Acest site folosește cookies pentru a furniza servicii și funcționalități personalizate. Prin vizitarea site-ului nostru, îți dai acordul pentru descărcarea acestor cookies.Am inteles

Poți afla mai multe despre cookies și poți schimba setările lor aici.
RX
product-image

Diprosalic 0,64 mg+30 mg/g unguent, 15 g, MSD

Brand: MERCK
Cod bare: 99999999999999
Data expirarii: 31-05-2023
Document:
Produsele eliberate pe baza de reteta nu se pot comanda online
7.04 RON
Disponibilitate in locatii:
  • Rahova : Disponibil
  • Plaza Romania : Disponibil
  • Dristor : Disponibil
  • Barbu Vacarescu : Disponibil
  • Vivo Constanta : Disponibil

Diprosalic 0,64 mg+30 mg/g unguent, 15 g, MSD [99999999999999]

1. Ce este Diprosalic şi pentru ce se utilizează  
Diprosalic face parte din grupa: corticosteroizi de uz dermatologic, corticosteroizi cu potenţă mare în alte combinaţii.
Diprosalic unguent este indicat în dermatozele corticosensibile cu componență keratozică sau scuămoasă, cum sunt: psoriazis, dermatită atopică cronică, neurodermită (lichen simplu cronic), lichen plan, eczeme (inclusiv eczema numulară, eczema palmei, dermatită eczematoasă), dishidroză, dermatită seboreică a scalpului, îhtioză vulgară şi alte afecţiuni ihtiozice.
 
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Diprosalic
Nu utilizaţi Diprosalic Nu trebuie să urmaţi tratament cu Diprosalic unguent dacă aţi avut sau aveţi una din următoarele afecţiuni: - dacă sunteţi alergic la betametazonă, salicilaţi sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6). - infecţii bacteriene, virale, parazitare sau fungice, chiar şi cele care implică o componentă inflamatorie; - leziuni ulcerative; - acnee vulgară şi acnee rozacee.

Atenţionări şi precauţii:
Înainte să utilizaţi Diprosalic unguent, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
 
Informaţi medicul despre orice alte afecţiuni de care suferiţi, cum ar fi diabetul şi, în special, dacă prezentaţi o infecţie. În prezenţa unei infecţii trebuie administrat un tratament antiinfecţios adecvat.
 
Copii şi adolescenţi La sugari şi copii sunt necesare precauţii speciale, mai ales când se fac tratamente pe termen lung. Copiii pot prezenta o mai mare sensibilitate din punct de vedere al inhibiţiei axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian şi al apariţiei efectelor hipercorticismului exogen decât adulţii, din cauza absorbţiei crescute, datorată unei suprafeţe cutanate mai mari raportată la greutatea corporală.
 
Diprosalic împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente. Nu sunt cunoscute interacţiuni cu alte medicamente.
 
Sarcină, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a utiliza acest medicament. Deoarece siguranţa utilizării glucocorticoizilor topici la femeile gravide nu a fost stabilită, medicamentele din această grupă trebuie utilizate în timpul sarcinii numai dacă beneficiul matern justifică riscul potenţial pentru făț. Medicamentele din această grupă nu trebuie folosite în cantităţi mari sau pe perioade lungi de timp la pacientele gravide. Deoarece nu se cunoaşte dacă administrarea topică a glucocorticoizilor poate avea ca rezultat o absorbţie sistemică suficientă pentru a produce concentraţii detectabile în laptele matern, trebuie luată o decizie în sensul întreruperii alăptării sau a tratamentului, în funcţie de importanţa medicamentului pentru mamă.
 
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Diprosalic unguent nu are efect asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

3. Cum să utilizaţi Diprosalic
 
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
 
Diprosalic unguent se aplică pe zona afectată, printr-un masaj uşor. Diprosalic unguent se aplică pe întreaga arie afectată, de două ori pe zi, dimineaţa și seara, timp de 2 săptămâni. Nu bandajaţi şi nu acoperiţi porţiunea de piele tratată, decât în cazul în care medicul vă recomandă acest lucru. Spălaţi mâinile după utilizarea acestui produs. În tratamentul de întreţinere o singură aplicare pe zi este suficientă. Tratamentul pe suprafeţe întinse necesită o supraveghere atentă.
 
Dacă utilizaţi mai mult Diprosalic decât trebuie Diprosalic unguent se va utiliza numai în doza recomandată. Contactaţi medicul dacă aţi utilizat Diprosalic în cantităţi mai mari sau pe perioade de timp mai îndelungate decât cele recomandate.  
 
Simptome: Utilizarea excesivă sau îndelungată a glucocorticoizilor topici poate inhiba axul hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian, putând provoca fenomene de hipocorticism endogen şi, de asemenea, hipercorticism exogen, inclusiv boala Cushing. Folosirea excesivă sau îndelungată a acidului salicilic topic poate provoca simptome de salicilism.
Tratament: Este indicat tratamentul simptomatic specific. Simptomatologia acută de hipercorticism exogen este de obicei reversibilă. Dacă este necesar se recomandă tratarea dezechilibrelor electrolitice. În caz de toxicitate cronică se recomandă întreruperea treptată a glucocorticoidului. Tratamentul salicilismului este simptomatic. Trebuie luate măsuri pentru îndepărtarea rapidă a acidului salicilic din organism. În acest caz se administrează oral bicarbonat de sodiu care alcalinizează urina şi măreşte eliminarea acidului salicilic.  
 
Dacă uitaţi să utilizaţi Diprosalic Dacă aţi uitat să administraţi la timp Diprosalic unguent conform prescripţiei medicale, aplicaţi medicamentul cât mai curând posibil, apoi continuaţi tratamentul conform schemei recomandate.
 
Dacă încetaţi să utilizaţi Diprosalic Medicul vă va sfătui când să întrerupeţi tratamentul cu Diprosalic unguent. Întreruperea tratamentului se face treptat, prin creşterea intervalului de timp dintre utilizări, prin utilizarea unui glucocorticoid cu acţiune mai puţin intensă sau prin alternare cu un alt produs care nu conţine glucocorticoizi.
 
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
 
 
4. Reacţii adverse posibile
 
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
 În studiile clinice, s-a demonstrat că Diprosalic unguent este bine tolerat. În studiul clinic privind afecţiunile care nu sunt localizate la nivelul scalpului, unii pacienţi au acuzat senzaţie de arsură moderată la aplicarea produsului, iar un pacient a prezentat senzaţie de durere. Ambele reacţii adverse au dispărut după primele zile de tratament. Un pacient a prezentat senzaţie de arsură şi ragade, ceea ce a impus întreruperea tratamentului. După tratamentul cu glucocorticoizi topici au fost raportate următoarele reacţii adverse: senzaţie de arsură, prurit, iritaţie, uscăciunea pielii, foliculiță, hipertricoză, erupţii acneiforme, hipopigmentare cutanată, dermatită periorală, dermatită de contact. În cazul folosirii pansamentelor ocluzive pot să apară mai frecvent: maceraţia pielii, infecţii secundare, atrofie cutanată, striuri şi miliarie. Aplicarea cutanată pe termen lung a preparatelor conţinând acid salicilic poate provoca dermatită.

Reacţii adverse suplimentare la copii La copiii care au primit glucocorticoizi topici au fost raportate inhibiţia axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian, sindrom Cushing, întârzierea creşterii în lungime şi în greutate şi hipertensiune intracraniană. Manifestările inhibiţiei axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian la copii includ concentraţii plasmatice scăzute ale cortizolului şi absenţa răspunsului corticosuprarenalei la stimularea cu ACTH. Manifestările hipertensiunii intracraniene includ bombarea fontanelei, cefalee şi edem papilar bilateral.

Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.   
 


Data ultimei actualizari: 13-11-2019

Diprosalic 0,64 mg+30 mg/g unguent, 15 g, MSD [99999999999999]

Produse similare

Cos de cumparaturi

Obiect sters Anuleaza

Favorite

Obiect sters Anuleaza