Timpanograma (sanatatea auzului)


TIMPANOGRAMA
- Intelegerea Sanatatii Urechii

 

Ce este Timpanograma ?

Timpanograma, cunoscuta si sub denumirea de test de examinare acustica, este un examen preliminar frecvent utilizat in practica clinica pentru diagnosticarea unor patologii la nivelul urechii medii si pentru a diagnostica otita medie.

In timpul acestui test un varf este introdus in canalul urechii externe pentru a aplica o presiune initiala de aproximativ 200 daPa (deciPascali). La acest nivel de presiune, membrana timpanica va ramane nemiscata. Volumul masurat in acest punct determina spatiul dintre varful canalului auditiv extern si membrana timpanica, fiind denumit volumul canalului urechii (ECV).

Pe masura ce presiunea este redusa, membrana timpanica devine mai flexibila, iar volumul masurat creste. Punctul in care membrana timpanica atinge cel mai mare grad de flexibilitate este definit ca varful compliantei statice (SC), indicand flexibilitatea cavitatii urechii medii. Un SC crescut poate indica o posibila ruptura a lantului osicular, in timp ce un SC scazut poate sa sugereze o acumulare de lichid in urechea medie, cum ar fi otita medie.

De altfel, mai avem si presiunea de varf timpanometrica (TPP), aceasta apare in timpul timpanometriei atunci cand presiunea aplicata in canalul urechii externe este echivalenta cu presiunea din urechea medie. Astfel, orice deviatie semnificativa a TPP fata de 0 (±20 daPa) poate indica o disfunctie a trompei lui Eustachio in reglarea presiunii timpanice.




Cand este indicat sa se efectueze o timpanograma ?

          ■ Evaluarea otitei medii: Timpanograma este utila in diagnosticarea otitei medii, o infectie a urechii medii care poate afecta atat adultii cat si copiii. Aceasta ne poate oferi informatii despre anumite semne de inflamatie sau fluid acumulat.

          ■ Evaluarea functiei trompei lui Eustachio: Trompa lui Eustachio este responsabila pentru echilibrarea presiunii in urechea medie. Anomaliile in presiunea timpanica masurata poate sa sugereze disfunctia trompei lui Eustachio.

          ■ Evaluarea pierderii auditive: Timpanograma poate constitui o parte a evaluarii pierderii de auz si poate oferi informatii suplimentare despre starea urechii medii care poate contribui la diagnosticarea si gestionarea pierderii auditive.

          ■ Evaluarea infectiilor cronice ale urechii medii: Timpanograma poate fi utila in monitorizarea pacientilor cu infectii cronice ale urechii medii sau cu alte afectiuni care afecteaza functia urechii medii.


 

Este timpanograma o procedura dureroasa?

Timpanograma este, in general, o procedura neinvaziva si nedureroasa. Insa, este posibil  sa simtiti uneori o usoara presiune sau disconfort de scurta durata. Este important sa mentionati orice disconfort sau durere pe care o puteti simti in timpul procedurii catre specialistul audiolog.

In general, majoritatea pacientilor nu simt durere in timpul efectuarii timpanogramei si pot tolera foarte bine procedura. Este util sa urmati indrumarile specialistilor pentru a ramane cat mai relaxati in timpul testului pentru a asigura obtinerea unor rezultate precise.

 

Echipa de audiologi Clarfon

 

  1. Evaluation of Middle Ear Function by Tympanometry and the Influence of Lower Barometric Pressure at High Altitude ,Tao Jiang, Liping Zhao, Yanbo Yin, Huiqian Yu, and Qingzhong Li, High Altitude Medicine & Biology 2021 22:1, 70-76
  2. Jørgen Lous, Christina T Ryborg, Jens J Damsgaard, Anders P Munck, Tympanometry in general practice: use, problems and solutions, Family Practice, Volume 29, Issue 6, December 2012, Pages 726–732
  Informațiile scrise și imaginile prezentate sunt cu titlu informativ, acestea nu substituie o recomandare specializată.

Pagina actualizata la data de: 13-03-2024

Produse din categoria Timpanograma

Momentan, nu exista nici un produs disponibil.

Vezi Politica de confidentialitate date personale