Forexo, 200mg, 20 comprimate filmate, Alkaloid

cefpodoximă

Se eliberează

DOAR DIN FARMACIE

în baza rețetei medicale

0 (din 0 evaluari)
Evalueaza produsul

Brand: ALKALOID

Cod produs: 5310001220709

Data expirarii: 01-03-2025

Document: Prospect

Vandut de: Farmacia Tei SRL

89,07 LEI
Nu s-au inregistrat inca opinii
Produsul poate fi evaluat doar in urma unei achizitii online.
Disponibilitate și preț în locațiile Farmacia Tei

La noi, prețul afișat pe site este valabil și în toate locațiile noastre.

Dacă intervin abateri de la această regulă, sunt erori pentru care ne cerem scuze și vă rugăm să ni le semnalați.

Forexo, 200mg, 20 comprimate filmate, Alkaloid [5310001220709]

Indicatii:
FOREXO conţine un medicament numit cefpodoximă. Acesta aparţine unui grup de medicamente denumite „cefalosporine“.
Acest medicament este utilizat pentru tratamentul infecţiilor provocate de bacterii. Acestea includ infecţii ale:
- nasului, sinusurilor (cum este sinuzita)
- gâtului (cum sunt amigdalita, faringita)
- pieptului şi plămânilor (cum sunt bronşita, pneumonia)
- pielii (cum sunt abcese, ulcere, răni infectate, foliculi inflamaţi ai firelor de păr, carbuncule, furuncule, infecţii în jurul unghiilor, un tip de infecţie a pielii numită celulită)
- sistemului urinar (cum sunt cistita şi infecţiile renale)
- infecţii cu transmitere sexuală, gonoreea.

Contraindicatii:
Nu luaţi FOREXO:
- dacă sunteţi alergic la cefpodoximă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:
Înainte să utilizaţi FOREXO, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Nu alăptaţi dacă luaţi FOREXO comprimate. Acest lucru este necesar deoarece mici cantităţi de medicament pot trece în laptele matern.

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor:
Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Este posibil să vă simţiţi ameţit în timp ce luaţi acest medicament. Dacă vi se întâmplă acest lucru, nu conduceţi vehicule sau nu folosiţi instrumente sau utilaje.

Mod de administrare:
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Acest medicament este disponibil în două concentraţii: 100 mg şi 200 mg
Administrarea acestui medicament
- Luaţi acest medicament pe cale orală.
- Luaţi acest medicament împreună cu alimente sau imediat după mese.
- Este important să luaţi medicamentul la ore exacte ale zilei.
- Dacă credeţi că efectul medicamentului este prea slab sau prea puternic, nu modificaţi singur doza, ci adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Doza de FOREXO comprimate filmate depinde de necesităţile dumneavoastră şi de boala pentru caresunteţi tratat.

Compozitie:
- Substanţa activă este cefpodoximă.
FOREXO 100 mg: Fiecare comprimat conţine cefpodoximă 100 mg sub formă de cefpodoximă proxetil.
FOREXO 200 mg: Fiecare comprimat conţine cefpodoximă 200 mg sub formă de cefpodoximă proxetil.
- Celelalte componente sunt:
- Nucleul comprimatului - lactoză monohidrat; stearat de magneziu; carmeloză calcică, hidroxipropilceluloză de joasă substituţie 1,81 mPaꞏs; laurilsulfat de sodiu.
- Film – Opadry alb conţine: hipromeloză (E 464): dioxid de titan (E 171) şi talc.

Prezentare:
20 comprimate filmate

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Forexo 200mg 20 comprimate filmate Alkaloid(cefpodoximă) face parte din grupa medicament:antibiotice- cefalosporine , contine substanța activă:cefpodoxima..
Substanța activă: Cefpodoxima
Specificatie Valori
Categorie Medicamente
Brand Alkaloid
Stoc În stoc
Disponibil in farmacii Brasov, Lacul Tei, Biharia, Craiova, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Rahova, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni
Cod produs 5310001220709
Data de expirare 2025-03-01

Forexo, 200mg, 20 comprimate filmate, Alkaloid [5310001220709]

1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 11079/2018/01-02 Anexa 1
NR. 11080/2018/01-02 Prospect
Prospect: Informaţii pentru utilizator
FOREXO 100 mg comprimate filmate
FOREXO 200 mg comprimate filmate
cefpodoximă
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament deoarece
conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane.
Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
- Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.
Ce găsiţi în acest prospect:
1. Ce este Forexo şi pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Forexo
3. Cum să luaţi Forexo
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Forexo
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1. Ce este Forexo şi pentru ce se utilizează
FOREXO conţine un medicament numit cefpodoximă. Acesta aparţine unui grup de medicamente
denumite „cefalosporine“.
Acest medicament este utilizat pentru tratamentul infecţiilor provocate de bacterii. Acestea includ
infecţii ale:
nasului, sinusurilor (cum este sinuzita)
gâtului (cum sunt amigdalita, faringita)
pieptului şi plămânilor (cum sunt bronşita, pneumonia)
pielii (cum sunt abcese, ulcere, răni infectate, foliculi inflamaţi ai firelor de păr, carbuncule,
furuncule, infecţii în jurul unghiilor, un tip de infecţie a pielii numită celulită)
sistemului urinar (cum sunt cistita şi infecţiile renale)
infecţii cu transmitere sexuală, gonoreea.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Forexo
Nu luaţi FOREXO:
- dacă sunteţi alergic la cefpodoximă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui
medicament (enumerate la punctul 6).
- dacă aţi avut o reacţie alergică severă la orice alt antibiotic (peniciline, monobactami şi
carbapenemi) deoarece este posibil să fiţi de asemenea alergic la FOREXO.
Semnele de reacţii alergice includ: erupţie pe piele, probleme la înghiţire sau respiraţie, umflare a
buzelor, feţei, gâtului şi limbii.
Nu luaţi acest medicament dacă oricare dintre cele prezentate mai sus este valabilă în cazul
dumneavoastră. Înainte să luaţi FOREXO comprimate filmate, discutaţi cu medicul dumneavoastră
sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
2
Atenţionări şi precauţii
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte să luaţi FOREXO dacă:
aţi avut vreodată colită;
aveţi probleme cu rinichii
Dacă nu sunteţi sigur dacă oricare dintre situaţiile descrise mai sus este valabilă în cazul
dumneavoastră, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte de a lua acest
medicament.
Alte medicamente şi Forexo
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice
alte medicamente.
În special, spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente:
- antiacide (utilizate în tratamentul indigestiei),
- medicamente pentru tratamentul ulcerelor la stomac (cum sunt ranitidina sau cimetidina);
- comprimate sau injecţii pentru eliminarea apei (diuretice), utilizate pentru creşterea fluxului apei
(urină);
- antibiotice aminoglicozidice (utilizate pentru tratamentul infecţiilor);
- probenecid (utilizat împreună cu un medicament numit cidofovir, pentru a opri vătămarea
rinichilor);
- anticoagulante cumarinice, cum este warfarina (utilizată pentru „subţierea“ sângelui);
- estrogeni, cum sunt cei din comprimatul contraceptiv.
Luaţi antiacide şi/sau medicamente antiulceroase (cum este ranitidina şi cimetidina) după 2 - 3 ore de
la administrarea FOREXO. Medicul dumneavoastră cunoaşte aceste lucruri şi va modifica tratamentul
în cazul în care consideră că este necesar acest lucru.
Analize de laborator
Dacă este necesar să vi se efectueze analize (de sânge, urină sau investigații diagnostice) în timp ce
luaţi acest medicament, asiguraţi-vă că ştiţi că medicul dumneavoastră cunoaşte faptul că vi se
administrează FOREXO.
Forexo împreună cu alimente ,băuturi şi alcool
Trebuie să luaţi întotdeauna FOREXO comprimate filmate în timpul meselor. Acest lucru ajută la
absorbţia cefpodoximei în organism (vezi pct.3).
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Nu alăptaţi dacă luaţi FOREXO comprimate. Acest lucru este necesar deoarece mici cantităţi de
medicament pot trece în laptele matern.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Este posibil să vă simţiţi ameţit în timp ce luaţi acest medicament. Dacă vi se întâmplă acest lucru, nu
conduceţi vehicule sau nu folosiţi instrumente sau utilaje.
Forexo comprimate filmate conţine lactoză monohidrat
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm
să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
3. Cum să luaţi Forexo
3
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi
cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Acest medicament este disponibil în două concentraţii: 100 mg şi 200 mg
Administrarea acestui medicament
Luaţi acest medicament pe cale orală.
Luaţi acest medicament împreună cu alimente sau imediat după mese.
Este important să luaţi medicamentul la ore exacte ale zilei.
Dacă credeţi că efectul medicamentului este prea slab sau prea puternic, nu modificaţi singur doza,
ci adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Cât de mult medicament trebuie să luaţi
Doza de FOREXO comprimate filmate depinde de necesităţile dumneavoastră şi de boala pentru care
sunteţi tratat.
Doza uzuală este:
Adulţi
Infecţii ale nasului/gâtului: 100 mg de două ori pe zi.
Infecţia sinusurilor: 200 mg de două ori pe zi.
Infecţii la nivelul pieptului şi plămânilor: 100 mg - 200 mg de două ori pe zi
Infecţii ale căilor urinare inferioare, de exemplu cistită: 100 mg de două ori pe zi, uretrită: 200 mg în
doză unică
Infecţii ale căilor urinare superioare, de exemplu infecţii ale rinichilor: 200 mg de două ori pe zi.
Infecţii ale pielii: 200 mg de două ori pe zi.
Persoane cu probleme de rinichi
Este posibil să fie necesar ca medicul dumneavoastră să vă administreze o doză mai mică.
Analize de sânge
Dacă luaţi acest medicament pentru mai mult de 10 zile, este posibil ca medicul sau asistenta medicală
să vă efectueze o analiză de sânge. Acesta este un control de rutină şi nu trebuie să vă îngrijoreze.
Utilizarea la copii
Pentru administrare la copii, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră. Altă(e) formă(e)
farmaceutică(e) a(ale) acestui medicament poate(pot) fi mai adecvată(e) pentru copii; adresaţi-vă
medicului dumneavoastră sau farmacistului.
La copii, doza trebuie calculată în funcţie de greutatea corporală exprimată în kilograme, şi anume
8 mg/kg greutate corporală şi zi, în două doze divizate.
Numai copiii cu greutate corporală de peste 25 kg pot utiliza comprimatele.
Dacă luaţi mai mult Forexo decât trebuie:
Dacă aţi luat prea mult din acest medicament, discutaţi imediat cu medicul dumneavoastră. Pot apărea
următoarele reacţii: confuzie, absenţa emoţiilor sau a interesului şi agitaţie.
Dacă uitaţi să luaţi Forexo
Dacă uitaţi să luaţi o doză, luaţi-o imediat ce vă aduceţi aminte, cu excepţia cazului în care este deja
timpul să luaţi următoarea doză.
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa dozele uitate.
Dacă încetaţi să luaţi Forexo
Nu întrerupeţi administrarea acestui medicament fără să discutaţi cu medicul dumneavoastră. Nu
încetaţi să luaţi comprimatele de FOREXO numai pentru că vă simţiţi mai bine, deoarece infecţia
poate să reapară sau se poate agrava din nou.
4
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele,acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la
toate persoanele.
Reacțiile adverse ale medicamentelor sunt clasificate după cum urmează:
Foarte frecvente: pot afecta mai mult de 1 persoană din 10
Frecvente:pot afecta până la 1 persoana din 10
Mai puţin frecvente: pot afecta până la 1 persoană din 100
Rare: pot afecta până la 1 persoană din 1000
Foarte rare: pot afecta până la 1 persoană din 10000
Cu frecvenţă necunoscută: care nu poate fi estimată din datele disponibile.
Următoarele reacţii adverse sunt importante şi necesită acţiune imediată dacă le prezentaţi. Dacă apar
următoarele semne de boală, trebuie să încetaţi să luaţi acest medicament şi să vă adresaţi
imediat medicului dumneavoastră:
Reacţii adverse foarte rare:
Umflare a feţei, limbii şi gâtului, ceea ce poate duce la dificultăţi la respiraţie.
o reacţie alergică apărută brusc cu dificultăţi la respiraţie, erupţie pe piele, respiraţie şuierătoare şi
scădere a tensiunii arteriale;
erupţie severă, extinsă pe piele, cu apariţia de vezicule
Cu frecvenţă necunoscută:
diaree apoasă şi severă care poate fi de asemenea însoţită de sânge.
De asemenea, s-au raportat următoarele reacţii adverse:
Frecvente:
greaţă;
vărsături;
durere abdominală;
diaree.
Mai puţin frecvente:
erupţii pe piele, mâncărimea pielii, urticarie;
durere de cap;
furnicături;
ameţeli;
ţiuituri în urechi (tinitus);
stare generală de rău.
Rare:
modificări ale rezultatelor analizelor de sânge care arată cum funcţionează ficatul dumneavoastră;
vă învineţiţi sau sângeraţi cu uşurinţă
anemie care provoacă dificultăţi la respiraţie sau aspect palid
sensibilitate crescută la infecţii
Foarte rare:
probleme ale ficatului
modificări ale rezultatelor analizelor de sânge care arată cum funcţionează rinichii dumneavoastră;
5
Cu frecvenţă necunoscută: infecţie provocată de bacterii sau microorganisme rezistente la
cefpodoximă.
Raportarea reacțiilor adverse
Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta
reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, ale cărui detalii sunt publicate
pe web-site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
București 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa
acestui medicament.
5. Cum se păstrează Forexo
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj după „EXP“. Data de expirare
se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25°C în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină şi umiditate.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Forexo
- Substanţa activă este cefpodoximă.
FOREXO 100 mg: Fiecare comprimat conţine cefpodoximă 100 mg sub formă de cefpodoximă
proxetil.
FOREXO 200 mg: Fiecare comprimat conţine cefpodoximă 200 mg sub formă de cefpodoximă
proxetil.
- Celelalte componente sunt:
Nucleul comprimatului - lactoză monohidrat; stearat de magneziu; carmeloză calcică,
hidroxipropilceluloză de joasă substituţie 1,81 mPa·s; laurilsulfat de sodiu.
Film – Opadry alb conţine: hipromeloză (E 464): dioxid de titan (E 171) şi talc.
Cum arată Forexo şi conţinutul ambalajului
FOREXO 100 mg comprimate filmate se prezintă sub formă de comprimate filmate de culoare albă
până la aproape albă, rotunde, biconvexe, marcate cu „100” pe una din părţi şi netede pe cealaltă parte.
Diametrul fiecărui comprimat este de 8,5 mm.
FOREXO 200 mg comprimate filmate se prezintă sub formă de comprimate filmate de culoare albă
până la aproape albă, rotunde, biconvexe, marcate cu „200” pe una din părţi şi netede pe cealaltă parte.
Diametrul fiecărui comprimat este de 11,0 mm.
Ambalajele primare ale comprimatelor sunt blistere din OPA-Al-PVC/Al, conţinând 10 comprimate în
fiecare blister.
Mărimi de ambalaj – cutii cu 10 sau 20 comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Alkaloid – INT d.o.o.
Šlandrova ulica 4, 1231 Ljubljana - Črnuče
6
Slovenia
tel: +386 1 300 42 90
fax: +386 1 300 42 91
e-mail: info@alkaloid.si
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub
următoarele denumiri comerciale:
Bulgaria FOXERO 100 mg, 200 mg film-coated tablets
Republica Cehă FOREXO 100 mg, 200 mg potahované tablety
Portugalia CEFPODOXIMA ALKALOID 100 mg, 200 mg comprimido revestido por pelicula
România FOREXO 100 mg, 200 mg comprimate filmate
Slovacia FOREXO 100 mg, 200 mg filmom obalené tablety
Slovenia TREXODO 100 mg, 200 mg filmsko obložene tablete
Acest prospect a fost revizuit în noiembrie 2018.
Farmacia Tei intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate despre Forexo, 200mg, 20 comprimate filmate, Alkaloid pot fi diferite fata de cele prezentate pe site este aceea in care producatorul/importatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Pagina actualizata la data de:  24-11-2024  |  ANMDMR - Raporteaza o reactie adversa

Medicamente cu reteta din aceeasi categorie

Alte produse ale producatorului Alkaloid

Vezi Politica de confidentialitate date personale