6
Semne şi simptome
Aciclovirul este absorbit doar parţial din tractul gastro-intestinal. Nu au fost evidenţiate efecte toxice
la pacienţii care au ingerat doze unice de până la 20 g aciclovir. Accidental, supradozajul repetat al
aciclovirului administrat oral timp de mai multe zile a fost asociat cu tulburări gastro-intestinale (de
exemplu: greaţă şi vărsături) şi tulburări neurologice (cefalee şi confuzie).
Supradozajul aciclovirului administrat intravenos a determinat creşterea creatininemiei, ureei sanguine
şi, ulterior, insuficienţă renală. Au fost descrise efecte neurologice, inclusiv confuzie, halucinaţii,
agitaţie, convulsii şi comă.
Tratament
Pacienţii trebuie monitorizaţi atent, pentru evidenţierea semnelor de toxicitate. Hemodializa creşte
semnificativ eliminarea aciclovirului din sânge, putând fi utilă în cazul supradozajului simptomatic.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antivirale de uz sistemic, antivirale cu acţiune directă, nucleozide şi
nucleotide, exclusiv inhibitori de reverstranscriptază, codul ATC: J05AB01.
Aciclovirul este un medicament antiviral cu activitate inhibitorie in vivo şi in vitro asupra virusurilor
herpetice umane, incluzând virusul herpes simplex tip 1 si 2 (VHS), virusul varicelo-zosterian (VVZ),
virusul Epstein Barr (VEB) şi virusul citomegalic (VCM). În culturile celulare, aciclovirul are cea mai
intensă activitate împotriva VHS-1, urmat (în ordinea descrescătoare a activitaţii) de VHS-2, VVZ,
VEB şi VCM.
Activitatea inhibitorie a aciclovirului în cazul VHS-1, VHS-2, VVZ şi VEB are o selectivitate mare.
Enzima timidin-kinaza (TK) a celulelor normale, neinfectate, nu utilizează efectiv aciclovirul ca
substrat, astfel încât toxicitatea la mamifere asupra celulelor gazda este mică; TK codificată de VHS,
VVZ şi VEB converteşte aciclovirul în aciclovir monofosfat, un analog nucleozidic care va fi ulterior
convertit la difosfat şi, în final, la trifosfat, de către enzimele celulare. Aciclovirul trifosfat interferă cu
ADN - polimeraza virală şi inhibă replicarea ADN-ului viral, producând terminarea sintezei lanţului
după încorporarea sa în ADN-ul viral.
Administrarea prelungită sau repetată de aciclovir la persoanele cu imunodeficienţă severă poate
determina selectarea unor tulpini virale cu sensibilitate redusă şi, consecutiv, absenţa raspunsului la
continuarea tratamentului.
Au fost raportate tulpini cu TK virală sau ADN - polimerază virală modificate. In vitro, expunerea
unor tulpini de VHS la aciclovir poate duce la apariţia rezistenţei. Relaţia dintre sensibilitatea
tulpinilor de VHS, determinată in vitro, şi răspunsul clinic la tratamentul cu aciclovir nu este clară.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Aciclovirul este absorbit doar parţial din intestin. Concentraţia plasmatică maximă (Cmax) după
administrarea unor doze de 200 mg la intervale de 4 ore a fost de 3,1 micromol (0,7 g/ml), iar
concentraţia plasmatică minimă corespunzatoare (Cmin) a fost de 1,8 micromol (0,4 g/ml). Valoarea
Cmax după administrarea unor doze de 400 mg, respectiv 800 mg la intervale de 4 ore a fost de
5,3 micromol (1,2 g/ml), respectiv 8 micromol (1,8 g/ml), iar valoarea Cmin a fost de 2,7 micromol
(0,6 g/ml), respectiv 4 micromol (0,9 g/ml).
La adulţi, după administrarea perfuzabilă timp de 1 oră a 2,5 mg/kg, 5 mg/kg, 10 mg/kg şi 15 mg/kg,
Cmax la starea de echilibru au fost de 22,7 micromol (5,1 g/ml), 43,6 micromol (9,8 g/ml),
92 micromol (20,7 g/ml), respectiv 105 M (23,6 micromol). La starea de echilibru, Cmin
corespunzătoare după 7 ore au fost de 2,2 micromol (0,5 g/ml), 3,1 micromol (0,7 g/ml),
Favorite
Cosul meu
Cumpara 
