Metformin Terapia, 750 mg, 60 comprimate cu eliberare prelungita, Terapia
clorhidrat de metformin
Se eliberează
DOAR DIN FARMACIE
în baza rețetei medicale
Brand: TERAPIA SA
Cod produs: 5944702208942
Data expirarii: 01-04-2029
Tip: medicament cu prescriptie medicala
Document: Prospect
Vandut de: Farmacia Tei SRL
La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.
Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.
Informații Produs
Metformin Terapia, 750 mg, 60 comprimate cu eliberare prelungita, Terapia [5944702208942]
Metformin Terapia conține substanța activă clorhidrat de metformin și aparține unui grup de
medicamente numite biguanide, utilizate pentru tratamentul diabetului zaharat.
Metformin Terapia este utilizată în tratamentul diabetului zaharat de tip 2 (numit de asemenea, și diabet non- insulinodependent), atunci când doar dieta și exercițiile fizice nu sunt suficiente pentru controlul valorilor glucozei (zahărului) din sângele dumneavoastră. Insulina este un hormon care permite țesuturilor corpului să preia glucoza din sânge și să o folosească pentru energie sau pentru stocare pentru utilizare ulterioară. Pancreasul pacienților cu diabet zaharat de tip 2 nu produce suficientă insulină sau organismul acestora nu poate utiliza în mod corespunzător insulina produsă. Aceasta determină creșterea concentrației de glucoză în sânge, ceea ce poate provoca o serie de probleme grave pe termen lung, deci este important să continuați să luați medicamentul dumneavoastră, chiar dacă nu aveți simptome evidente. Metformin Terapia face organismul mai sensibil la insulină și ajută organismul să utilizeze glucoza în mod corespunzător.
Administrarea Metformin Terapia poate fi asociată fie cu o stabilizare a greutății, fie cu o scădere modestă în greutate.
Metformin Terapia este special formulat pentru a elibera treptat medicamentul în organismul
dumneavoastră, fiind astfel diferit de alte comprimate conținând metformin.
Adulții pot lua Metformin Terapia singur sau în asociere cu un alt medicament antidiabetic
(medicamente administrate oral sau insulină).
Nu luați Metformin Terapia:
- Dacă sunteți alergic la metformin sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui
medicament.
Discutați cu medicul dumneavoastră înainte de a lua Metformin Terapia.
Sarcina, alăptarea și fertilitatea:
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament, pentru ca aceștia să vă poată modifica tratamentul. Nu luați Metformin Terapia dacă sunteți gravidă.
Acest medicament nu este recomandat dacă alăptați sau dacă plănuiți să vă alăptați nou-născutul.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Metformin Terapia administrată singură nu determină „hipoglicemie” (simptome de scădere a nivelului zahărului din sânge, cum ar fi leșin, confuzie și transpirație crescută) și, prin urmare, nu trebuie să vă afecteze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Totuși, dacă luați Metformin Terapia împreună cu alte medicamente pentru tratamentul diabetului zaharat poate să apară hipoglicemia, deci trebuie să aveți grijă deosebită atunci când conduceți vehicule sau folosiți utilaje.
Medicul dumneavoastră vă poate prescrie Metformin Terapia pentru a-l lua singur sau în asociere cu alte medicamente antidiabetice orale sau insulină.
Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Metformin Terapia nu poate înlocui beneficiile unui stil de viață sănătos. Continuați să urmați orice sfat despre dietă pe care vi l-a dat medicul dumneavoastră și faceți exerciții fizice regulate.
Doze:
De obicei, veți începe tratamentul cu 500 de miligrame Metformin Terapia zilnic. După ce ați luat Metformin Terapia timp de aproximativ 2 săptămâni, medicul dumneavoastră vă poate măsura glycemia și vă poate ajusta doza. Doza zilnică maximă este de 2000 miligrame de Metformin Terapia. Dacă funcționarea rinichilor dumneavoastră este redusă, medicul vă poate prescrie o doză mai mică.
Dacă luați și insulină, medicul dumneavoastră vă va explica cum să începeți tratamentul cu Metformin Terapia.
Cum să luați comprimatele:
În mod normal, ar trebui să luați comprimatele o dată pe zi, la masa de seară.
În unele cazuri, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să luați comprimatele de două ori pe zi.
Luați întotdeauna comprimatele cu alimente.
Înghițiți comprimatele întregi cu un pahar cu apă, nu mestecați, împărțiți sau zdrobiți comprimatele.
Dacă, după un timp, credeți că efectul Metformin Terapia este prea puternic sau prea slab, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Utilizarea la copii și adolescenți:
Copiii și adolescenții sub 18 ani nu trebuie să utilizeze acest medicament.
Utilizarea la pacienții vârstnici:
Doza va fi determinată după ce au fost efectuate teste asupra funcției renale.
- Substanța activă este metformin (sub formă de clorhidrat). Fiecare comprimat cu eliberare
prelungită conține clorhidrat de metformin 500 mg, 750 mg sau 1000 mg, corespunzând la 390 mg, 585 mg și, respectiv, 780 mg metformin.
- Celelalte componente sunt stearat de magneziu, dioxid de siliciu coloidal anhidru, povidonă K30 și hipromeloză.
Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Prezentare:
60 comprimate cu eliberare prelungita
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Metformin Terapia, 750 mg, 60 comprimate cu eliberare prelungita, Terapia pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor/etichetei acestuia, fara a ne informa in prealabil. In cazul aparitiei unor diferente, prevaleaza informatia de pe etichetele produsului fizic.
| Specificatie | Valori |
|---|---|
| Categorie | Medicamente |
| Brand | Terapia Sa |
| Stoc | În stoc |
| Disponibil in farmacii | Brasov, Lacul Tei, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Rahova, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni, Blejoi (Ploiesti), Focsani, Galati |
| Info produs | Eligibil ELITE |
| Cod produs | 5944702208942 |
| Tip produs | medicament cu prescriptie medicala |
| Data de expirare | 2029-04-01 |

