Oftaquix, 5 mg/ml picături oftalmice, soluţie, 5 ml, Santen

levofloxacină

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: SANTEN

Cod produs: 6419716604589

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Oftaquix, 5 mg/ml picături oftalmice, soluţie, 5 ml, Santen [6419716604589]

Indicatii:
Levofloxacina este un antibiotic din grupa fluorochinolonelor (denumire prescurtată uneori sub forma „chinolone”). Aceasta acţionează prin distrugerea unor tipuri de bacterii care pot provoca infecţii.
Levofloxacina se administrează sub formă de picături pentru ochi în tratamentul infecţiilor bacteriene care afectează suprafaţa ochiului, la copiii cu vârsta de 1 an şi peste, adolescenţi şi adulţi.
Un tip de infecţie la nivelul acestei zone este denumită conjunctivită bacteriană, care este o infecţie a membranei care acoperă suprafaţa anterioară a ochiului (conjunctivă).
Nu este recomandată utilizarea Oftaquix la copiii cu vârsta sub 1 an.
Dacă după 5 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.

Contraindicatii:
Nu utilizaţi Oftaquix:
- dacă sunteţi alergic la levofloxacină, la alte chinolone sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să utilizaţi Oftaquix, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Oftaquix nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazului în care beneficiul potenţial pentru mamă justifică riscul potenţial pentru copil.

Chiar dacă levofloxacina trece în sânge şi în laptele uman în cantităţi foarte mici, este foarte puţin probabil ca administrarea picăturilor pentru ochi să dăuneze sugarului.
Medicul dumneavoastră este informat cu privire la riscul potenţial şi vă va sfătui dacă să utilizaţi Oftaquix în acest caz.

Fertilitatea (capacitatea de a ramane gravidă sau de a concepe un copil) nu este afectată, atunci când Oftaquix se aplică urmând instrucţiunile de utilizare.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Oftaquix are influenţă mică asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
În cazul în care picăturile pentru ochi determină înceţoşarea vederii atunci când le utilizaţi, trebuie să aşteptaţi până când vederea revine la normal, înainte de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Mod de administrare:
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul, dacă nu sunteţi sigur.

Oftaquix este indicat pentru utilizare la nivelul ochiului şi trebuie administrat la nivelul suprafaţei anterioare a ochiului.

La pacienţii cu vârsta mai mare de 1 an, doza recomandată este:
ZILELE 1-2
- Una sau două picături în ochiul afectat/ochii afectaţi la fiecare 2 ore.
- Utilizaţi de maximum 8 ori pe zi.
ZILELE 3-5
- Una sau două picături în ochiul afectat/ochii afectaţi.
- Utilizaţi de maximum 4 ori pe zi.
Nu este necesară ajustarea dozei recomandate în cazul pacienţilor vârstnici.

Durata obişnuită a tratamentului este de cinci zile. Medicul dumneavoastră vă va sfătui cât timp trebuie să administraţi picăturile.
În cazul în care utilizaţi orice alte medicamente pentru ochi, trebuie să aşteptaţi cel puţin 15 minute înainte de a administra tipuri diferite de picături pentru ochi.

Utilizare la copii şi adolescenţi:
Nu sunt necesare modificări ale dozei pentru copiii cu vârsta ≥ 1 an şi pentru adolescenţi. Oftaquix nu este recomandat pentru utilizare la copiii cu vârsta mai mică de 1 an.

Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.

Compozitie:
- Substanţa activă este levofloxacina. 1 ml picături oftalmice, soluţie conţine levofloxacină hemihidrat 5,12 mg, echivalent cu
levofloxacină 5 mg.
- Celelalte componente sunt: clorură de benzalconiu (0,05 mg în 1 ml picături oftalmice, soluţie; conservant), clorură de sodiu, soluţie de hidroxid de sodiu 5N sau acid clorhidric 5N şi apă pentru preparate injectabile.

Prezentare:
5 ml

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Oftaquix 5 mg/ml picături oftalmice soluţie 5 ml Santen(levofloxacină) face parte din grupa medicament:antibiotice- chinolone si fluorochinolone , contine substanța activă:levofloxacina..
Specificatie Valori
Categorie Medicamente
Brand Santen
Cod produs 6419716604589

Oftaquix, 5 mg/ml picături oftalmice, soluţie, 5 ml, Santen [6419716604589]

Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Oftaquix, 5 mg/ml picături oftalmice, soluţie, 5 ml, Santen pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  15-10-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale producatorului Santen

Vezi Politica de confidentialitate date personale