Co Prenessa, 8 mg/2,5 mg, 30 comprimate, KRKA

perindopril terţ-butilamină, indapamidă

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: KRKA

Cod produs: 3838989583804

Data expirarii: 01-09-2026

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

37,01 LEI
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Co Prenessa, 8 mg/2,5 mg, 30 comprimate, KRKA [3838989583804]

Indicatii:
Co-Prenessa este o asociere de două substanţe active, perindopril şi indapamidă. Co-Prenessa este un medicament antihipertensiv utilizat în tratamentul tensiunii arteriale mari (hipertensiune arterială).

Pentru ce se utilizează Co-Prenessa?
Perindoprilul aparţine unei clase de medicamente numite inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (inhibitori ECA). Aceştia acţionează prin lărgirea vaselor de sânge, ceea ce face mai uşoară munca inimii de a pompa sângele în organism. Indapamida este un diuretic. Diureticele cresc cantitatea de urină produsă de rinichi. Cu toate acestea, indapamida este diferită de alte diuretice, deoarece determină o creştere uşoară a cantităţii de urină produsă. Fiecare dintre ingredientele active scade tensiunea arterială şi acţionează împreună, pentru controlul tensiunii dumneavoastră arteriale.

Co-Prenessa este indicat la pacienţii ce primesc deja comprimate separate de perindopril 8 mg şi indapamidă 2,5 mg. Aceşti pacienţi pot utiliza în schimb un comprimat de Co-Prenessa ce conţine două substanţe active. 

Contraindicatii:
Nu luaţi Co-Prenessa:
- dacă sunteţi alergic la perindopril, la orice alt inhibitor ECA, la indapamidă sau la sulfonamide, sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să luaţi Co-Prenessa, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Sarcina:
Trebuie să anunţaţi medicul în cazul în care credeţi că sunteţi gravidă (sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă). În mod normal, medicul dumneavoastră vă va sfatui să nu mai utilizaţi Co-Prenessa înainte de a rămâne gravidă sau de îndată ce aţi aflat că sunteţi gravidă şi vă va recomanda un alt medicament în loc de Co-Prenessa. Co-Prenessa nu este recomandat la începutul sarcinii şi nu trebuie utilizat în sarcina mai mare de trei luni, deoarece acesta poate produce grave prejudicii copilului dumneavoastră dacă este utilizat după cea de a treia lună de sarcină.

Alăptarea:
Informaţi-vă medicul dacă alăptaţi sau intenţionaţi să începeţi alăptarea. Co-Prenessa nu este recomandat mamelor care alăptează iar medicul dumneavoastră trebuie să vă aleagă un alt tratament în cazul în care doriţi să alăptaţi. 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
De obicei, Co-Prenessa comprimate nu afectează starea de alertă, însă, la anumiţi pacienţi, pot apărea reacţii individuale legate de reducerea tensiunii arteriale, de exemplu, ameţeli sau slăbiciune, care pot afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. 

Mod de administrare:
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza recomandată este de un comprimat pe zi.
Dacă aveţi insuficienţă renală, medicul dumneavoastră poate decide modificarea dozelor.
Este preferabil să luaţi comprimatul dimineaţa, înainte de micul dejun.
Înghiţiţi comprimatul cu un pahar cu apă.

Dacă luaţi mai mult Co-Prenessa decât trebuie
Dacă aţi luat mai multe comprimate decât trebuie, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau celui mai apropiat spital de urgenţă. Semnul cel mai probabil al supradozajului este scăderea tensiunii arteriale.

Dacă apare scăderea marcată a tensiunii arteriale (cu simptome ca ameţeli sau leşin), este de ajutor să vă întindeţi, cu picioarele mai ridicate faţă de nivelul capului. 

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compozitie:
- Substanţele active sunt perindopril terţ-butilamină şi indapamidă. Fiecare comprimat conţine perindopril terţ-butilamină 8 mg, echivalent cu perindopril 6,68 mg şi indapamidă 2,5 mg.
- Celelalte componente sunt:clorură de calciu hexahidrat, lactoză monohidrat, crospovidonă, celuloză microcristalină PH 112, hidrogenocarbonat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal hidratat, stearat de magneziu.

Prezentare:
30 comprimate

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Co Prenessa 8 mg/2 5 mg 30 comprimate KRKA(perindopril terţ-butilamină, indapamidă) , contine substanța activă:perindopril..
Substanța activă: Perindopril
Specificatie Valori
Categorie Medicamente
Brand Krka
Stoc În stoc
Disponibil in farmacii Brasov, Lacul Tei, Biharia, Craiova, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Rahova, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni
Cod produs 3838989583804
Data de expirare 2026-09-01

Co Prenessa, 8 mg/2,5 mg, 30 comprimate, KRKA [3838989583804]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 8547/2016/01-02-03-04-05-06-07-08-09 Anexa 1
Prospect
Prospect: Informaţii pentru utilizator
Co-Prenessa 8 mg/2,5 mg comprimate
perindopril terţ-butilamină/indapamidă
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte să utilizaţi acest medicament, deoarece
conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Co-Prenessaşi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Co-Prenessa
3. Cum să luaţi Co-Prenessa
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Co-Prenessa
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este Co-Prenessa şi pentru ce se utilizează
Ce este Co-Prenessa?
Co-Prenessa este o asociere de două substanţe active, perindopril şi indapamidă. Co-Prenessa este un
medicament antihipertensiv utilizat în tratamentul tensiunii arteriale mari (hipertensiune arterială).
Pentru ce se utilizează Co-Prenessa?
Perindoprilul aparţine unei clase de medicamente numite inhibitori ai enzimei de conversie a
angiotensinei (inhibitori ECA). Aceştia acţionează prin lărgirea vaselor de sânge, ceea ce face mai
uşoară munca inimii de a pompa sângele în organism. Indapamida este un diuretic. Diureticele cresc
cantitatea de urină produsă de rinichi. Cu toate acestea, indapamida este diferită de alte diuretice,
deoarece determină o creştere uşoară a cantităţii de urină produsă. Fiecare dintre ingredientele active
scade tensiunea arterială şi acţionează împreună, pentru controlul tensiunii dumneavoastră arteriale.
Co-Prenessa este indicat la pacienţii ce primesc deja comprimate separate de perindopril 8 mg şi
indapamidă 2,5 mg. Aceşti pacienţi pot utiliza în schimb un comprimat de Co-Prenessa ce conţine
două substanţe active.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţiCo-Prenessa
Nu luaţi Co-Prenessa:
dacă sunteţi alergic la perindopril, la orice alt inhibitor ECA, la indapamidă sau la sulfonamide,
sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6),
dacă aţi avut simptome de respiraţie şuierătoare, umflături ale feţei sau limbii, mâncărimi
intense sau erupţii trecătoare severe ale pielii în timpul unui tratament anterior cu inhibitor
2
ECA, sau dacă dumneavoastră sau un alt membru al familiei aţi avut astfel de simptome în orice
altă circumstanţă (o afecţiune numită angioedem),
dacă aveţi o afecţiune a ficatului severă sau aveţi encefalopatie hepatică (o boală degenerativă a
creierului),
dacă aveţi o afecţiune a rinichilor severă sau moderată sau dacă aportul de sânge către rinichii
dumneavoastră este redus (stenoză a arterei renale),
dacă efectuați şedinţe de dializă, sau orice fel de filtrare a sângelui. În funcție de aparatul
utilizat, este posibil ca Co-Prenessa să nu fie adecvat pentru dumneavoastră.
dacă aveţi o scădere sau o creştere anormală a valorilor potasiului din sânge,
dacă aveţi insuficienţă cardiacă decompensată netratată (cu retenţie severă de apă, dificultăţi
respiratorii),
în cazul în care aveţi mai mult de trei luni de sarcină. (Este bine să evitaţi Co-Prenessa şi
în perioada de început a sarcinii - vezi pct. „Sarcina, alăptarea şi fertilitatea”),
dacă alăptaţi,
dacă aveţi diabet zaharat sau funcţia rinichilor afectată şi urmaţi tratament cu un medicament
pentru scăderea tensiunii arteriale care conţine aliskiren,
dacă ați luat sau luați în prezent sacubitril/valsartan, un medicament utilizat pentru tratarea unui
tip de insuficiență cardiacă (cronică) de lungă durată la adulți, deoarece riscul de angioedem
(umflare rapidă sub piele într-o zonă cum ar fi gâtul) este crescut.
Atenţionări şi precauţii
Înainte să luaţi Co-Prenessa, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului:
dacă aveţi stenoză aortică (îngustarea arterei principale ce iese din inimă) sau cardiomiopatie
hipertrofică (boală a muşchiului inimii) sau stenoză a arterei renale (îngustarea arterei ce duce
sângele la rinichi),
dacă aveţi insuficiență a inimii sau orice altă problemă a inimii,
dacă aveți probleme cu rinichii, sau efectuați ședințe de dializă,
dacă aveți niveluri anormal de crescute în sânge ale unui hormon numit aldosteron
(hiperaldosteronism primar),
dacă aveţi afecţiuni ale ficatului,
dacă aveţi o boală de colagen (boală a pielii), cum este lupusul eritematos sistemic sau
sclerodermie,
dacă aveţi ateroscleroză (îngroşarea pereţilor arteriali),
dacă aveţi hiperparatiroidism (glandă paratiroidă hiperactivă),
dacă aveţi gută,
dacă aveţi diabet zaharat,
dacă urmaţi un regim alimentar cu restricţie de sare sau utilizaţi substituenţi de sare ce conţin
potasiu,
dacă luaţi litiu sau diuretice care economisesc potasiul (spironolactonă, triamteren), deoarece
tratamentul concomitent cu Co-Prenessa comprimate trebuie evitat (vezi „Co-Prenessa
împreună cu alte medicamente”),
dacă sunteţi vârstnic,
dacă ați avut reacții de fotosensibilitate,
dacă aveți o reacție alergică severă, cu umflare a feței, buzelor, gurii, limbii sau gâtului, care
poate determina dificultăți la înghițire sau la respirație (angioedem). Acesta poate apărea în
orice moment în timpul tratamentului. Dacă apar astfel de simptome, trebuie să întrerupeți
tratamentul și să consultați imediat un medic.
dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente utilizate pentru tratarea tensiunii arteriale
mari:
- un blocant al receptorilor angiotensinei II (BRA) (cunoscuţi şi sub denumirea de „sartani”
– de exemplu, telmisartan, irbesartan), mai ales dacă aveţi probleme ale rinichilor asociate
diabetului zaharat.
- aliskiren.
3
Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă verifice funcţia rinichilor, tensiunea arterială şi valorile
electroliţilor (de exemplu, potasiu) din sânge, la intervale regulate de timp.
Vezi şi informaţiile de la punctul „Nu luaţi Co-Prenessa”.
dacă sunteți de rasă neagră, deoarece aveți un risc mai mare de angioedem și acest medicament
poate fi mai puțin eficace în scăderea tensiunii arteriale, decât în cazul pacienților care sunt de
altă rasă,
dacă efectuaţi şedinţe de dializă cu membrane cu flux înalt,
dacă luați oricare dintre următoarele medicamente, riscul de angioedem poate fi crescut:
-racecadotril, un medicament utilizat pentru tratarea diareei;
-medicamente utilizate pentru a preveni respingerea transplantului de organ și pentru
cancer (deexemplu, temsirolimus, sirolimus, everolimus);
-vildagliptină, un medicament utilizat pentru tratamentul diabetului zaharat.
Angioedem
În cazul pacienților tratați cu inhibitori ECA, inclusiv a Co-Prenessa, s-a raportat angioedem (o reacție
alergică severă cu umflare a feței, buzelor, limbii sau gâtului, cu dificultate la înghițire sau respirație).
Acesta poate apărea în orice moment în timpul tratamentului. Dacă apar astfel de simptome, trebuie să
întrerupeți administrarea Co-Prenessa și să vă adresați imediat unui medic. Vezi și pct. 4.
Trebuie să anunţaţi medicul în cazul în care credeţi că sunteţi gravidă (sau intenţionaţi să rămâneţi
gravidă). Co-Prenessa nu este recomandat la începutul sarcinii şi nu trebuie utilizat dacă aveţi mai
mult de trei luni de sarcină, deoarece poate produce grave prejudicii copilului dumneavoastră dacă este
utilizat în această etapă (vezi pct. „Sarcina, alăptarea şi fertilitatea”).
De asemenea, trebuie să informaţi medicul dumneavoastră sau personalul medical că luaţi
Co-Prenessa comprimate:
dacă urmează să vi se efectueze anestezie şi/sau o intervenţie chirurgicală,
dacă aţi avut recent diaree sau vărsături, sau sunteţi deshidratat,
dacă urmează să faceţi dializă sau LDL-afereză (îndepărtarea colesterolului din sânge cu
ajutorul unor aparate),
dacă urmează să faceţi tratament de desensibilizare în cazul alergiilor la veninul de albină sau
viespe,
dacă urmează să faceţi teste medicale ce necesită substanţe injectabile de contrast cu iod (substanţe
care fac vizibile la razele X anumite organe, ca rinichiul şi stomacul),
dacă aveți tulburări ale vederii sau durere la nivelul unuia sau ambilor ochi, în timp ce luați Co-
Prenessa. Acesta ar putea fi un semn de apariție a glaucomului, o afecțiune determinată de
presiunea crescută din ochi. Trebuie să întrerupeți tratamentul cu Co-Prenessa și să solicitați
asistență medicală.
Atleţii trebuie avertizaţi că acest medicament conţine o substanţă activă (indapamida), care poate da
reacţii fals pozitive la testele antidoping.
Copii şi adolescenţi
Co-Prenessa comprimate nu trebuie administrat la copii.
Co-Prenessa împreună cu alte medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi sau aţi utilizat recent
orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Trebuie evitată administrarea Co-Prenessa comprimate concomitent cu:
litiu (utilizat pentru tratamentul depresiei),
suplimente de potasiu (inclusiv înlocuitori de sare), diuretice care economisesc potasiul
(spironolactonă, triamteren), săruri de potasiu și alte medicamente care pot crește cantitatea de
potasiu din sânge (de exemplu, heparină, un medicament folosit pentru a subția sângele pentru
prevenirea formării de cheaguri, trimetoprim și cotrimoxazol (pentru infecțiile cauzate de
4
bacterii) și ciclosporină (un medicament imunosupresor utilizat pentru a preveni respingerea
transplantului de organe),
estramustină (utilizată în tratamentul cancerului),
alte medicamente utilizate pentru tratamentul hipertensiunii arteriale: inhibitori ai enzimei de
conversie a angiotensinei și blocante ale receptorilor de angiotensină.
Eficacitatea tratamentului cu Co-Prenessa poate fi afectată de alte medicamente. Asiguraţi-vă că
spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente, deoarece pot fi
necesare precauţii speciale:
alte medicamente pentru tratamentul tensiunii arteriale mari, inclusiv blocante ale receptorilor
de angiotensină II (BRA) sau aliskiren (vezi și informațiile de la paragrafele „Nu luați Co-
Prenessa” și „Atenționări și precauții”) sau diuretice (medicamente care măresc cantitatea de
urină produsă de rinichi),
medicamente care economisesc potasiu, utilizate în tratamentul insuficienței inimii: eplerenonă
și spironolactonă, la doze cuprinse între 12,5 mg și 50 mg pe zi,
sacubitril / valsartan (utilizate pentru tratamentul insuficienței inimii pe termen lung). Vezi pct.
Nu luați Co-Prenessa” și „Atenționări și precauții”.
medicamente anestezice,
procainamidă (pentru tratamentul bătăilor neregulate ale inimii),
alopurinol (pentru tratamentul gutei),
terfenadină sau astemizol, mizolastină (antihistaminice pentru „boala fânului” sau alte alergii),
corticosteroizi utilizaţi în tratamentul unor afecţiuni variate, ce includ astmul sever şi poliartrita
reumatoidă,
imunodepresive, utilizate în tratamentul tulburării autoimune sau după transplant, pentru
prevenirea respingerii organului (de exemplu, ciclosporina),
medicamente utilizate în tratamentul cancerului,
eritromicină sub formă injectabilă, moxifloxacină, sparfloxacină ( antibiotice),
halofantrină (utilizată în tratamentul anumitor forme de malarie),
pentamidină (utilizată în tratamentul pneumoniei),
vincamină (utilizată în tratamentul anumitor tulburări cognitive simptomatice la vârstnici,
inclusiv în pierderi ale memoriei),
bepridil (utilizată în tratamentul anginei pectorale),
medicamente utilizate în tratamentul tulburărilor ritmului cardiac (de exemplu, chinidină,
hidrochinidină, disopiramidă, amiodaronă, sotalol),
digoxină sau alte glicozide cardiace (utilizate în tratamentul afecţiunilor cardiace),
baclofen (utilizat pentru tratamentul rigidităţii musculare ce apare în afecţiuni cum este scleroza
multiplă),
medicamente pentru tratamentul diabetului zaharat, cum sunt insulina, metformina sau
vildagliptina,
preparate de calciu, incluzând suplimente cu calciu,
laxative stimulante (de exemplu, senna),
medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (de exemplu, ibuprofen) sau doze crescute de
salicilaţi (de exemplu, aspirină),
amfotericină B în formă injectabilă (utilizată pentru tratamentul bolilor fungice),
medicamente pentru tratamentul afecţiunilor psihice, ca depresia, anxietatea, schizofrenia (de
exemplu, antidepresive triciclice, neuroleptice (cum sunt amisulpridă, sulpiridă, sultopridă,
tiapridă, haloperidol, droperidol)),
tetracosactid (pentru tratamentul bolii Crohn),
preparate injectabile cu aur (utilizate în tratamentul artritei reumatoide),
medicamente utilizate mai frecvent pentru tratamentul diareei (racecadotril),
medicamente pentru evitarea respingerii organelor transplantate (sirolimus, everolimus,
temsirolimus și alte medicamente ce aparțin clasei inhibitorilor mTor). Vezi pct. „Atenționări și
precauții”.
5
medicamente utilizate pentru tratamentul tensiunii arteriale scăzute, al șocului sau al astmului
bronșic (de exemplu, efedrină, noradrenalină sau adrenalină).
Este posibil ca medicul dumneavoastră să trebuiască să vă modifice doza şi/sau să ia alte măsuri de
precauţie:
dacă luaţi un blocant al receptorilor angiotensinei II (BRA) sau aliskiren (vezi şi informaţiile de la
punctele „Nu luaţi Co-Prenessa” şi „Atenţionări şi precauţii”.
Co-Prenessa împreună cu alimente şi băuturi
Se recomandă administrarea Co-Prenessa comprimate înainte de masă.
Sarcina alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
Trebuie să anunţaţi medicul în cazul în care credeţi că sunteţi gravidă (sau intenţionaţi să rămâneţi
gravidă). În mod normal, medicul dumneavoastră vă va sfatui să nu mai utilizaţi Co-Prenessa înainte
de a rămâne gravidă sau de îndată ce aţi aflat că sunteţi gravidă şi vă va recomanda un alt medicament
în loc de Co-Prenessa. Co-Prenessa nu este recomandat la începutul sarcinii şi nu trebuie utilizat în
sarcina mai mare de trei luni, deoarece acesta poate produce grave prejudicii copilului dumneavoastră
dacă este utilizat după cea de a treia lună de sarcină.
Alăptarea
Informaţi-vă medicul dacă alăptaţi sau intenţionaţi să începeţi alăptarea. Co-Prenessa nu este
recomandat mamelor care alăptează iar medicul dumneavoastră trebuie să vă aleagă un alt tratament în
cazul în care doriţi să alăptaţi.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
De obicei, Co-Prenessa comprimate nu afectează starea de alertă, însă, la anumiţi pacienţi, pot apărea
reacţii individuale legate de reducerea tensiunii arteriale, de exemplu, ameţeli sau slăbiciune, care pot
afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Co-Prenessa conţine lactoză și sodiu
Dacă medicul dumneavoastră v-a spus că aveţi intoleranţă la unele glucide, întrebaţi medicul înainte
de a utiliza acest medicament.
Acest medicament conține sodiu sub 1 mmol de (23 mg) per comprimat, adică poate fi considerat „fără
sodiu”.
3. Cum să luaţiCo-Prenessa
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu
medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doza recomandată este de un comprimat pe zi.
Dacă aveţi insuficienţă renală, medicul dumneavoastră poate decide modificarea dozelor.
Este preferabil să luaţi comprimatul dimineaţa, înainte de micul dejun.
Înghiţiţi comprimatul cu un pahar cu apă.
Dacă luaţi mai mult Co-Prenessa decât trebuie
Dacă aţi luat mai multe comprimate decât trebuie, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau
celui mai apropiat spital de urgenţă. Semnul cel mai probabil al supradozajului este scăderea tensiunii
arteriale.
Dacă apare scăderea marcată a tensiunii arteriale (cu simptome ca ameţeli sau leşin), este de ajutor să
vă întindeţi, cu picioarele mai ridicate faţă de nivelul capului.
6
Dacă uitaţi să luaţi Co-Prenessa
Este important să luaţi medicamentul în fiecare zi, deoarece tratamentul regulat este mai eficace. Cu
toate acestea, dacă aţi uitat să luaţi o doză de Co-Prenessa comprimate, luaţi următoarea doză la
intervalul stabilit.
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să luaţi Co-Prenessa
Deoarece tratamentul pentru tensiunea arterială crescută durează, de obicei, toată viaţa, trebuie să
discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de întreruperea tratamentului cu acest medicament.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, Co-Prenessa poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Dacă prezentaţi vreuna dintre următoarele reacţiile adverse care pot fi grave, vă rugăm să opriţi
administrarea medicamentului şi să spuneţi imediat medicului dumneavoastră:
Amețeli severe sau leșin din cauza tensiunii arteriale scăzute (Frecvente - pot afecta până la 1
din 10 persoane);
Bronhospasm (durere în piept, respirație șuierătoare și dificultăți de respirație (mai puțin
frecvente - pot afecta până la 1 din 100 de persoane);
Umflare a feței, buzelor, gurii, limbii sau gâtului, dificultăți de respirație (angioedem) (vezi pct.
2 „Atenționări și precauții) (Mai puțin frecvente - pot afecta până la 1 din 100 de persoane);
Reacții severe la nivelul pielii, inclusiv eritem polimorf (erupție pe piele care începe de multe
ori cu ridicături roșii pe pielea feței, pe brațe sau picioare) sau erupție intensă, trecătoare pe
pieleurticarie, înroșirea pielii pe tot corpul, mâncărime severă, vezicule, decojire și umflături ale
pielii, inflamație a mucoaselor (sindrom Stevens Johnson, necroliză toxică epidermică) sau alte
reacții alergice (Foarte rare - pot afecta până la 1 din 10000 de persoane);
Tulburări cardiovasculare (bătăi neregulate ale inimii, angină pectorală (dureri în piept, maxilar
și spate, provocate de efort fizic), atac de cord)) (Foarte rare – pot afecta până la 1 din 10000 de
persoane);
Slăbiciune în brațe sau picioare sau probleme de vorbire, care ar putea fi un semn al unui
eventual accident vascular cerebral (Foarte rare - pot afecta până la 1 din 10000 de persoane);
Inflamație a pancreasului, care poate determina dureri severe abdominale și de spate, însoțite de
stare de rău (Foarte rare - pot afecta până la 1 din 10000 de persoane);
Îngalbenire a pielii sau ochilor (icter), care ar putea fi un semn de hepatită (Foarte rare - poate
afecta până la 1 din 10000 de persoane);
Bătăi neregulate ale inimii, care pun viața în pericol (Cu frecvență necunoscută - nu poate fi
estimată din datele disponibile);
Boala a creierului cauzată de afecțiuni ale ficatului (encefalopatie hepatică) (Cu frecvență
necunoscută - nu poate fi estimată din datele disponibile).
Următoarele reacţii adverse pot include:
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane):
reacții de hipersensibilitate, mai ales reacții ale pielii la persoane preduspuse la reacții alergice și
astmatice, durere de cap, ameţeală, vertij, furnicături şi înţepături, tulburări ale vederii, tinitus
(senzaţia de zgomot în urechi), tuse, scurtare a respiraţiei, tulburări gastro-intestinale (greaţă,
vărsături, durere abdominală, tulburări ale gustului, dispepsie sau digestie dificilă, diaree,
constipaţie, apetit alimentar anormal de scăzut, uscăciune a gurii), reacţii alergice (cum sunt
erupţiile trecătoare pe piele, mâncărimi), crampe musculare, oboseală.
7
Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane):
modificări ale dispoziţiei, tulburări ale somnului, purpură (puncte roşiatice pe piele), vezicule pe
piele, tulburări ale rinichilor, impotenţă, afectare a erecției, un exces de eozinofile (un tip de
celule albe din sânge), modificarea parametrilor de laborator: nivel înalt de potasiu reversibil la
întreruperea tratamentului, scăderea nivelului de sodiu în sânge, somnolență, leșin, palpitații
(conștientizarea bătăilor inimii), tahicardie (bătăi rapide ale inimii), hipoglicemie (nivel scăzut
al glicemiei), vasculită (inflamație a vaselor de sânge), reacții de fotosensibilitate (creștere a
sensibilității pielii la soare), urticarie (blânde), artralgie (dureri în articulații), mialgie (dureri la
nivelul mușchilor), durere de piept, stare generală de rău, edem periferic, febră, creștere a ureei
din sânge, creștere a creatininei din sânge, cădere, transpirație excesivă.
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane):
agravare a psoriazisului,
modificări ale parametrilor de laborator: nivel crescut al enzimelor hepatice, nivel crescut al
bilirubinei din plasmă, nivel crescut al calciului în sânge,
oboseală.
Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane):
confuzie, pneumonie cu euzinofile (un tip rar de pneumonie), nas înfundat sau secreţie nazală
abundentă (rinită), modificări ale parametrilor sângelui, cum ar fi un număr mai mic de celule
albe și roșii din sânge, hemoglobină scăzută și hematocrit scăzut, număr mai mic de trombocite
din sânge, funcție anormală a ficatului.
Cu frecvență necunoscută (frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile):
modificări anormale ale electrocardiogramei,
modificări ale parametrilor de laborator: nivel scăzut de sodiu cu volum circulator scăzut, care
determină deshidratare și amețeli la ridicarea în picioare, nivel scăzut de potasiu, nivel ridicat de
acid uric și nivel ridicat de zahăr în sânge, vedere scurtă (miopie), vedere încețoșată, insuficiență
vizuală,
dacă aveți de lupus eritematos sistemic (un tip de boală de colagen), acest lucru s-ar putea înrăutăți,
decolorare a pielii, amorțeală și durere la nivelul degetelor de la mâini sau de la picioare
(fenomen Raynaud).
Pot apărea modificări ale parametrilor testelor de laborator pentru rinichi, ficat sau pancreas sau ale
componentelor sângelui. Pentru evaluarea afecţiunii dumneavoastră, medicul vă poate recomanda
efectuarea unor teste de sânge.
În cazul unei insuficienţe hepatice (probleme ale ficatului), există posibilitatea debutului encefalopatiei
hepatice (o boală degenerativă a creierului).
Urină concentrată (închisă la culoare), cădere sau stare de boală, crampe ale mușchilor, confuzie și
crize convulsive, care pot fi cauzate de secreția inadecvată de ADH (hormon anti-diuretic) care poate
apărea la utilizarea inhibitorilor ECA. Dacă aveți aceste simptome, adresați-vă medicului cât mai
curând posibil.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta
reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate
pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
București 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
8
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro.
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa
acestui medicament.
5. Cum se păstrează Co-Prenessa
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se
referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 30°C. A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Co-Prenessa
- Substanţele active sunt perindopril terţ-butilamină şi indapamidă. Fiecare comprimat conţine
perindopril terţ-butilamină 8 mg, echivalent cu perindopril 6,68 mg şi indapamidă 2,5 mg.
- Celelalte componente sunt:clorură de calciu hexahidrat, lactoză monohidrat, crospovidonă,
celuloză microcristalină PH 112, hidrogenocarbonat de sodiu, dioxid de siliciu coloidal hidratat,
stearat de magneziu (vezi pct. 2). Vezi pct. „Co-Prenessa conţine lactozăși sodiu.
Cum arată Co-Prenessa şi conţinutul ambalajului
Comprimate, rotunde, uşor biconvexe, de culoare albă până la aproape albă, prevăzute cu o linie
mediană pe una dintre feţe. Linia mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului, pentru a
fi înghiţit uşor şi nu de divizare în doze egale.
Medicamentul este disponibil în cutie cu blistere a 14, 20, 28, 30, 50, 56, 60, 90, 100 comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
KRKA, d.d., Novo mesto,
Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto,
Slovenia
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub
următoarele denumiri comerciale:
Numele Statului membru Denumirea comercială a
medicamentului
Bulgaria, Estonia, România,
Republica Slovacă
Co-Prenessa
Ungaria, Co-Perineva
Letonia, Lituania Prenewel
Republica Cehă Perindopril/Indapamid Krka
Slovenia Percombi
Acest prospect a fost revizuit în Octombrie 2020.
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Co Prenessa, 8 mg/2,5 mg, 30 comprimate, KRKA pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  24-11-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale producatorului Krka

Vezi Politica de confidentialitate date personale