Duloxetina Terapia, 30 mg, 30 capsule gastrorezistente, Terapia

Duloxetină (sub formă de clorhidrat)

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: TERAPIA SA

Cod produs: 5944702208126

Data expirarii: 01-06-2026

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

19,77 LEI
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Duloxetina Terapia, 30 mg, 30 capsule gastrorezistente, Terapia [5944702208126]

Indicatii:
Duloxetină Terapia este utilizat la adulţi pentru tratamentul:
- depresiei
- tulburării de anxietate generalizată (senzaţie cronică de anxietate sau nervozitate)
- durerii din neuropatia diabetică (descrisă frecvent ca o senzaţie de arsură, junghi, înţepătură, săgetare, durere sau ca un şoc electric. În zona afectată fie se poate pierde sensibilitatea, fie poate apare senzaţie de durere la atingere, căldură, frig sau apăsare)

Duloxetină Terapia începe să acţioneze la cele mai multe persoane cu depresie sau anxietate în termen de două săptămâni de la începerea tratamentului, dar poate dura 2-4 săptămâni înainte de a vă simti mai bine. Spuneţi-i medicului dumneavoastră dacă nu începeţi să vă simţiţi mai bine după această dată.

Medicul dumneavoastră poate să vă prescrie în continuare Duloxetină Terapia şi atunci când vă simţiţi mai bine, ca să preîntâmpine revenirea depresiei sau anxietăţii.

La persoanele cu neuropatie diabetică poate dura câteva săptămâni înainte de a vă simti mai bine.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă nu vă simţiţi mai bine după 2 luni.

Contraindicaţii:
Nu luaţi Duloxetină Terapia dacă:
- sunteţi alergic la duloxetină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să utilizaţi Duloxetină Terapia, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina şi alăptarea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
- Spuneţi medicului dumneavoastră dacă rămâneţi gravidă sau dacă încercaţi să rămâneţi gravidă în timp ce luaţi Duloxetină Terapia. Nu trebuie să utilizaţi Duloxetină Terapia decât după ce aţi discutat cu medicul dumneavoastră potenţialele beneficii aşteptate şi orice riscuri potenţiale pentru copilul încă nenăscut.

- Asiguraţi-vă că moaşa şi/sau medicul dumneavoastră ştiu că luaţi Duloxetină Terapia. Când sunt administrate în timpul sarcinii, medicamente similare (ISRS) pot creşte riscul apariţiei la copii a unei afecţiuni grave, numită hipertensiune arterială pulmonară persistentă a nou născutului
(HAPPN), care determină la copil o respiraţie rapidă şi un aspect albăstrui al pielii. Aceste simptome se instalează de obicei în primele 24 de ore după naştere. Dacă observaţi acest lucru la copilul dumneavoastră, trebuie să contactaţi imediat moaşa sau medicul dumneavoastră.

- Dacă luaţi Duloxetină Terapia în ultima parte a sarcinii, copilul dumneavoastră poate presenta unele simptome la naştere. Acestea apar de obicei la naştere sau la câteva zile după naştere.
Aceste simptome pot include slăbiciune musculară, tremor, agitaţie, dificultăţi de alimentare, dificultate la respiraţie şi convulsii. Dacă oricare dintre aceste simptome apar la naştere la copilul dumneavoastră, sau dacă sunteţi îngrijorată de sănătatea copilului dumneavoastră, luaţi legătura
cu moaşa sau cu medicul care vor putea să vă sfătuiască.

- Dacă luați Duloxetină Terapia în ultima parte a sarcinii, există un risc crescut de sângerare vaginală excesivă după naștere, mai ales dacă aveți antecedente de tulburări de sângerare.
Medicul sau moașa dumneavoastră trebuie să știe că luați duloxetină, pentru a vă putea sfătui.

- Datele disponibile în utilizarea Duloxetină Terapia în timpul primelor trei luni de sarcină nu au arătat, în general, un risc crescut de malformații congenitale la nou-născuți. Dacă Duloxetină Terapia este administrat în a doua jumătate a sarcinii, poate exista un risc crescut de naștere
înainte de termen (în plus cu 6 nou-născuți prematuri la fiecare 100 de femei care au luat Duloxetină Terapia în a doua jumătate a sarcinii), cele mai multe nașteri premature fiind între săptămânile 35 și 36 de sarcină.

- Spuneţi medicului dumneavoastră dacă alăptaţi. Utilizarea Duloxetină Terapia în cursul alăptării nu este recomandată. Trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi nici un fel de unelte sau utilaje înainte de a şti cum vă afectează Duloxetină Terapia.

Mod de administrare:
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Verificaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Duloxetină Terapia este pentru administrare orală. Trebuie să înghiţiţi capsula întreagă cu apă.

Pentru depresie şi durerea din neuropatia diabetică:
Doza obişnuită de Duloxetină Terapia este 60 mg o dată pe zi, dar medicul vă va prescrie doza care este cea mai potrivită pentru dumneavoastră.
Pentru tulburarea de anxietate generalizată:
Doza uzuală de iniţiere a tratamentului cu Duloxetină Terapia este de 30 mg o dată pe zi după care majoritatea pacienţilor vor primi 60 mg o dată pe zi, dar medicul vă va prescrie doza care este cea mai potrivită pentru dumneavoastră. În funcţie de răspunsul dumneavoastră la administrarea Duloxetină Terapia, doza poate fi crescută până la 120 mg pe zi.

Pentru a nu uita să luaţi Duloxetină Terapia, poate fi mai uşor să o luaţi la aceeaşi oră în fiecare zi.

Discutaţi cu medicul despre durata tratamentului cu Duloxetină Terapia. Nu încetaţi să luaţi Duloxetină Terapia sau să vă schimbaţi doza fără să discutaţi cu medicul dumneavoastră. Tratarea corectă a afecţiuni dumneavoastră este importantă pentru a vă ajuta să vă faceţi mai bine. Dacă nu este tratată, starea dumneavoastră nu va dispărea şi poate deveni mai gravă şi mai dificil de tratat.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compozitie:
- Substanţa activă este duloxetina.
30 mg capsulă: Fiecare capsulă conţine duloxetină 30 mg (sub formă de clorhidrat).
60 mg capsulă: Fiecare capsulă conţine duloxetină 60 mg (sub formă de clorhidrat).
- Celelalte componente sunt:
Conţinutul capsulei: hipromeloză, talc, dioxid de titan (E171), copolimer acid metacrilic-acrilat de etil (1:1), dispersie 30%, trietil citrat, sfere de zahăr şi zahăr
Capsula: gelatină, dioxid de titan (E171), indigo carmin (E132), cerneala de imprimare (oxid negru de fer (E 172), hidroxid de potasiu şi shellac), oxid galben de fer (E172) (numai pentru concentraţia de 60 mg).

Prezentare:
30 capsule gastrorezistente

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Duloxetina Terapia 30 mg 30 capsule gastrorezistente Terapia(Duloxetină (sub formă de clorhidrat)) face parte din grupa medicament:antidepresive irsn , contine substanța activă:duloxetina..
Grupa medicament: Antidepresive IRSN
Substanța activă: Duloxetina
Specificatie Valori
Categorie Medicamente
Brand Terapia Sa
Stoc În stoc
Disponibil in farmacii Brasov, Lacul Tei, Biharia, Craiova, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Rahova, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni
Info produs Eligibil ELITE
Cod produs 5944702208126
Data de expirare 2026-06-01

Duloxetina Terapia, 30 mg, 30 capsule gastrorezistente, Terapia [5944702208126]

Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Duloxetina Terapia, 30 mg, 30 capsule gastrorezistente, Terapia pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  21-12-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale brandului Terapia Sa

Vezi Politica de confidentialitate date personale