Primul rebranding

PRIMUL REBRANDING

Dragii noștri,

Farmacia Tei există din 1992, pe vremea când era doar o farmacie micuță și mereu animată din cartierul care i-a dat numele. Odată cu trecerea anilor, am tot crescut. Trei decenii mai târziu, avem 8 puncte de lucru deschise și din 2009 primul site de e-commerce farmaceutic din România - www.FarmaciaTei.ro

Chiar dacă site-ul nostru a primit de-a lungul timpului haine noi, funcționalități noi, servicii noi, am ținut ca logo-ul să rămână același. Ce-i drept, a avut parte de mici modificări, dar am spune că au trecut aproape neobservate. Până de curând, poate dintr-o urmă de nostalgie, am decis să-l păstrăm, chiar dacă putea fi considerat ca fiind deja vintage. Dar, vine un moment în viața unui brand, când nostalgia poate deveni subiectivă, nu sprijină evoluția și poate fi interpretată ca rezistență la schimbare sau ancorare în trecut. Am simțit că am ajuns în punctul în care și logo-ul, dar și întreaga identitate vizuală, ar trebui să se alinieze cerințelor prezentului, păstrând valorile care ne-au ghidat de-a lungul timpului și care ne definesc în continuare.

Astfel, alături de Bebe Tei, noua identitate vizuală Farmacia Tei întărește apartenența la Grup și transmite valorile noastre ancorate în cerințele prezentului: simplitate, corectitudine, integritate și sinceritate


Așa este noul nostru logo, ca parte din noua identitate vizuală Farmacia Tei: simplu, corect, integru și sincer.

Farmacia Tei, fiind brand-ul care a dat naștere Grupului Tei, a lăsat moștenire noii identități vizuale verdele Tei, logo-ul actual al farmaciei fiind singurul monocrom din grup (complet verde Tei).

Schimbarea logo-ului marchează astfel un punct important în evoluția noastră: primul rebranding. Tot ce ține de acest nou pas trebuie, de fapt, privit ca un întreg proces. În prima etapă toată comunicarea noastră cu voi în mediul online se va desfășura sub umbrela noii identități vizuale, urmând ca site-ul să primească un ”facelift”. Toate locațiile fizice ce vor fi inaugurate în viitor vor purta noua identitate vizuală, iar cele actuale se vor alinia și ele acesteia, dar în timp.

Primul pas a fost facut deja, noua noastră locație din Ilfov, Farmacia Tei Popești-Leordeni, poartă deja cu mândrie noul look.

Dacă ar fi să rezumăm tot ce urmează într-o singură frază am spune așa:

Farmacia Tei primește o nouă identitate vizuală, păstrând în continuare aceleași valori.

Devenim mai noi, dar suntem tot noi!

Cu drag,

Vezi Politica de confidentialitate date personale