caloric, adica aduc multe calorii intr-un volum mic.
Cum se utilizeaza si pentru cat timp?
Doza, formula si durata sunt stabilite de dietetician sau medicul curant, in functie de:
- Nevoile nutritionale individuale
- Aportul alimentar existent
- Starea medicala a pacientului
- Evolutia in timp (greutate, apetit, sanatate)
Este important de retinut ca modul de administrare influenteaza semnificativ toleranta si eficienta produsului. Pentru o mai buna digestie si absorbtie, suplimentul trebuie consumat lent, in inghitituri mici, pe parcursul a 30-60 de minute. Consumul rapid poate duce la senzatie de greata, balonare sau disconfort gastric. Suplimentele nutritionale orale se consuma in max 24h de la deschidere.
Pe baza experientei clinice, se mai recomanda urmatoarele bune practici:
- Pastrarea produsului la frigider dupa deschidere, dar consumarea la temperatura camerei; totusi, in cazurile cu hipersensibilitate olfactiva consumul acestuia usor rece poate fi mai bine tolerat. Unii pacienti prefera produsele usor incalzite (maxim 40 grade Celsius); testarea personala este esentiala.
- Pentru pacientii cu greata post-chimioterapie sau anorexie severa, uneori este indicata impartirea dozei zilnice in 5-6 administrari de volum foarte mic.
- Se pot utiliza paie sau recipiente cu capac pentru pacientii cu sensibilitate la miros ori greata accentuata. Acestea reduc expunerea senzoriala si pot creste acceptabilitatea.
- Alternanta gusturilor si texturilor in cazul in care se consuma suplimente zilnic - rotatia intre formule dulci, sarate sau neutre previne saturatia gustativa, frecventa in regimurile pe termen lung.
- Pozitia corpului este importanta: suplimentul trebuie consumat in pozitie verticala (prin asezarea pe un scaun sau, daca pacientul este la pat, prin ridicarea spatarului patului la un unghi de 30-45 de grade). Se va evita administrarea in pozitie culcata, care creste riscul de reflux sau aspiratie.
- Urmarirea semnalelor corpului - daca apar simptome gastrointestinale persistente (diaree, constipatie, dureri abdominale), este posibil ca formula, ritmul de administrare sau volumul sa necesite ajustare de catre specialist.
- Pentru pacientii cu apetit scazut sau cu aversiune fata de gustul suplimentelor, o strategie eficienta este integrarea acestora in retete usoare cum ar fi piureurile, terciurile, supele-crema caldute, budincile sau smoothie-urile. Formulele cu aroma neutra sau sarata, sunt ideale pentru acest tip de adaptare.
Aceste masuri aparent simple pot face diferenta dintre o interventie nutritionala eficienta si una abandonata din cauza intolerantei.
In concluzie, suplimentele nutritionale orale sunt o resursa esentiala in ingrijirea nutritionala a pacientilor cu boli cronice sau in recuperare, insa utilizarea lor trebuie facuta exclusiv la recomandarea unui specialist, pe baza unei evaluari personalizate a necesarului. Pentru o interventie eficienta, individualizarea recomandarii nutritionale ramane cheia succesului terapeutic.
Bibliografie:
1. Arends J, et al. ESPEN expert group recommendations for action against cancer-related malnutrition. Clinical Nutrition. 2017;36(5):1187-1196 https://doi.org/10.1016/j.clnu.2017.06.017
2. Muscaritoli M., et al. ESPEN guideline on nutrition in cancer patients. Clinical Nutrition. 2021;40(5):2898-2913. https://doi.org/10.1016/j.clnu.2021.02.005
3. Bischoff, Stephan C. et al. ESPEN guideline on Clinical Nutrition in inflammatory bowel disease. Clinical Nutrition, Volume 42, Issue 3, 352 - 379
4. Elia M, Normand C, Norman K, Laviano A. Systematic review and meta-analysis of the cost and clinical effectiveness of oral nutritional supplements in community and care home settings. Clinical Nutrition. 2016;35(1):125-137.
5. Poon WY, Hu Z, Zhang Y, Li Y, Ma Z, Wu S, et al. Application of oral nutritional supplements to control body weight loss in postoperative patients suffering from solid tumors: A systematic review and meta-analysis. Front Nutr. 2025;11:1476463. doi:10.3389/fnut.2025.1476463
6. Cano NJ, Schneider SM. Adequacy of oral nutritional supplements in clinical care. Nutrients. 2024;16(23):4141. doi:10.3390/nu16234141
Autor: Nutritionist Dietetician Ioana Has